Dulcele meu Amar (+18)

Te iert, iubire.

— Eu... Eu nu ştiu ce să zic. Mormăi pierdută şi îmi las ochii în podeaua bine lustruită, încecând să evit privirea brunetului pe cât posibil.

— Hirra, doar... Doar iartă-mă. Ştiu, îţi este greu, dar... Doar iartă-mă, te rog! Repetă el, făcându-mă să îmi ridic privirea spre chipul său îndurerat.

Ce fac eu acum? Să îl iert sau să...Doamne, nu îmi vine să cred în ce stadiu am ajuns! Fără să îmi dau măcar seama de ce scot pe gură, dau drumul vorbelor să îmi părăsească corzile vocale, pe un ton grav şi plin de regrete.

— Te iert, iubire!

— Ce?! Întreabă el uimit, iar eu sunt în acelaşi stadiu ca şi el.

— Dar să dea sfinţii şi dracii să mai îndrăzneşti vreodată să mă înşeli sau să mă părăseşti, căci îţi jur cu mâna pe inimă că asta a fost ultima ta şansă! Îl ameninţ şi bufnesc într-un plâns haotic, amestecat cu râsete amare.

Heaten doar mă privea, iar gândul că ăsta ar fi putut fi doar un joc îmi trece rapid prin minte, până când simt cum buzele îmi sunt strivite de gura bărbatului meu. Limba lui îmi invadează cavitatea bucală, iar gustul său dulce îmi satisface papilele gustative, făcându-mă să gem înfundat. Mă lasă cu ochii în soare în momentul în care se desprinde din sărut, privindu-mă buimac.

— Acum, ăăă, acum... Acum.

— Heaten, iubitule, respiră! Îi spun eu când văd că se înroşeşte la faţă din cauza lipsei de aer.

Acesta mă priveşte confuz şi trage deodată o gură mare de aer, făcându-mă să tresar. Scot un mic chicot şi îmi aşez palma peste a sa, făcându-l să icnească exasperat. Mă încrunt uşor, iar el oftează.

— Visez, nu? Întreabă el, iar zâmbetul reapare pe chipul meu.

Este doar în stare de şoc.

— Nu, iubitule, nu visezi! Eşti aici, sunt aici... Amândoi suntem aici. Din nou. Împreună! Spun calm fiecare cuvânt în parte şi îl simt din nou cum îşi ţine respiraţia.

Un ţipăt scurt îmi scapă printre buze, când cu un urlet încărcat de fericire, Heaten se ridică de la masă şi începe să îşi mişte fundul în stânga şi în dreapta într-un dans ciudat, inventat de el. Îşi aruncă mâinile în toate direcţiile, iar râsul meu nu întârzie să apară. Un cântec ciudat îi părăsea corzile vocale, în timp ce el îşi continua dansul nebun, iar eu râdeam ca ultima psihopata.

— Stai! Ţipă, iar eu mă opresc deodată.

— Ce-i? Întreb confuză când îl văd împietrit.

Se lasă în genuchi şi îmi prinde mâinile în ale sale, privindu-mă atent până în adâncul ochilor mei.

— Tu. Acum fix şaizeci de secunde mi-ai zis că mă ierţi? Pe deasupra mi-ai mai zis şi "iubire"? Întreabă de-a dreptul şocat, iar eu zâmbesc în colţul gurii, dând drumul câtorva lacrimi să mi se prelingă pe obraji.

— Da, iubitule! Te-am iertat. Şoptesc şi îi prind chipul în palme, sărutându-l cast pe buze.

— Hirra, eu... Eu sunt cel mai fericit om de pe planetă în acest moment, ştii asta, nu?

— Cred că ştiu. Nu mi-a trecut prin minte nici măcar odată că te voi ierta aşa de repede. Dar atunci când iubeşti pe cineva atât de mult, se pare că eşti gata să faci orice numai ca să-l vezi fericit! Mormăi eu şi îi şterg lacrimile ce se scurg din ochii săi de jad, pe obrajii uşor roşii.

Îmi contopesc buzele cu ale sale pentru a-i simţi din nou gustul şi îmi trec degetele prin părul negru ca abanosul, trăgând uşor. Simt cum buza îmi este muşcată cu putere şi gem înfundat, ridicându-mă de pe scaun, trăgându-l şi pe el de pe jos.