Visele

Capitolul III

           După câteva ore , îmi fac curaj , îmi iau jurnalul și încep a reciti cu o voce scăzută ,din cauză să nu mă audă părinții , gândurile , trăirile , planurile , sentimentele

- " 'Te iubesc mult , pitico. Tu mă iubești?' și eu îi răspund cu o voce bucuroasă și fericită la auzul celor doua cuvinte cu ‚Da,te iubesc mult. Tu?' ,iar el simplu și lipsit de griji ,dar stăpân pe aceasta situație amorezată îmi raspunde ‚Enorm!' „ .

           Toate aceste amintiri mă fac să tresar de fiecare dată ,dar în special să plâng fără încetare , căci aceste amintiri îmi sunt prețioase , nu aș vrea sa le pied . Vreau doar să continue aceste discuții , care mă fac atat de fericită și plină de viață... Vreau să fie ca înainte...

          Cu lacrimi în ochi dau pagină cu pagină. Când recitesc unele momente haioase , râd și-mi aduc aminte de toate convorbirile telefonice,chiar toate... În unele eram ca doi prieteni de nedespărțiți , în altele eram de parcă căsatoriți. Parcă simțeam amândoi acea iubire ,pe care ne-o purtam unul față de celalalt. În altele eram ca niște dușmani unde ne aruncam vorbe urâte precum niște cuțite. Ne făceam unul altuia rău , până când amândoi începeam să plângem o oră sau chiar două fără a ne opri , dar într-un final de împăcam.

          În această relație ciudată , am pus fiecare sentimente , vise , planuri mărețe , chiar și lacrimi. Nu știu daca noi eram prieteni sau îndrăgostiți...presupun că fictiv eram împreuna ,dar nu se putea fiindcă el nu putea fi lângă mine. Să ne vedem. Nimic nu se putea. Doar vorbele ce ne alinau...

          Ajung la ultima pagină scrisă. Ca printr-o minune îmi vine o idee ,care am avut-o și acum aproximativ un an. Iau un pix și incep a scrie...

"Vineri – 27.01.2017 – Un fost vis , o nouă dorință"

        Zilele trec repede , precum o ninsoare. De mult timp am în mine un vis , fost vis , care acum s-a transformat într-o dorință arzatoare.

        Vreau să-mi fac un plan de a scăpa, a fugi în lumea largă , să cunosc , să observ necunoscutul. Poate este o ideea groaznică să fug de acasă , dar nu mai rezist tentației și totodată nu mai vreau să fiu acea fetiță , prizioneră în casa de turtă dulce. Vreau să prind aripi și să zbor spre necunoscul mult visat și să nu mai visez cu ochii deschiși. Vreau ca irealul meu să devina odată pentru totdeauna realul meu.

         Aștept nerăbdătoare acest moment . Nu știu cât timp o să mai rezist așteptării...dar știu că o să-mi fie greu când o să-mi părăsesc familia mea care mă iubește așa cum sunt , casa mea minunată , chiar și dușmanii de-o veșnicie care i-am adunat o viață alături de viața mea plictisitoare...doar pentru a trăi clipa de libertate , clipa aceea unde mă voi simți timp de o secună altă persoană.

     Vreau doar să le demonstrez tuturor persoanelor că sunt capabilă de orice lucru dur , mizerabil , înfricoșător , fără milă , vreau să le arăt că s-au înșelat cu toții în privința mea , că ei n-au știut niciodată ce se ascunde în inima mea , în spatele ei , dar nu numai acolo , unde se află o mie și una de secrete , dorințe , speranțe , vise , sentimente , minciuni , mai ales lacrimi...

      Nu vreau să par atât de slabă în fața lor căci mi-ar fi prea teamă de ei , să știe ce pot și ce nu. Pur și simplu mi-e frică ... de aceea îmi înving o frică , care se numără printre ale mii de frici.

       O să vină momentul decisiv în numai cinci luni. Doar trebuie să aștept , nimic mai mult. Va fi momentul meu de glorie , unde voi pentru prima dată acolo sus , unde nimeni nu mă va da jos de pe tronul meu din ceruri. "

       Mă simt mai bine acum , că am scris tot ce-am simțit și ce-am gândit. Acest lucru mă calmează de fiecare dată. Chiar dacă "îmi pierd timpul" ,pentru alții asta li se pare de a scrie într-un jurnal ... dar pentru mine este ceva mai mult. Ceva mai sclipitor. Este un refugiu unde mă pot apăra singură , este tot un tărâm de vise , dar acesta este diferit. Pot să-mi fac un scenariu în visele mele , în irealul meu , dar aici în mai pot modifica.

       Dupăacest capitol din acest an nou , simt cum mă duc înapoi în tărâmul meu irealușor , ușor cu mersul leneș , cu picioarele puțin tremurate de la atâtacutreierat și alte tărâmuri . Îmi iau plapuma lungă și călduroasă împreună cuperna mea prețioasă. Îi spun "pernă prețioasă" fiindcă de fiecare dată când oiau în brațe , mă liniștesc și adorm cu gândul la tărâmul meu. Nu știam că opernă poate face atâtea lucruri magice , nu-i așa? Pentru mine perna reprezentaprezența lui . Doar cu gândurile la el ,adorm . El face parte din mine .