Dulcele meu Amar (+18)

Final.

Dragă, eu!

M-ai găsit. M-ai găsit şi îţi mulţumesc din suflet. Îţi mulţumesc pentru că mi-ai readus zâmbetul pe faţă, îţi mulţumesc pentru că mi-ai readus soarele pe cer. Acum sunt cu adevărat fericită. Îmi simt inima la locul ei, bătându-mi în piept cu putere. Emoţiile mele acum îmi sunt aliate şi luptăm împreună în potriva suferinţei. Nu ştiu cât va ţine această mare fericire, dar cert e că... Nu îmi pasă! Viaţa mea a prins din nou culoare, sunt alături de ceea ce iubesc şi ma simt în al nouălea cer!Recunosc, îmi este frică că voi ceda din nou într-o anumită zi, dar ce contează acum?

Mă am pe mine, îl am pe el, iar asta e tot ce contează în momentul de faţă.

Luni au trecut deasupra noastră, transformându-se în ani. Doi ani plini de fericire, certuri mici, dar împăcări dulci, zile perfecte, dar şi grele. Doi ani în care relaţia noastră a decurs perfect, să zic aşa. Theo...nu ştiu ce să zic despre el. Nu l-am mai văzut din ziua în care m-am despărţit de el. A fost de acord, într-un fel sau altul, dacă stăm să facem excepţie la lacrimile care i-au părăsit ochii, făcându-mi mie treaba mai grea. Nu aş putea să uit niciodată cum pur şi simplu mă încurcam în cuvinte şi nu ştiam cum să îi spun ce aveam pe inimă.

" — Theo, eu-

— Cred că deja ştiu ce vrei să spui. Mă întrerupe şi îşi sterge subtil lacrimile din colţul ochilor. — Vrei să te desparţi de mine, nu? Întreabă, iar eu dau din cap afirmativ, lăsându-mi privirea în podeaua bine lustruită.

— Îmi pare rău, Theo! Îl iubesc. Mormăi eu slab şi nu sunt sigură dacă el chiar mă aude.

— În regulă! Ţi-am mai spus. Vreau să te văd fericită orice ar fi. Chiar dacă asta înseamnă să mă calc pe mine în picioare!

— Theo-

— Nu, Hirra, e-n regulă, iubito! Haide, acum du-te lângă cel pe care îl iubeşti. Eu voi fii mereu aici dacă ai nevoie de mine!

— Mulţumesc. Şoptesc şi zâmbesc slab, făcându-l pe el să bufneasca mai rău în plâns."

Amintirile acelui moment îmi bântuiau din nou mintea, făcându-mă să oftez din adâncul sufletului. Îmi părea şi acum rău, dar nu mai puteam calcă încă odată peste fericirea mea, numai ca să stau lângă ceea ce nu iubesc. Sper doar să fie fericit, aşa cum sunt şi eu. În tot acest timp i l-am prezentat pe Heaten mamei, iar reacţia ei a fost una de genul: "Oh, dacă pe Theo l-am plăcut, ei bine, pe Heaten îl ador!". I-am povestit tot ce s-a întâmplat, inclusiv pierderea sarcinii. Vina am luat-o asupra mea, deoarece aşa şi era. Încă mai aveam un gol în inimă. Îmi lipsea acea mică senzaţie pe care o aveam în pântec, dar nu mai puteam da timpul înapoi pentru a repara tot ce odată am stricat.

Şi acum... Vine vestea bombă! Heaten m-a cerut de soţie. Nici acum nu îmi vine să cred, dar da, chiar a făcut-o.

" — Hirra! Mă strigă Heaten, iar eu mă întorc brusc cu faţa spre el, dezechilibrandu-ma.

Îi aud râsul zgomotos şi îmi ridic ochii spre chipul său perfect care strălucea în lumina slabă a lunii. Briza uşoară a mării îmi făcea părul să îmi zboare uşor, ciufulindu-l în acelaşi timp. Deodată văd cum mai multe persoane apar din spatele lui Heaten, ţinând în mâna câte un candelabru mic, în timp ce doi băieţi şi două fete, trăgeau de o bucată de material. În momentul în care văd că pe bucata mare de pânză albă scrie mare şi ordonat: "Vrei să fii soţia mea?", îmi prind buza între dinţi şi dau frâu liber lacrimilor să îmi ude chipul.

— Heaten, asta este minun- spun şi mă întorc cu faţa spre iubitul meu numai ca să-l văd stând într-un genunchi pe nisipul cald, cu o cutiuţa mică de catifea roşie în mână.