- Îmi pare rău!
- Și mie!
- Îți pare?
- Îmi pare rău că am crezut în tine.
- Ce ai vrut să scrii în mesaj?
- Trebuia să fie un mesaj de rămas bun... Am vrut să mă sinucid!
- Cum?!
- Știi ce m-a întărit? Ann. Mi-am pus cuțitul pe vene. Apr...
Este timpul pentru cină. Am coborât, m-am așezat la locul meu. Cât timp am mâncat, nu am scos o vorbă. După ce am terminat de mâncat, am urcat în camera mea, m-am așezat în pat și am adormit. Nici măcar nu am apucat să mă schimb. Ce vis frumos am: Sunt cu Chad, îmi țin surioara în brațe, la botezul ei. Toată lumea ne admiră.... Atunci visul meu ia sfârșit, mă trezește mama.
- Eli, vino, trebuie să mergem la spital într-o oră!
- Vin imediat. Trebuie să mă schimb.
- Bine!
Of, la naiba! Am doar o oră, deci mă grăbesc foarte tare, îmi fac rutina, un duș, iar la final îmi aleg hainele.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Părul mi-l întind, dar nu-mi place cum arată. Deci îl prind într-o coadă de cal. Îmi încalț pantofii, apoi cobor.
- Mergem?
- Da, zise mama hotărâtă.
Am ieșit afară, unde am urcat în mașină.
Drumul liniștit ia sfârșit când ajungem lângă spital, coborâm din mașină, apoi intrăm, tata este condus de o asistentă, ca să se pregătească. După puțin timp îl văd pe o targă, asistentele l-au dus în sala de operație. Operația începe. Așteptăm de ceva timp, dar nimeni nimic, mama este foarte îngrijorată, mai să plângă. Vedem un doctor care se apropie de noi.
-Domnule doctor, cum se simte Justin?
- Operația nu decurge prea bine... Pacientul are hemoragie cerebrală, facem tot ce putem.... Să fiți pregătiți pentru orice...
Mama și-a dat drumul la lacrimi, eu încerc să fiu puternică... Este tata, chiar dacă ne mai certăm... Nu vreau să pățească ceva și nici ca... Sora mea să fie...orfană. Așteptăm de două ore... Mama plânge încontinuu.
- Mamă, gata! Totul va fi bine... Nu te mai consuma atât..
În fața mamei par încrezătoare... Totuși.... Sunt doar un copil speriat!
Doctorul își face apariția. Mama sare de pe scaun.
- Do-doctore.... Este bine, nu?
- Am făcut tot ce am putut...
- Ce înseamnă asta? Întreb eu trăgându-l de halat pe doctor.
- Condoleanțe!
Încep să plâng, iar mama se așează. Este palidă, plânge. Chem repede o asistentă, care o duce într-un salon gol, ca să se întindă.
Mâna îmi tremură, eu plâng. Îl sun pe Chad.
- Chad...
- Iubito, de ce plângi? Ce s-a întâmplat?
- Tata a... A murit! La naiba... chiar a murit.
- Vin imediat la spital!
Eu trebuie să fiu puternică... Pentru mama.... Pentru sis...
Lacrimile nu mi le pot stăpâni, totuși încep să îi sun pe toți membrii familiei, care sunt uimiți de cumplita veste.
Îl văd pe Chad, se apropie de mine. Când ajunge se oprește, se uită la mine pentru câteva secunde, apoi mă îmbrățișează. Împreună mergem la mama, care este profund marcată. Stă cu o mână pe burtă.
" Fetițele mele, au rămas orfane.... "
O îmbrățișez strâns.
- Totul va fi bine... Totul va fi bine, Totul va fi bine.
Doar minciuna asta pot să o rostesc. Ce va fi bine? Tata nu mai e....
