Messages from a criminal

19°

- Și cum e?
- Poftim? îl întreb, plimbandu-mă cu degetele prin părul lui.
- Cum e să-ți petreci noaptea cu unul ca mine?
O întrebare greu de procesat, și cu atât mai mult, greu de răspuns.
- Dă-mi jos ce mi-ai pus la ochi, ca să pot să te privesc în timp ce îți răspund.

Tace și simt cum mă privește adânc, atingându-mă din plin, fiecare parte a corpului meu aparținându-i, căci i-am promis.

- Nu o să fac asta, îmi șoptește în timp ce buzele i se scurg pe gâtul meu. Ridică-te, îmi spune.

Fac așa cum îmi poruncește. Mă simt protejată, așa cum nu m-am mai simțit de mult, poate niciodată.
Dar e liniște, foarte liniște. Un calm asurzitor care mă deprimă, căci nu l-am mai simțit de când sunt cu acest om pe care nu îl cunosc, al cărui nume nu-l știu, dar care mă atrage doar prin atingerile sale. O liniște deplină.

- Mai ești aici? țip.

La fel. Nimic. Îmi dau materialul jos de pe suprafața ochilor și mă uit pentru prima oară în jur. Aceeași cameră ca prima dată, dar pe care, de data asta o cunosc. Deschid ușa și mă uit în jur.

- Ești aici? țip din nou.

Un hol lung, stânga dreapta doar uși și privirea mea confuză. Atât. Merg și parcă nu se mai termină, dar continui până când ajung într-un final la capăt. Niște scări, alte uși, alt hol și privirea mea, iar. Un labirint, dar altfel. Aceeași liniște, dar nu pentru mult timp, căci una dintre uși se deschide brusc și mă face să tresar, atrăgând atenția singurei persoane pe care am văzut-o în ultimele două zile.

- Te pot ajuta cu ceva? mi se răstește o doamnă roșcată.

O analizez și involuntar mă încrunt. Adoptă o ținută demnă de o meserie nu tocmai decentă.

- Ce este asta? o întreb.

- Domnișoară, treci la treabă.

guess who's back