Un Doctor strălucit

Separarea gemenilor

– Îmi pusesem în gând să-i omor și apoi să mă sinucid, povestea Theresa Binder. 

În anul 1987, când se afla în a opta lună de sarcină, aflase că avea gemeni siamezi. (Gemenii siamezi reprezintă una dintre 70.000-100.000 de nașteri, iar cei cu capetele lipite, una dinte 2-2,5 milioane. Numele de siamezi vine de la Siam, locul nașterii lui Chang și Greg (1811-1879) pe care P.T. Barnum i-a expus în multe locuri din America și Europa.Majoritatea gemenilor siamezi mor la naștere sau la scurt timp după aceea.Din câte se știe, până în prezent s-au făcut în jur de cincizeci de operații,dintre care, în cel mult zece cazuri, ambii nou-născuți au rămas în viață.Reușita depinde nu numai de îndemânarea chirurgilor, ci și de felul țesutului pe care cei doi îl împart. Niciodată nu se mai făcuseră operații pe gemeni născuți cu capetele lipite. Cele mai fericite cazuri au fost operația la șold sau piept, dar de fiecare dată riscul era foarte mare. Șansa de a supraviețui era în general de 50%.)

– O, Doamne, țipa. Nu se poate! Ce gemeni? E un monstru bolnav și oribil.

În următoarele trei zile n-a făcut decât să plângă și să se gândească cum să scape de sarcină. „Somnifere!", a fost primul gând. O cutie întreagă și termina cu toate.

– Simțeam că nu mai pot trăi și credeam că e mai bine așa și pentru ei, și pentru mine.

Dar nu a putut înghiți tabletele. Gândurile atingeau limitele absurdului. În disperarea ei, se agăța de orice ar fi putut-o smulge din acest coșmar – să fugă, să se arunce de pe fereastră...

– Numai să mor o dată, se auzea spunând.

Până într-o dimineață, când și-a dat brusc seama că nu era drept să se sinucidă. Moartea ei atrăgea după sine moartea altor două ființe care aveau dreptul la viață.

Theresa se resemnă. Era pregătită să înfrunte soarta și să accepte rezultatele, oricare ar fi fost ele.

Și cât de fericiți fuseseră ei, cu numai câteva luni înainte, la gândul unui copil! Soțul Theresei avea treizeci și șase de ani. În primele luni de sarcină, au aflat că aveau gemeni.

– Eram atât de fericită, își amintește Theresa, încât I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru acest dar îndoit.

Cei doi soți din Ulm au cumpărat câte două rânduri de hăinuțe,un cărucior dublu, un pătuț dublu și... au început să aștepte.

Patrick și Benjamin s-au născut prin cezariană la 2 februarie 1987. Cântăreau împreună 4,025 kg. Capetele le erau lipite la spate unul de altul. Au fost duși la spitalul de copii imediat după naștere și Theresa nu i-a văzut decât după trei zile. Când i-au adus, Josef stătea în apropiere s-o prindă în caz de nevoie. Theresa se uită la cei doi bebeluși din fața ei: doi băieței – copiii ei – și inima i se înmuie. Au podidit-o lacrimile. Își îmbrățișă soțul și copiii.

– Sunteți ai noștri și vă iubim, spuse.

Dragostea de mamă n-a părăsit-o nici o clipă pe Theresa, dimpotrivă, cu cât situația devenea mai disperată, cu atât grija ei pentru copii creștea.

Tinerii părinți au trebuit să învețe să-i țină în brațe pe cei doi,pentru că fețele lor erau îndreptate în direcții opuse, Theresa trebuia să-i sprijine de o pernă când îi alăpta și să țină în fiecare mână câte o sticlă.

Deși nu împărțeau nici un organ vital, cei doi aveau în comuno secțiune a craniului, pielea și o venă importantă care face legătura între creier și inimă.

După cinci săptămâni de la naștere, cei doi soți și-au luat copiii acasă.

– Dragostea noastră nu a încetat nici o clipă, povestea Josef.Erau copiii noștri.