Aroma Iubirii

Capitolul 44

  Poate părea prostesc să-mi părăsesc familia pentru iubire, dar eu fac ce simt chiar dacă mulți nu mă înțeleg.
    Am ieșit din casă. Din nefericire doi paznici erau la poartă. Am luat-o prin grădină, unde am sărit gardul spre libertate.

   Văd mașina lui Chad cum vine spre mine. A oprit, iar eu am urcat în ea. Mi-am pus geanta mai mică care îmi era pe umăr pe bancheta din spate.
Îmi iubesc părinții, dar nu vreau să fiu nefericită, iar acea palmă nu mi-a rănit fața, ci inima. Nu am mai primit niciodată vreo palmă de la el. Nici de la mama.

    Mă uitam pe geam și mă gândeam la scrisoarea lăsată părinților mei:

* Dragi părinți, deși vă iubesc foarte mult, acea palmă primită de la tata m-a readus cu picioarele pe pământ. Nu ați vrut nici măcar să mă ascultați. Eu ascult...  Îmi ascult vocea inimii care strigă să merg spre iubire, spre o lume mai bună. Știu că mă iubiți. Vreți ca eu să fiu fericită, dar fără iubire nu există fericire. Nu îmi pare rău pentru ce voi face, lăsați-mă o  frumoasă amintire... Vă iubesc foarte mult! Îmi va fi dor de voi...  Poate că într-o zi veți decide să mă ascultați și veți înțelege ce simt. Știu că și iubirea voastră a trecut prin multe încercări, dar nu v-ați dat bătuți. Asta am să fac și eu. A voastră Eli *

    Am început să lăcrimez. Îmi aminteam de copilărie... De cum am mers cu mama prima dată la spa și multe alte amintiri frumoase.
   Chad m-a văzut lăcrimând.

- Scumpo, dacă vrei ne întoarcem...  Dacă regreți...

- Nu! Nu regret că iubesc, nu regret că plecăm.

- Bine!

După un drum lung am ajuns la Chad acasă. Mi-am pus jos bagajele. Am intrat în bucătărie unde am pregătit o gustare.

Atunci s-a auzit soneria. Chad a deschis ușa.
  Tata a intrat cu mai mulți oameni, care ne-au luat cu asalt, unul dintre ei m-a luat pe umăr și m-a dus în mașină.

- Dacă te mai apropii de fiica mea te omor! A spus tata enervat.

Și ceilalți au venit în spatele nostru, deși Chad a încercat să riposteze, în fața lor a fost neputincios.

   M-au aruncat în mașină și am pornit la drum. Mă zbăteam foarte tare. Tata nu mai e același. Ce s-o fi schimbat? Cine este acest om pe care îl numeam tată? Nu îl mai recunosc.
  Am ajuns acasă unde am fost târâtă până în cameră.  Am început să plâng. Trebuia să fac în nou plan ca să scap.
  Atunci s-au auzit pași spre camera mea. Mi-am șters lacrimile și am intrat sub pat.
Atunci ușa s-a deschis. Tatăl meu a intrat în cameră. A văzut că lipsesc, așa că a plecat la balcon. Nici acolo nu sunt...  Merge la baie... lipsesc.

- Chad... Iar a răpit-o.

Atunci am strănutat...  Trebuia să fac curat!

Tata a venit spre pat și m-a scos de sub el.
  
- Eli, ce crezi că faci?

- Nu, tu ce faci?

-Ce?

- Mama îmi povestea câte ați riscat pentru iubirea voastră! Uite cât sunteți de fericiți!   Nu vrei să fiu fericită?

- Normal că vreau, a spus tata coborând tonul. Dar nu lângă un criminal.

- Nu îi mai spune așa, ai înțeles? Am urlat eu cât am putut de tare.

-  Eli...  Într-o zi vei înțelege că vreau să te protejez.

- Ieși afară, să nu te mai văd! I-am spus eu plângând.

A ieșit, iar eu am încuiat ușa în urma lui.
   Din fericire am două sticle de apă la 3 litri. Nu voi mânca nimic...  Nu voi deschide ușa,  nu voi vorbi.

Din perspectiva lui Chad

Au luat-o pe Eli și eu nu am putut face nimic,  trebuie să găsesc o cale să o readuc la mine.

Știu! Poliția.... Eli are 18 ani, deci poate să facă ce vrea ea.
    Repede am sunat la poliție și am plecat spre casa ei.
Între timp o sun :

- Iubito, vin după tine...

- Cum?

- Cu poliția.

- Dar nu îl pot lăsa pe tata să stea la închisoare...

- Dacă nu depui plângere nu se va întâmpla nimic.

- Bine, dacă spui tu..

Din perspectiva Elisabethei

M-am dus la balcon. Am auzit sirenele poliției. Repede am deschis ușa, am coborât scările și la ușă era Chad cu poliția. Părinții mei s-au uitat la mine, ce era să zic?

- Domnule polițist, vreau doar să plec, nu să depun plângere...

- Cum doriți!

   Le-am făcut cu mâna părinților mei care priveau neputincioși. Am urcat în mașină unde se. Aflau toate lucrurile mele pe bancheta din spate. Adică geanta mai mică în care aveam actele și cea cu hainele.

- Scumpo, plecăm la Paris.

- Ce?

- Dacă vrei...  Te vor lua din nou de lângă mine dacă rămânem.

- În cazul acesta accept.