Domino

4: Mesajul

  Tori se apleacă, verificându-mi urma lăsată pe braţ, cu o expresie terifiată. Mă ajută grăbită să mă ridic de pe gresia rece. Suntem amândouă la fel de şocate. Se simte fără îndoială o linişte sinistră în clădirea tăcută.

— Chiar a făcut asta? spun eu, înghiţind în sec.

  Ea mă priveşte cu ochii ei blânzi. E prima oară, de când o ştiu, când nu are nici cea mai vagă idee ce să mai adauge. Sunt de părere că nici nu mai trebuie. Liniştea valorează cât o mie de cuvinte. Dar ea pare chiar mai speriată ca mine. Parcă tremură. Mă pun pe picioare, cu efort. Mă sprijin de umărul ei. Mă gândesc dacă să mă mai întorc înapoi în clasa aia idioată, sau să plec direct de aici. De ar fi după mine, m-aş duce undeva departe, să las grija asta imensă în urmă. Sunt îngrozită la gândul de a îl mai vedea încă o dată pe psihopatul ăla. Mă uit înapoi, dându-i lui Tori de înţeles ce vreau. Îşi ia telefonul din buzunarul de la spate şi îi trimite mesaj urgent lui Andrew. Îşi face apariţia numaidecât. Se aude pe fundal, venind din clasă, vocea enervantă a profesoarei care îl mustrează.

  Toţi trei pornim spre ieşirea din careu. Mai văd o dată liceul, înainte să păşesc afară, nesigură pe mine, aş putea spune. Chemăm un taxi pentru a scurta drumul. De îndată ce ajungem la bloc, cobor din maşină şi aproape alerg pe scări spre uşa de la apartament. Sunt uşurată că mătuşa June nu e acasă acum, nu vreau sub nicio formă să mă vadă în starea asta teribilă. Dar nu mi-ar strica prezenţa ei.

  Ce i-aş explica? Că băiatul cu care am fost împreună câteva luni, ce s-au dovedit a fi minciuni bolnave, m-a încolţit în baie şi s-a răstit la mine? Îmi este extrem de frică. De ce ar fi astfel Ryan? E clar prea tulburat de despărţire. Şi cuvintele lui... nu ştiu. Au sunat a ameninţare. Una prea serioasă. Am auzit de cazuri ca astea. Mai bine aş suna la poliţie. Dar cu ce m-ar ajuta ei? Sunt o adolescentă. Cred că ar râde dacă le-aş relata toată treaba. Ar considera că exagerez dacă le zic că sunt ferm convinsă că fostul meu iubit e de fapt nebun. Sau înnebunesc eu? Nu sunt eu de vină pentru ce s-a întâmplat, nu? Nu am greşit cu nimic. El m-a înşelat. El m-a atacat. Nu i-am oferit un motiv. Eu sunt victima aici. Perfect. Mai nou, statutul meu e 'victimă'. Ştiam că am trecut mult prea repede peste tot.

  M-am pripit în legătură cu asta. Presupun că am zâmbit prea curând, iar viaţa mi-a dat o palmă. Aşa merit, fiindcă sunt o luptătoare? Să fiu târâtă înapoi de unde m-am ridicat? Să fiu trasă în noroi iarăşi? Mi-am ales şi eu ''dragostea vieţii mele''. Iluzii. Doar iluzii. Şi acum... acum sufăr. Din nou. Grozav. Mă duc în dormitorul meu şi mă arunc în pat. Am luat-o de la capăt. E aceeaşi poveste, cu o mică diferenţă. De data aceasta, nu ştiu dacă pot să îmi mai revin. Dacă stau să privesc în amănunt, cum îţi revii după ce ai văzut faţa reală a cuiva care te-a trădat în cel mai josnic mod? M-a înjunghiat pe la spate, cu cuţitul pe care eu i l-am dat. Şi am avut încredere în el. Parcă şi persoanele care contează pentru mine sunt acum blurate. Nişte umbre. 

  Totuşi, nu umbre de la colţ, ca el. 

  Şi ca Alison, cum aş putea să uit? Scorpia aia.

  Gândurile îmi sunt întrerupte de fratele meu.

— Te doare braţul? De ar boul ăla aici, l-aş omorî pe loc.

— Sunt mai bine. Dar cine ştie de ce mai e în stare... Uh, e uşa încuiată bine?

— Da.

— Nu vreau să îmi asum riscuri. Tori, poţi să rămâi mai bine peste noapte aici?

— Desigur. Crede-mă... nu mă mai simt deloc în siguranţă să dorm de una singură...

  Îmi aşez confortabil perna. Nu simt decât nevoia să dorm acum.