Stau uneori si ma intreb...cum e sa vezi lumea prin ochii celor care inca mai sunt copii? Prin ochii celor care vad totul ca pe o joaca infantila, nu ca pe o batalie continua cu moartea...
Sa imi aduc aminte cum e sa iti permiti sa visezi fara remuscari, fara sa traiesti cu gandul la consecinte. Sa imi pese, macar pentru cateva secunde, doar de ceea ce fac ca sa ma distrez; nu sa fiu atenta la tot ceea ce e in jurul meu si sa ajung sa regret pana si greselile altora.
Macar pentru o perioade extrem de scurta vreau sa uit de cine sunt cu adevarat, si sa traiesc in mintea copiilor. M-am saturat sa imi pese de tot ce e in jurul meu, sa merg pe strada si sa analizez tot in incercarea de a gasi o farame de speranta pentru societatea asta mizerabila.
Mi s-a acrit de viata mea, de societatea romaneasca, de felul meu de a fi....de TOT! Nu mai suport, simt ca cedez...dar totusi ceva ma tine in picioare..speranta ca voi putea sa schimb ceva...candva..
CITEȘTI
I think in black
Cerita PendekDacă pentru a ne vedea chipul folosim o oglindă, pentru a ne vedea sufletul apelăm la artă. Arta e oglinda sufletului
