Urmez calea singuratatii, durerea vesnica a disparut de mult la mine. Vocile din capul meu imi spun sa te omor acum.
Mor, renasc si mor din nou; asta-i gandirea sinistra a unei sinucideri infantile. Daca m-as putea gandi la a trai si a fi fericita; probabil nu as face-o. Deja sunt ceea ce sunt, si nimic nu ma mai poate schimba.
Demonii lupta impotriva mea, oamenii in alb imi spun ceva de o boala, dar nebunia se naste din minciuni si cruzime. Ce vina am eu?
Demonii si altii ca ei, acum debiteaza prostii din cauza fricii, in fata vocilor mele care distrug totul si tipa in interiorul meu, asteptand momentul cand vor fi liberi.
Raul renascut, sunt o pura pedeapsa. Carne, sange si daune mentale; atat aud acum. Pana si dementii fug, oare chiar sunt reincarnarea nebuniei infernale?
Canibalismul apuca de mine, si eu, macinata de ganduri, inghit in sec. Fiinte rele ingrozite de mine, hotarasc sa se razbune; dar eu nu m-am nascut ieri, si stiu sa ma apar.
Capul meu este inca intact, dar gandurile sunt la el.
Vocile din capul meu nu inceteaza sa se gandeasca la raul meu, iar pacatele comise sunt doar inceputul unei ere de schizofrenie.
Voci peste voci patrund, sunt o armata de milioane in capul meu, venite de pretutindeni sa-si implineasca destinul acolo. Profita de tot pentru a ma tortura.
Florile se ofilesc si sangele se prelinge incet pe pielea alba, frica este ispasita, acum este in infernul inghetat.
Demonii si aliatii lor se pregatesc de o noua batalie, pentru a ma face noua lor sclava.
Cu leziuni adanci si timpanele sparte, tip in agonie de durere.
In curand vor ajunge la mine, vor lovi unde doare mai tare.
Poate chiar sunt nebuna, dar cine spune ca tu nu esti, de asemenea?
CITEȘTI
I think in black
Krótkie OpowiadaniaDacă pentru a ne vedea chipul folosim o oglindă, pentru a ne vedea sufletul apelăm la artă. Arta e oglinda sufletului
