Un Doctor strălucit

Un an deosebit

Bryant Stokes n-a aflat nici până în ziua de astăzi care a fost adevăratul motiv pentru care nu luam în serios propunerea lui. Credeam că își dă singur seama, fără să fiu nevoit să-i spun în față ce gândeam despre oferta lui. Spuneam doar „Nu sună rău deloc" sau „Cine știe? Poate într-o zi..."

– Ar fi locul ideal pentru tine, insista el.

De fiecare dată când Stokes deschidea subiectul, găseam câte o scuză, dar reflectam întotdeauna la ceea ce-mi spunea. O singură promisiune mă ispitea: „Aici câștigi experiență într-un an cât altundeva în cinci".

Insistența lui mă nedumerea. Bryant era originar din Perth, din vestul Australiei, și lucra în Statele Unite ca medic primar neurochirurg. Ne înțelegeam excelent. Îmi spunea de multe ori:

– Ia spune, de ce nu vii tu în Australia la clinica noastră universitară? Ar fi un loc ideal pentru tine.

Căutam întotdeauna să schimb subiectul.

– Mulțumesc, dar nu cred că e chiar ce mi-aș dori.

Sau:

– Glumești! Australia e tocmai la celălalt capăt al pământului. Dacă începi să sapi un tunel în Baltimore, ieși în Australia.

– Sau te urci în avion și ajungi în douăzeci de ore, replica el râzând.

– Ce să caut acolo fără tine? încercam eu să fiu evaziv.

Ceea ce mă neliniștea cu adevărat erau zvonurile despre politica de apartheid a Australiei, despre care se spunea că ar întrece-o pe cea a Africii de Sud. Nu puteam merge în Australia, pentru simplul motiv că eram negru și politica de acolo promova societatea albilor în exclusivitate. Oare Bryant nu-și dădea seama de aceasta?

Așadar, mi-am luat gândul de la Australia. Pe lângă faptul că existau aceste probleme de rasă, nu vedeam ce avantaje mi-ar fi adus un an de specializare în Australia, în afară de faptul că era interesant.

Dacă Bryant n-ar fi fost atât de insistent, probabil că nu mi-aș fi bătut capul cu propunerea lui. Dar nu exista discuție în care să nu lase să-i scape câte o aluzie de genul: „Australia ți-ar plăcea, să știi".

Planurile mele arătau însă cu totul altfel. Dr. Long, care era medic-șef la secția de neurochirurgie și totodată mentorul meu, mă asigurase că puteam rămâne la Johns Hopkins și după perioada în care lucrasem ca intern.

– Aș fi încântat să rămâi la noi, îmi spunea el ori de câte ori avea ocazia.

Nu puteam decât să accept. Pentru mine era o perspectivă strălucită. Baltimore devenise centrul universului.

Cu toate că îmi luasem gândul de la Australia, ideea mă mai obseda încă. Parcă nu putem merge nicăieri fără să dau de cineva care mă saluta cu un accent australian. De câte ori deschideam televizorul, auzeam reclama: „Vizitați Australia! Vizitați țara ursului koala!" Un post de radio a transmis chiar o emisiune specială despre Australia. Nemaiputând suporta, am întrebat-o în cele din urmă pe Candy:

– Ce se întâmplă? Vrea Dumnezeu să ne spună ceva?

– Nu știu, răspunse ea, dar n-ar strica să discutăm problema. În minte îmi reveneau din nou îngrijorările trecute, îndeosebi politica exclusivistă a albilor. Am rugat-o pe Candy să meargă la bibliotecă și să caute câteva cărți despre Australia, pentru a ne putea face cât de cât o idee. În ziua următoare, am primit un telefon:

– Am găsit ceva interesant despre Australia, începu ea. Vorbea cu atâta însuflețire, încât nu m-am putut abține să n-o întreb despre ce e vorba.