Dulcele meu Amar (+18)

Aripi de demon.

Mâinile lui mari îmi mângâie cu mişcări frenetice coapsele dezgolite de cămaşa sa albă. Vibrez sub sărutările lui ispititoare şi atât de interzise. Limba sa fierbinte dansa pe pielea mea încinsă, şi cu greu mi-am abţinut geamătul încărcat de plăcere. Mi-am afundat degetele în părului lui negru şi mătăsos, cerându-i să mă exploreze în totalitate. A prins cu experienţă dantela boxerilor mei între degete, îndepărtându-i cu iscusintă, în timp ce degetele sale fierbinţi îmi ardeau pielea deja încinsă. Am închis ochii şi mi-am lăsat capul pe spate, când buzele lui pline, inundate de aroma alcoolului proaspăt mi-au sărutat locul sensibil, urcând uşor înspre abdomen. M-a muşcat lacom de sfârcul întărit al sânului meu stâng şi mi-am afundat chipul în moalele pernei pentru a-mi înăbuşi ţipătul.

Înainte să pot obiecta, mâinile sale pricepute mi-au prins talia şi m-a întors brutal pe burta, ridicându-mi fundul pentru o privelişte mai bună. Limba lui jucăuşă începu să traseze cerculeţe imaginare pe fesele-mi învineţite, datorită muşcăturilor sale. S-a poziţionat mai bine între picioarele mele, şi a eliberat un geamăt încărcat de frustrare când se scufundă în interiorul meu. Am gemut când mi-a prins părul în palmă, trăgându-mă mai aproape de el şi am încercat să îmi regulez respiraţia agitată. Îl simţeam pompând în mine cu putere, este furios, iar eu sunt refugiul în care se elibera. Ştiu asta, o simt! Dar iubirea mea pentru el este mult prea puternică ca să îl pot oprii.

Am lăsat lacrimile să-mi invadeze obrajii, curăţându-mi păcatul şi ruşinea. Îmi împart iubirea cu alte femei! Sunt nevoită să o fac, întrucât, doar aşa el ar rămâne lângă mine. Nu îi pot interzice ceva ce îşi doreşte, nu sunt în stare să-i rãpesc plăcerea de a sărută şi a atinge alt trup. Dar dacă sunt de acord cu acest lucru, de ce-mi simt inima sfâşiată de durere? De ce mă înfior sub acest corp masiv, ştiind că el nu îmi aparţine în totalitate? Eu... Eu sunt o păcătoasă demonică. Îmi las demonii să domine în prezenţa lui, iar îngeri se înalţă cu regret spre cer, oridecâteori, noaptea se lasă peste Seattle.

S-a eliberat cu un ţipat din strafundul pieptului, lăsându-se răpus de oboseală lângă mine. Am vrut să mă apropii, însă el se ridică în şezut, luând pachetul de ţigări de pe măsuţa. Îmi zâmbi ştrengăreşte înainte să-şi îmbrace cămaşă, îndreptându-se spre uşa balconului. Suspinele mele invadară încăperea şi m-am lăsat pradă amintirilor de mult trecute:

   —Ce cauţi aici? Îl întrebasem strângându-mi halatul de baie mai bine în jurul trupului. Se apropie de mine, ochii lui de jad străluceau puternic sub lumina slabă a lunii, îmi mângâie chipul cu vârful degetelor şi îmi săruta fruntea cu dragoste.

   —Sunt un demon, şoptise fără vlagă. Mă vei iubii atât de mult, iar în schimb, eu te voi face să suferi. Voi devenii dulcele tău amar, iar tu mă vei venera mai presus de orice. Vei fii în stare să îmi oferi viaţa ta, în schimbul unui gram de afecţiune. Dar ştii ceva, Hirra, eu nu sunt capabil să iubesc, iar tu nu vei fi capabilă să mă uiţi.

   —De ce îmi spui toate aceste lucruri acum, Heaten?

   —Pentru că acum am certitudinea că nu mă vei părăsi! Recunoaşte, Hirra, eşti îndrăgostită de mine!

I-am mărturisit, iar acea mărturie mi-a fost sentinţa la moarte. Nu am putut să îmi retrag cuvintele, iar atunci când am vrut să o fac, a fost prea târziu. El devenise dulcele meu amar. Iar eu o jucărie în mâinile sale mari.

M-am ridicat din pat cu paşi uşor clătinaţi din cauza lacrimilor care-mi înceţoşau privirea şi m-am sprijinit de tocul uşii balconului. Stătea pe şezlong, cu veşnicul pahar de vodkă în faţă şi ţigara între degete. Bătea nervos din picior şi îşi trecea obsesiv mâinile prin părul negru ca abanosul. L-am auzit morăind o înjurătura în barbă şi mi-am făcut curaj să ies din ascunzătoarea mea.

   — Heaten? Am întrebat temătoare, strângându-mi mâinile în jurul trupului meu încă gol.

   — Ce mai vrei, Hirra? Mă întrebase pe un ton dur şi rece, exact ca inima lui.

   — Pot să mă îmbrac?

   — Poţi să te duci şi dracului, dacă vrei!

   — Bine. Am şoptit fără vlagă şi m-am îndreptat spre camera în care tocmai ne consumasem iubirea. Îmi consumasem iubirea, căci el nu cunoştea semnificaţia acestui sentiment. El este regele, iar eu sunt sclava supusă. Mă obişnuisem să îmi ţin gura atunci când, de fapt, îmi doresc să ţip. Să sparg tot ce îmi iese în cale şi să îmi revărs întreaga ură acumulată asupra persoanei sale. Însă îmi este interzis.

Mi-am adunat hainele de pe jos, îmbrăcându-le în grabă, în încercarea de a-mi menţine şiroaiele de lacrimi ascunse în spatele zâmbetului meu fals. Ştiam că este greşit ce fac, şi totuşi, m-am îndreptat din nou spre balcon. Am prins bara metalică între degete, privind în jos, spre maşinile care circulau cu o viteză ameţitoare pe asfaltul ud în urma ploii. Oare i-ar fii păsat dacă m-aş fi aruncat?

   — Ce naiba ai de gând, Hirra? Mă întreabă, zâmbind ironic şi am ridicat neputincioasa din umeri. Am ales să nu îi răspund, continuând să privesc absentă culorile maşinilor pierzându-se în zare. — Nu îmi spune că ai gânduri sinucigaşe! Continuă el, cu un fals amuzament în glas.

Mă simt incapabilă să îi ofer un răspuns coerent, la fel cum, mă simt incapabilă să îmi pun capăt zilelor şi să scap de povara care-mi apasă umerii.

   — Pleacă naibii de acolo, Hirra!

Îmi întorc capul absentă, deşi în voce ii se putea citii o urmă de îngrijorare falsă, chipul său nu trăda nici măcar un sentiment. Ca şi cum, ar fi incapabil să simtă. Incapabil să mă iubească.

   — Dacă m-aş arunca, ţi-ar păsa? Întreb cu voce tremurândă şi înghit în sec când trupul înalt se ridică de pe şezlong. Muşchii braţelor îi sunt încordaţi şi dinţii îi scâncesc puternic.

   — Nu ştiu!

   — Normal că nu ți-ar păsa! Pufnesc înfrântă. Cine sunt eu pentru tine, nu? Îmi şterg cu dosul palmei lacrimile şi îmi trag nasul.

   — Dacă nu taci, îţi jur că te plesnesc!

   — De parcă ar fii prima oară! Sunt conştientă că vorbele mele nu fac decât să îl întărâte, şi dacă nu acum, mai târziu voi plăti scump pentru doza proaspătă de curaj care îmi învălui trupul.

   — Du-te dracu! Îmi urlă în faţa, dând paharul de alcool pe gât. Îl privesc cum îmi întoarce spatele şi îmi las trupul să alunece de-a lungul balustradei. Îmi strâng genunchii la piept în mod protectiv, privind prin geamul gros al uşii încăperea în care se află el.

Îngerul meu cu aripi de demon.

   — Hirra! Glasul lui făcu ecou, şi m-am ridicat instinctiv în picioare la auzul vocii sale puternice.

   — S-a întâmplat ceva? Întreb atunci când pătrund în încăpere, iar el se apropie de mine, luându-mi chipul în palme.

   — Iubita mea!

Zâmbesc pentru câteva clipe, însă zâmbetul îmi piere şi speranţele mi se năruie atunci când rosteşte cu ură următoarele cuvinte:

   — Ţi-am văzut chipul îndeajuns pentru ziua de astăzi. Ce ar fii să te cari din camera mea?!