Dulcele meu Amar (+18)

Așa e mai bine.

Lacrimile continuau să îmi curgă şiroaie pe obrajii mei roşiatici. Încă simţeam arsura pălmi sale pe pielea-mi încinsă şi am strâns puternic din ochi pentru a-mi alunga imaginea cu mine la pământ din minte. L-am privit pe sub sprâncenele unite şi m-am încruntat mai tare la vederea zâmbetului său şiret şi satisfăcut. Îmi întinse mâna şi pentru câteva secunde am refuzat să mă ridic de pe parchetul rece, însă privirea lui mă îndemnă să mă întind pe canapea şi aşa am făcut.

Buzele-mi tremurau incontrolabil, la fel ca mâinile, gleznele şi orice parte a corpului. Încă îl simţeam pulsând puternic în interiorul meu. Încercam să mă conving de una singură că nu mă tem de bărbatul pe care îl iubesc, însă de fiecare dată, sfârşeam prin a suspina şi a mă cutremura la imaginea ochilor săi demonici. Îl urmăresc cu privirea şi tresar când se trânteşte brusc lângă mine, pe canapea. Îmi face scurt cu ochiul şi îmi alungă palmele care încă îmi ascundeau sânii goi, aşezându-şi capul între ei. Degetele sale încep să îmi contureze leneş sfârcul şi îmi muşc buza până la sânge în încercarea de a-mi ascunde plăcerea.

- Mă iubeşti! Îmi spune, şi simt vibraţiile vocii sale pătrunzând în interiorul meu.

Aleg să nu-i răspund, pentru că sunt conştientă că nu mi-a adresat o întrebare, ci a afirmat ceea ce ştia deja. Îl iubesc, mai mult decât se poate iubii pe lumea asta. Aşa cum nu am iubit pe nimeni, şi probabil, nu voi mai iubii. Cum aş putea să îi demonstrez că îl iubesc? În ciuda eforturilor mele, nu pare să îl intereseze. Nu într-atât încât mi-aş dorii. Am renunţat la familie, prieteni şi caminul pe care îl aveam. Am îmbrăţişat bucăţica de iad pe care mi-a oferit-o şi m-am lăsat arsă de flăcările sale încinse, doar pentru el.

Oftez zgomotos când îşi trece una din mâini în jurul corpului meu. Am şi uitat de cât timp nu am mai fost îmbrăţişată. Îmi reţin cu greu impulsul de ai săruta fruntea atunci când îşi sprijină barbia de pieptul meu, privindu-mă a parte. Vinovat. Simţeam vinovăţia scurgandu-i-se prin vene, şi oricât mi-aș fi dorit, nu eram fericită pentru asta.

- Mă poţi mângâia, Hirra! Ştiu că asta îţi doreşti. Îţi simt degetele tremurânde pe umerii mei. Respiraţia lui fierbinte se loveşte în vapori calzi de gâtul meu, iar eu îmi duc privirea înspre degetele mele. Temătoare de urc în părul lui negru şi uşor cârlionţat, mângâindu-l fin. Heaten mă surprinde, sărutându-mi bărbia iar eu îi zâmbesc. Îmi era dor de el. Cel care este în acest moment. Cel care îmi oferă chiar şi un gram de afecţiune.

- Ţi-am mai spus cât de frumoasă eşti? Mi se tăie respiraţia atunci când mi se adresează pe o voce joasă, senzuală şi neg cu ajutorul capului. Prinzându-mi buza inferioară între dinţi.

- Nu mi-ai făcut niciodată un compliment, Heaten! Îi spun pe un ton dur, iar el mă strânge mai tare în braţe.

- Ce aş rezolva spunându-ți? Nu ai idee cât aş vrea să simt pentru tine ceea ce simţi tu pentru mine. Dar eu sunt imun la sentimente, Hirra. Pentru mine e doar...

- Distracţie. Îl completez iar el oftează aproband.

- Iubirea e un lucru măreţ. Şopteşte, uimindu-mă. Dar doar atunci când ai puterea să iubeşti.

- Ai iubit vreodată? Îl întreb nesigură iar el aprobă, evitându-mi privirea. Nu insist asupra subiectului, întrucât ştiu cât e de schimbător şi nu aş risca să mă elibereze din braţele sale fierbinţi.

- Te-a durut? Mă întreabă, şi ştiu că se referă la actul nostru sexual. Ridic din umeri şi oftez.

- Nu contează!

Încuviinţează şi îmi sărută pieptul.

- Nu o să îmi cer scuze, Hirra! Nici acum, nici mâine.