Un Doctor strălucit

O povară grea

– De ce tocmai băiatul meu?... N-or să îndrăznească ei așa ceva! Mama privea absentă hârtia pe care i-o întinsese Curtis.

– Până aici, domnilor!

Curtis nu a trebuit să-i citească decât câteva cuvinte, pentru ca ea să-și dea seama de intențiile inspectorului.

– și ce-ai să faci acum? am întrebat surprins.

Știam că, dacă direcțiunea școlii hotăra într-o problemă anume, nu era chip să mai schimbi ceva.

– Mă duc mâine dimineață la școală și rezolv eu problema, spuse mama.

Tonul vocii nu lăsa loc îndoielii. Curtis, cu doi ani mai mare decât mine, tocmai intrase în ciclul gimnazial când inspectorul a hotărât să-l transfere la o școală profesională. În ultimul an făcuse progrese uriașe și notele dovedeau că-și reparase insuccesele de la început; școala în cauză era însă frecventată în majoritate de albi, și mama era sigură că hotărârea inspectorului era dictată de prejudecata că negrii nu erau în stare să facă o facultate.

Desigur că n-am fost de față la întrevederea lor, dar mi-aduc aminte foarte bine ce ne-a povestit mama în acea seară:

– I-am spus clar inspectoarei: „Fiul meu va intra la facultate. Nu vreau s-aud de nici o școală profesională!"

Și-a pus apoi mâna pe capul lui Curtis și a adăugat:

– Curtis ești la cursurile pregătitoare pentru facultate.

Acest incident ilustrează cât se poate de bine caracterul ei puternic – nu era omul care să accepte resemnat ordine, ci avea planuri foarte clare în ceea ce ne privea. Era o femeie atractivă înaltă și subțire, genul de om muncitor și ambițios care nu se mulțumește cu jumătăți de măsură, ci face totul la modul absolut. Avea o inteligență ascuțită și-și făcea imediat o imagine de ansamblu asupra unei situații, fără să se piardă în amănunte. În plus, avea și o intuiție uimitoare care îi spunea imediat cum să acționeze. Cred că această calitate o definea cel mai bine.

Ambiția, hotărârea și personalitatea ei puternică au avut o influență hotărâtoare asupra mea. N-aș vrea să vă faceți impresia că am avut o mamă perfectă; de multe ori, mi se părea că-mi caută nod în papură și mă tratează fără pic de milă. Era de neclintit în convingerile ei și n-ar fi lăsat de la ea nimic. Nu eram întotdeauna încântat s-o aud spunând: „Trebuie să reușești! Doar nu te-ai născut să fii un ratat!" O altă replică favorită a ei era: „Roagă-L pe Dumnezeu și te va ajuta". Copii fiind, nu eram prea încântați de sfaturile ei. La rândul ei, avea mult de furcă cu neascultarea și încăpățânarea noastră, dar nu se dădea bătută.

Încurajările ei ne-au adus cu timpul convingerea că putem reuși orice ne-am propune. Încrederea ei o întărea pe a noastră. Parcă o aud și acum spunându-mi peste umăr: „Bennie, poți reuși. Să nu te-ndoiești nici un moment!"

Mama n-avea decât trei clase primare, dar ea conducea totul în casă. Ea era cea care-l împingea de la spate pe tata să facă una și alta. Numai datorită spiritul ei econom au reușit să strângă niște bani și să cumpere prima noastră casă. Îmi permit să cred că, dacă ar fi depins de ea, n-am fi avut niciodată probleme financiare. Probabil că pe atunci nu bănuia nici pe departe în ce sărăcie aveam să ajungem peste câțiva ani.

Tata era exact la polul opus – tipul atletic, înalt de 1,88 m, obișnuia să spună:„Tre' să fii întotdeauna un băiat gigea. Îmbracă-te cum îți place." Punea mare preț pe haine și avere și era foarte sociabil. „Poartă-te întotdeauna frumos cu oamenii", obișnuia el să spună. „E foarte important. Dacă ești amabil, și ei te vor trata la fel." Amintindu-mi acum cuvintele lui, îmi dau seama că pentru el conta foarte mult părerea celorlalți. În ciuda greutăților pe care ni le-a făcut, îl consider „un om de treabă".