Messages from a criminal

4°

De 4 zile încoace îi tot aștept mesajele pentru că știu că le voi primi mai devreme sau mai târziu. Sunt încă în liceu și nu-mi permit să pierd vremea gândindu-mă la băieți, mai ales un pervers anonim pe care nici nu știu cum îl cheamă. Dacă are de gând să se joace cu mine, n-o să-i iasă, iar mai mult de atât, o să piardă.

"De ce ești tristă, prințeso?

"Așteptam mesajul tău"

"Știu că te bucuri"

"Ști greșit"

"Atunci de ce zâmbești?"

Cum? De unde știe că zâmbesc? Sunt în sala de cursuri, este imposibil să mă vadă.
Sute și mii de posibilități îmi predomină mintea. Mă uit în jur și văd doar fețele colegilor mei pe care-i cunosc de-o viață.

"Unde ești?"

"Așa de mult te interesează, Hara?"

Îmi știe numele. La naiba cu tot cu el.

"Da, mă interesează. Așa că răspunde-mi"

"Găsește-mă"

Îmi dau telefonul pe mut și mi-l bag în geantă. Nu are sens să-mi bat capul cu așa o persoană. Ce om nebun.