Saruta-ma, baiete!

14. Zilele sunt egale pentru un ceasornic dar nu pentru un om

*Din perspectiva lui Andrew*

Inca o saptamana si se termina scoala. Nu mai suport, la ore nu facem nimic, daca am sta acasa am invata mult mai mult, cu siguranta. Ma rog, cred ca o sa ma apuc sa imi recuperez somnul pe care l-am pierdut trezindu-ma pentru scoala, oricum nu o sa imi zica profesoara nimic. Deodata aud o respiratie greoaie langa mine, urmata de sunetul scaunului din stanga mea, miscandu-se, semn ca a venit colega mea de banca. Nu ca m-ar interesa, doar ne-am certat. Nu mai vorbisem de cateva luni, imi parea putin rau, dar nu vreau sa fiu prieten cu cineva care nu are incredere in mine.

Mi-am ridicat capul de pe banca sa imi caut telefonul, asa ca m-am uitat in treacat la ea. In momentul ala am ramas socat, statea in aceeasi pozitie in care stau eu mereu, semn ca i-ar fi somn, rau sau ar plange, nu mi-am dat seama foarte bine. Parul, care mereu ii statea perfect acum era ciufulit, hainele ii erau mototolite, iar unghiile nu le avea facute, ceea ce nu se intamplase niciodata. Poate parea ciudat ca sunt atat de atent la problemele fetelor, dar daca ea a fost cea mai buna prietena a mea pe parcursul liceului am ajuns sa o cunosc foarte bine. Eram putin ingrijorat, am vrut sa o intreb daca e bine, dar eram sigur ca nu are nevoie de ajutorul meu. Mai bine zis, eram aproape sigur. Toata ora a stat in aceeasi pozitie si pot sa jur ca am auzit-o respirand ca si cum ar plange. Am aruncat un ochi la Dan, care parea ca observase si el starea pe care o are Kim, dar nu imi dadeam seama daca ii pasa sau nu. De asta nu il suportam eu pe baiatul asta, inainte zicea ca o iubeste si apoi a s-au despartit asa, pur si simplu.

Cum s-a sunat am vazut-o pe Kim ca s-a ridicat din banca, privind in jos, astfel incat parul ii acoperea toata fata, si a fugit imediat din clasa. Nu stiam ce sa fac, daca sa ma duc dupa ea sau sa o las in pace. Era fata mare, se putea descurca singura cu problemele ei. M-am hotarat sa ma duc la calorifer, daca o sa o vad acolo, o sa vorbesc cu ea, daca nu, nu. Cand am ajuns acolo am vazut-o ca statea pe scari, cu spatele la mine si plangea. Am tras adanc aer in piept si m-am dus la ea.

-Hei, ce ai patit? o intreb eu ezitand, apoi o vad ca se intoarce la mine cu ochii rosii de la atatea lacrimi.

*Din perspectiva lui Kim*

Stateam pe scari si plangeam, parca de la un timp nu am nimic mai bun de facut. Am fost parasita de toti. Deodata din spatele meu se aude o voce mult prea familiara, o voce pe care nu am mai auzit-o de mult. Ma intorc rapid, inca socata, fara sa imi mai pese de cum arat. In spatele meu era chiar el, baiatul cu care nu mai vorbisem de luni bune. L-am privit pret de cateva secunde, inca gandindu-ma daca este un vis sau Andrew chiar vorbeste cu mine. Imi lipsea, tot ce imi doream era sa vorbesc cu el. Chiar daca ar fi un vis, poate totusi el imi va spune ce sa fac.

-Toata lumea m-a parasit, ai avut dreptate, nu te poti increde in nimeni. Si tu cum te-ai gandit sa vorbesti cu mine?

-Kim, inca sunt prietenul tau. Imi pare rau ca nu ti-am fost alaturi in ultimul timp, am lasat orgoliul sa ma controleze. Mai ales acum te vad asa, cu siguranta ai mevoie de cineva cu care sa vorbesti. Te rog, lasa-ma sa ma revansez pentru lunile astea.

-Normal ca te iert, si mie imi pare rau ca nu te-am ascultat, daca o faceam, viata mea ar fi fost mult mai buna.

-Nu e nici o problema, orice s-ar fi intamplat, poti sa treci peste asta, cu ajutorul meu, al prietenei tale si al iubitului tau.

-Ce? Sa nu mai pomenesti de ei, din cauza lor sunt asa! Vrei sa stii de ce? Asculta-ma bine!

*Flashback*

Nu puteam sa cred ca se despartise de mine, a doua zi dupa ce ma culcasem cu el, apoi a mai si avut tupeul sa recunoasca ca pentru asta m-a vrut. Am inceput din nou sa plang, avusese atata dreptate cand spusese ca mi-a luat lucrul cel mai de pret. Voiam ca momentul ala sa il pastrez pentru un baiat special, pentru care sa am sentimente foarte puternice, cum era Dan, dar care sa nu ma paraseasca fix cand am mai mare nevoie de el. Cu greu am reusit sa pun mana pe telefon si sa o sun pe Britt. Desi nu puteam sa vorbesc din cauza lacrimilor, nu mai eram in stare sa articulez cuvintele, ea tot a inteles ca eram distrusa si ca avea legatura cu Matt. In scurt timp a venit la mine.