Messages from a criminal

11°

Alarma îmi sună, iar cu cât aud mai mult acest sunet stresant, îmi doresc să-mi trântesc telefonul. Din moment ce nu am pe nimeni care să mă trezească, trebuie să suport.
Mă dau jos din pat, mă duc la baie, fac un duș, las apa calda să-mi mângâie pielea până când scap de tot stresul și îmi încep dimineața.
Viața la cămin nu este atât de grea, având în vedere că sunt și unii din colegii mei aici. M-aș putea obișnuii cu asta.
Telefonul îmi vibrează.
Doar un mesaj de la mătușa mea. Probabil are nevoie de ajutor și nu are cine să o ajute.
"Vino acum"

"Acum? Trebuie să mă duc la liceu"

"Astăzi lipsești."

Se pare că nu am de ales și trebuie să merg. Prefer să nu risc, pentru că știu de ce este în stare.
De mic copil am fost bătută de ea, înjurată, batjocorită, iar copilăria mea nu a fost una normală, ceea ce m-a făcut să fiu nesigură și ușor de manipulat. A trebuit să mă educ singură.

Îmi încalț adidașii și ies din cămin, îndreptându-mă spre vila mătușii. O dată ajunsă acolo, ciocăn și aștept, deschizându-mi ea ușa, privindu-mă plictisită și fară niciun fel de emoție, nici măcar apreciere pentru faptul că am venit.

- Mai repede!

- Cu ce te pot ajuta?

- Fă curățenie aici. Mă duc în club.

Dau din cap în semn de aprobare, privind-o din cap până în picioare. O rochie scurtă, mult prea scurtă pentru o femeie de 40 de ani cu soț. Machiaj strident, par foarte aranjat, tocuri de minim 15 centimetri.

- Distracție plăcută, spun, oferindu-i un mic zâmbet.

Își dă ochii peste cap și iese pe ușă, lăsându-mă pe mine singură în pragul ușii. Nimic neobișnuit.
Îmi pun șorțul și mă apuc de curățenie.
După ce termin bucătăria, intru în camere pentru a schimba lenjeria patului.
Înlocuiesc lenjeria, o aranjez exact cum mi-a spus că-i place și mă apuc de șters praful. Aplic spray-ul, dar înainte să pun cârpa pe suprafața de mobilă, o mână îmi cuprinde talia din spate.
Știu cine este, așa că nu mă întorc, pentru că nu o să reușesc să fac nimic, ca deobicei.

- De ce ești așa naivă, Hara?

- P-p-poftim?

- Vrei să o omor pentru tine? chicotește.

- Te rog, n-nu.

Mă apucă cu ambele mâini de talie și mă întoarce cu fața spre el, lipindu-mă de perete. Aceeași mască, din cauza căreia nu îi pot vedea chipul, ci doar ochii căprui.

- Hara, de ce ești așa prostuță? Femeia asta doar profită de tine.

- Și ce ai vrea să fac? Să o refuz? Eventual să o și înjur? O să mă omoare! țip, văzându-i ochii mari cât cepele.

- Te rănește? glasul său e diferit de data asta, este un glas blând.

- Irelevant, îi spun, încercând să mă depărtez de el.

Chicotește enervant și se apropie rapid de mine, nelăsându-mi pic de spațiu.

- Ce fa-... nu apuc să termin, căci mă apucă de încheietură, trântindu-mă pe patul din spatele nostru.

Mă zbat puternic, îl împing, încerc să fac tot posibilul, însă la un moment dat, corpul nu-mi mai funcționează, ci doar îmi spune să renunț. Și asta fac. Renunț.