Suddenly Princess

Capitolul 2

Imi scot telefonul din buzunar si vad ca este cea mai buna prietena, Maisie.
"Sophie, sa stii ca tocmai m-a anuntat diriginta ca maine nu facem ultimele 2 ore."
"Perfect. Poate iesim sa mancam undeva."
"Nu, nu e perfect. Nu le facem, dar suntem obligati sa ramanem la scoala. O sa vina o persoana importanta care o sa ne anunte ceva, cica."
"Atunci e naspa. Pai mai vorbim maine. Mersii ca m-ai anuntat. Te pup."
Am inchis telefonul si l-am aruncat, undeva pe langa mine, in pat. E clar ca am nevoie de un plan sa scap de la scoala. Nu stau eu 2 ore degeaba pentru nimic.
Cand am vrut sa inchid ochii iar, s-a gandit si mama ca vrea sa vorbeasca cu mine.
Am coborat jos, in cea mai mare lene posibila si m-am dus in bucatarie. Acolo era mama care facea mancare.
"In sfarsit, Sophie! Ce ti-a luat atat?"
"Sunt adormita, rau si vad ca nimeni nu ma lasa sa dorm."
"Ei bine, sa stii ca tocmai a spus la televizor ca se afla printr-e noi, oamenii de rand, cineva cu sange albastru."
In secunda urmatoare am inceput sa rad cu lacrimi. Sigur era o gluma de-a ei.
"Nu mai rade, vorbesc serios."
"Probabil de asta nu facem ultimele 2 ore. Cred ca o sa vina cineva sa caute aceea persoana."
In acel moment mama s-a facut palida. Incepea sa se balbaie, sa uite ce are de facut...
"Mama, esti bine?"
"Normal ca sunt bine, scumpa mea. Maine, dupa ce se termina orele, vreau sa vii acasa de urgenta, am nevoie de tine pentru ceva."
"Dar nu am voie sa plec..."
"Nu ma intereseaza! Vii direct acasa!"
Okay... asta a fost foarte ciudat. Nu imi amintesc ultima oara cand mama a tipat la mine. Dau din cap in semn de "da" si ma duc inapoi in camera. Toata faza a fost prea ciudata. In plus, stiu sigur ca nu are nimic de facut care sa necesite ajutorul meu.
Ma intind in pat si incerc sa imi fac ordine in ganduri, dar din pacate, somnul a dominat toate ideile mele.