Dulcele meu Amar (+18)

Eşti aici!

"Rănile lăsate de o persoană importantă pentru tine vor fii atât de adânci încât orice ar vrea sa te rănească...nu va mai reuşi!"

emel0803

-Hirra-

   —Haide, îmi este foame! Mormăi eu şi mă strâmb asemeni unui copil mic, făcându-l pe Theo să râdă sub mustaţă.

   —Doar ce am ajuns în Seattle, ai răbdare să ajungem acasă şi îţi voi face eu de mâncare! Îmi explică el şi îmi aplică câteva săruturi pe pielea rece a mâinii mele.

   —Nu! Eu vreau sa mergem la acel restaurant care s-a deschis acum. Am auzit că au mâncare delicioasă! Chicotesc şi fac o faţă de câine plouat în speranţa că va ceda şi aşa a şi făcut.

Oftează prelung, rotind volanul maşinii sale spre stânga, cauciucurile scârţâind uşor. Zâmbesc pe sub mustaţă şi dau volumul radio-ului mai tare pentru a acoperi liniştea ce domnea între noi doi. Îmi las capul să cadă în voia lui pe suprafața rece şi solidă a geamului şi privesc absentă la oamenii ce merg agitaţi pe străzile Orasului de Cristal. Îmi aduc vag aminte cum mă plimbam în serile de vară, de mâna cu acel bărbat pe care încă îl mai iubesc la nebunie. Îmi era dor de el şi încă mă durea sufletul ştiind că e departe de mine.

   —Aici? Am ajuns! Exclamă Theo, făcându-mă să tresar.

Aprob cu o mişcare simplă a capului şi cobor din maşină, trântind portiera în urma mea. Păşesc lent spre intrarea în restaurant şi văd cu uşurinţă oamenii care se află înăuntru, prin pereţii masivi din sticlă. Zâmbesc involuntar când simt aerul rece, izbindu-ma în faţă, iar muzica ritmată în spaniolă, mângâindu-mi timpanele. Simt cum Theo îşi strecoară degetele printre ale mele, trăgându-mă după el la o masă din dreptul barului. Mă aşez pe un scaun confortabil şi închid ochii pentru un moment, savurând momentul. Mirosul de mâncare proaspăt preparată îmi invada nările, făcându-mi stomacul să îşi plângă singur de milă. Văd cum un ospătar înalt vine spre masa noastră şi ne aşează în faţă două meniuri.

   —Bine aţi venit la restaurantul nostru, mio caro! Ne spune acesta pe un ton blând, cu un uşor accent spaniol.

   —Bine v-am găsit! Exclam eu fericită şi deschid meniul, rãsfoind pagină, cu pagină.

   —Ce doriţi să comandaţi? Întreabă acesta şi ne zâmbeşte cu toţi dinţii.

   —Eu vreau o supă-cremă cu amestec de linte verde, linte roșie și linte portocalie! Spune Theo şi îi întinde meniul înapoi ospătarului.

   —Eu vreau cea mai bună pizza pe care o aveţi, sunt lihnita! Spun eu şi pufnesc, mai apoi intinzandu-i şi eu meniul.

   —Oh, aici avem cea mai bună pizza, innamorato!  Exclamă el, accentuând ultimul cuvânt.

Zâmbesc asemeni unui copil mic şi îmi rotesc privirea prin jur, analizând uneori oamenii ce se bucurau de mâncarea bună de pe masa lor. Erau toţi un zâmbet, la fel şi eu. Simt cum palma caldă a iubitului meu se aşează peste a mea şi îmi fixez ochii pe chipul său angelic, atât de bine conturat în lumina puternică a soarelui. Inima îmi stă în loc pentru câteva secunde când acesta mă trage mai aproape de el şi îmi sărută flămând buzele. Mă retrag repede din sărut şi încerc să schiţez un zâmbet când acesta doar ma priveşte confuz.