După despărţirea lor, Brooke observă că fostul ei iubit se comportă bizar. În scurt timp, lucrurile se transformă brusc într-un joc de-a şoarecele şi pisica mortal, din care nu se știe dacă va scăpa cineva.
Fug de îndată de lângă... el. Tori şi Andrew sunt în spatele meu, încercând să mă oprească. Îi ignor. Nu am în cap decât imaginea aia blestemată. Sunt scârbită de ce mi-a fost dat să văd. Cum a putut să facă aşa ceva? Şi cu Alison?! Nu, nu e posibil. E doar o greşeală. Ryan nu m-ar înşela. Şi nu aşa. Nu. Trebuie să gândesc logic. Poate... uh, poate doar s-a dus până la baie şi acolo Alison, profitând de ocazie, l-a sărutat pe neaşteptate, iar el a fost bineînţeles luat total prin surprindere! E sigur o fază pe care o interpretez greşit. Ca una din scenele alea clasice din seriale. Da, clar asta e! Ryan nu m-ar trăda în felul ăsta, îl cunosc bine... E un înger.
Aha. Ce trist, mă mint singură acum. Oficial tot restul anului e stricat. Mda... Fără să mai zic un cuvânt, urc pur şi simplu în maşina fratelui meu. Mă aşez confortabil, întinsă pe bancheta din spate. Nu mai am chef de absolut nimic altceva. Doar puţină linişte, să procesez toată treaba. Totul se mişcă în reluare, timp de cinci minute până ajungem în faţa blocului. Cobor, încă complet tăcută, şi deschid uşa de la intrare. Urc lent scările, nepăsătoare. Intru în apartament, mă descalţ şi mă pun în pat, cu faţa direct în pernă. Aşa ar reacţiona oricine, nu? Frate-miu 'loial' --ce urăsc cuvântul asta dintr-odată-- alături de Tori, stau şi ei la rândul lor pe modul silent. Dacă mai aud şi cel mai mic sunet, înnebunesc.
Prietena 'loială' --ugh-- îşi face în sfârşit curaj să vorbească. Foarte mare greşeală. Din toate situaţiile de genul, nu s-a învăţat minte să nu mă deranjeze? Abţinându-mă să nu arunc cu perne după ea, mă străduiesc să o ascult. O privesc atent. Observ că rosteşte nişte fraze, dar în mintea mea nu este fixat decât un singur lucru. Ryan. Nenorocitul de Ryan. Dacă îi mai văd mutra încă o dată, îl pocnesc. Mă forţez să le spun persoanelor de lângă mine că sunt în regulă, nu am nevoie de asistenţă specială. E doar un caz tipic de înşelare. Nimic mai mult. Mâine, când o să mă îndrept spre liceu, voi intra calmă în clasă şi îmi voi vedea de zi. Dacă 'el' mă bagă în seamă, nu mă interesează.
Dacă stau să mă gândesc, cum am putut fi chiar aşa naivă? Asta a fost o amărâtă de relaţie de câteva luni. Cu un tip întâlnit la mall. De care ţin să menţionez nu auzisem până în clipa aceea. Şi despre care am aflat că s-a mutat recent aici. Şi căruia i-am dat numărul de telefon, fiindcă de ce nu, corect?! Sunt praf. Ştiam că e dubios. Ar fi trebuit să îmi ascult instinctul. Dar s-a întâmplat să îi acord o şansă, cumva. Iar acum normal că nu îmi rămâne decât să regret. Sunt într-o stare jalnică. E penibil. A fost doar o simplă relaţie cu niciun rost. Îl voi da uitării. Doar nu va începe să mă bântuie. Uşor, îmi revin în fire. BFF se uită extrem de mirată la mine, de parcă vede o persoană nouă. Şi poate aşa şi e. Sau mă grăbesc.
—Hei, e totul bine? Faci o faţă ca şi cum a venit Nico Tortorella în cameră, spune Tori rânjind.
Mereu mă amuză când zice asta. De aceea o ador. Pentru simplul fapt că e ea, şi nu se preface.
—În momentul asta, de Nico Tortorella am nevoie sincer. Andy cred că e de acord cu mine. Nu-i aşa, Andy? Hmm?
—Ha, ha. Şi nu îmi mai spune Andy. Eşti literalmente singurul om care îmi mai zice aşa din clasa a cincea.
—Eşti frăţiorul meu. Îmi place să te alint, probleme?
—Sunt mai mare ca tine.
—În fine, cine vrea să fie 'forever ''alună''' cu mine la o ciocolată caldă? întreb eu, serioasă.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
