Saruta-ma, baiete!

3. Prietenia este singura garantie pentru pace

Am reusit foarte greu sa adorm, aveam in continuu un sentiment ciudat, simteam ceva in stomac, dar mai rau ma durea capul. Cu siguranta era din cauza bauturii. Toata noaptea l-am visat pe Dan, cum il sarutam, il dezbracam incet, dar cand sa trecem la lucruri mai picante m-am trezit. Ma durea burta, dar nu de foame, nici nu aveam pofta de mancare. Ce o fi cu mine? Ma uit la ceas si vad ca e deja amiaza, asa ca ma dau jos din pat si ma duc si fac o baie lunga, de vreo doua ore. Bine macar ca era duminica. Nu aveam nici o idee ce sa fac, nu aveam chef sa ies, desi aveam cateva apeluri pierdute de la vreo doua fete.

Am deschis laptopul si am pus un film la incarcat, timp in care am intrat pe facebook sa vad pozele de aseara de la petrecere. Aproape in toate aparea Dan, doar era de asteptat. Inima incepuse sa imi bata foarte puternic, dar mi s-a pus un nod in gat cand am vazut o poza cu el si cu Allie sarutandu-se. Ce era cu mine? Nu pot intelege, de ce ma afecteaza atat de mult poza asta? Pana ieri nici nu imi pasa de Dan si acum incep sa fiu geloasa pe fata cu care isi da limbi. Nu, nu pot sa am sentimente pentru el, eu nu cunosc sentimentul de iubire si sincera sa fiu nici nu vreau. Parca eram genul de fata care doar se distra, schimba baietii ca pe sosete si nu punea sentimente pentru nimeni. Da, asta sunt si asa trebuie sa raman.

Am inchis repede facebook-ul si m-am intors la film. Dupa ce s-a terminat, m-am mai uitat la inca vreo trei, ca sa imi ocup mintea, sa nu ma mai gandesc la momentul meu de slabiciune. Cand s-a terminat al patrulea film, deja nu mai puteam de somn, iar ochii ma usturau ingrozitor, asa ca m-am dus imediat la culcare, sa fiu odihnita pentru scoala.

A doua zi m-am trezit destul de devreme, inainte sa sune ceasul. Mi-am tras pe mine o pereche de jeansi bleu, un maieu alb din dantela, scurt pana la buric si un sacou bleumarin. Imi placea sa ma imbrac elegant sau casual, dar fara fuste, nu mi se parea ca ma avantajeaza. M-am machiat cu putin creion negru si cu rimel, iar parul mi l-am ciufulit, nu era nici perfect drept, nici ondulat. Mi-am luat botinele negre cu toc mic, geanta bej si am plecat catre scoala. Am intrat absenta in clasa si m-am pus in ultima banca, langa Andrew, prietenul meu cel mai bun care statea cu capul pe banca si asculta muzica.

-Neata, raza de soare! am spus eu amuzata, dar vazand ca nu raspunde m-am apropiat de el si i-am scos o casca din urechi. Hei, frumoasa adormita!

-Ce nai...?! A, Kim! Salut! Ce faci?

-Uite rad de tine, esti asa dragut cand esti in lumea ta.

-Vai dar multumesc, atunci lasa-ma sa ma intorc acolo. Anunta-ma cand vine profa.

-Uu, cineva e morocanos astazi. Bine, dragostea mea de mult pierduta, asa o sa fac.

Andrew era prietenul meu cel mai bun si singurul cu care ma intelegeam mai bine din clasa. Nici el nu vorbea mai cu nimeni, decat banalitati. Imi placea ca gandeam la fel, ne puteam spune orice, ne tachinam intotdeauna unul pe altul, dar nu ne suparam niciodata. Sincera sa fiu arata si destul de bine: Era inalt, avea cam 1.79, parul brunet, cret, pe care mereu il purta ravasit, iar ochii ii erau caprui inchis spre negru. Nu, nu imi placea de el, am mai spus ca nu stiu ce e aia iubire si nici nu vreau sa descopar. Niciodata nu ne-am gandit sa fim impreuna, desi aproape toata clasa vorbea despre noi.

In scurt timp a venit profesoara, aveam biologie. Mereu mi s-a parut imposibila materia asta, cred ca mai repede as fi invatat chineza. Deci nu imi pasa, am inceput sa ma mai "cert" cu Andrew, pana m-am uitat in stanga mea, vazandu-l pe Dan. Sincera sa fiu, nici nu observasem ca e in clasa. Pentru cateva secunde am crezut ca il vazusem asa frumos la petrecere din cauza alcoolului, dar apoi m-am uitat mai atenta la el. Statea in banca si ma privea, afisand un zambet pervers. Mi-am muscat buza destul de tare, ca sa imi ascund surasul necontrolat.

M-am intors cu spatele la el, continuand discutia cu colegul meu de banca, doar ca era ceva care ma nelinistea, tot aveam senzatia ca se uita la mine, ceea ce ma facea sa ma cutremur. Cand in sfarsit s-a sunat de pauza, parca mi s-a luat o piatra de pe inima. Ii eram foarte recunoscatoare lui Andrew, glumele facute cu el ma mai calmasera, dar tot trebuia sa plec putin din clasa.

-Hei, fratello, vii la calorifer?

-Hm, bine. De ce nu?

La capatul holului se aflau niste scari pe care le foloseau foarte putini elevi, deoarece duceau la cabinetul femeilor de servici sau la o usa pe care scria "Muzeu", dar nimeni nu stia ce e de fapt acolo. La baza acelor scari era un pervaz cu un calorifer, unde imi placea sa imi petrec unele pauze, mai ales pentru ca nu venea nimeni. Stateam langa Andrew, cocotati pe pervaz si ascultam muzica la telefonul lui.

-Hei, porumbeilor! se aude deodata o voce care sparge linistea...