Visele

Capitolul 8

A doua zi

            Astăzi a fost una dintre „cele-mai-frumoase-zile-de-școala" cum îmi plăcea să spun , fiindcă astăzi aduceam rezultatele acasă și le puteam demonstra părințiilor "activitatea mea școlară" și că nu am nevoie de niciun ajutor la teme. Voiam să fiu independentă și singură în toate privințele . Îmi aduc aminte că acum câțiva ani că am fost într-o tabără de vară , unde erau copii cuprinși între vârstele de cincisprezece -optsprezece ani . Majoritatea își făceau de cap , până când toți o luau razna . Un grup de băieți aduceau băutură în tabără și făceau o petrece. Pentru supraveghetorii taberei era una inofensivă ,dar defapt lucrurile luau o întorsătura de 360 de grade . Nimeni nu mai era lucid înafara mea și a câteva persoane ,care nu arătau corespunzător "cerințelor lor".

           Pentru mine tabăra a fost o lecție de viață , căci acolo era Raiul , pentru unii , iar pentru mine Iadul , deoarece Diavolul le fura mințiile acelor copii care nu știu adevăratul sens al vieții . Ei se "distrau" făcând lucruri "mature" , dar complet necorespunzătoare vârstei lor. Voiau să pară ceea ce nu erau . Acest lucru dă dovadă de prefăcătorie , un lucru complet copilăros. Ca atunci când copilul de patru ani îți ia toate hârtiile din casă , pixurile și ștampilele ca să "lucreze" . El este copia părintelui . Inofensiv și adorabil . Vrea să arate matur și să demonstreze că știe ce face ,dar totodată vrea să-i demonstreze părintelui că el vrea să devină un om mare ca el , dar în unele situații nu este așa ,deoarece copii întrec limitele ,iar acțiunile lui se întorc împotriva lor.

          Ideea de a merge în tabără nu este una rea , fiindcă acolo îți poți face un milion de prieteni , poți auzi cântece , povești , chiar și întâmplări din viața celorlalte persoane din care poți învăța o lecție. Depinde cât de atent ești la ideea poveștii și cum interpretezi acea întâmplare.

         Deschideam poarta , pășesc fericită pe faleză , pun mâna pe clanță și când să apăs pe ea , se deschide .

-Alexis! Striga fratele meu.

-Intră în casă că se năpustește frigul și răcești , spun agitată și intru în grabă în casă.

-Mi-a fost dor de tine! Spune el și încearcă să mă ia în brațe , dar reușește să-mi cuprindă doar picioarele cu mâinile lui mici. Mi-ai luat ceva? Aceasta întrebare mi-o pune zilnic când vin de la școală. Presupun că de aceea mă ia in brațe și se entuziasmează când vin acasă.

-Nu,dar am o surpriză și mai frumoasă! Spun eu părând entuziasmată și bătând din palme. Închide ochii și numară până la trei.

-Unu...doi...trei , iar cand aud ultimul sunet al cuvântului "trei" îi dau un pupic pe obraz , iar acesta încrucișând brațele și protestând că l-am păcălit și că nu o să-mi mai vorbească . Eu râdeam în continuare.

         Părăsindu-l pe Andrew în camera de zi , merg la bucătărie . Mama gătea ceva ,care miroasea atât de bine încât îl simțeam în camera de zi. Gătea pui la cuptor îmbibat în vin și cu cartofi la cuptor . Mâncarea mea preferată . Uneori mă gândeasc dacă lumea îmi poate citi gânduriele să afle ce poftesc.

        Am lăsat rezulatele școlare pe masă și fug în cameră . Cu toții din familie știu regula mea . Dacă sunt în cameră și nu răspund la strigătele lor , înseamnă că am treabă .

       Iau scaunele , le aranjez și mă așez pe ele , iar după aceea mă învârtesc de pe unul pe celălalt până simt că obosesc . A fost ca o călătorie în timp acest exercițiu psihologic.

                                                                                                ***

        Exercițiul pe care-l practic l-am găsit într-o carte de psihologie din biblioteca orașului . În acea zi am cunoscut-o pe ea, Maddy , care mi-a devenit cea mai bună prietenă .

       Era o zi de toamnă , una ploioasă , iar eu mă decisem să merg la bibliotecă pentru a căuta o carte de psihologie . Doar privitul rândurilor de cărți , mă făcea să mă cufund într-o istorie a psihologiei . Toate cărțile strigau necontenit la mine să le iau și să le citesc ,căci nu mai voiau să stea pe raft atâția ani și să nu fie citite , până când o carte mi-a atras atenția . Era nouă , presupun că era pusă recent pe raft , și când să o ridic , în același timp Maddy o ia . În acea fracțiune de secundă am simțit o conexiune între mine și ea , iar acea conexiune era cartea . Cartea ne-a unit în acele secunde , iar de atunci am devenit prietene denespărțit.

        Nu știam care să ia cartea acasă ,fiindcă era un singur exemplar și nu știam cum să facem , iar mie mi-a venit ideea .

-O citim împreună. Va fii distractiv . Putem discuta orice subiect legat de carte și putem să ne întrebăm una pe cealaltă ceea ce nu știm.

       Ideea mea i-a surâs și a acceptat să facem așa.

        Am mers la ea acasă . Familia ei avea trei copii , iar ea era cea mica. Cei doi frați ai ei erau gemeni și aveau aproapre douăzeci de ani ,dar stăteau din când în când la parinții ei , iar părinții ei veneau seara acasă de la serviciu . Casa era la dispoziția noastră . Avea un apartament mare , cu patru camere . Camera ei era o combinație de alb, roșu și negru . Avea o mulțime de cărți pe rafturi , biroul nu se mai observa din cauza grămezilor de cărți și caiete pentru școală , iar pe pat se aflau câteva jucari de pluș . Camerele noastre semănau.

       După ce mi-a prezentat casa am început să citim împreună cartea . Lângă noi se afla un caiet de notițe unde scriam cuvintele care nu le știm sau scriam ceea ce ne place și ceea ce nu , făceam o listă pro și contra .

       A fost o zi distractivă căci terminasem cartea în numai trei ore , iar ea a propus să mai luăm o carte , căci îi place să citească alături de o persoană cu aceleași lucruri în comun ca mine . Ne simțeam ca niște bureți . Absorbeam informațiile rapid , le înțelegeam logic și ne distram în același timp.

       Pe mine m-a surprins faptul că ea a avut o mare încrede în mine , deoarece m-a primit în casa ei fără a mă cunoaște , dar după aceea am aflat că ea era fata de la germană . Noi aveam o singură oră pe săptămână germană și ea stătea în prima bancă căci iubirea limba germană , mai mult ca engleza și dorea să plece în Germania cu studiile ei , iar eu stăteam în ultima bancă pentru că nu mă atrăgea această limbă . Mi se pare grea. Acest lucru este singurul care face diferența dintre noi două .

       Am continuat ziua cititnd câteva cărți , iar în acea seară am făcut o petrecere în pijamale. A fost o seară diferită .

                                                                                            ***

      După toate rotirile în jurul scaunelor și replicile spuse simt cum stomacul mi se întoarce pe dos din cauza acelor "amintiri" . Totul a fost frumos , vorbeam aproape doisprezece ore pe zi , adormeam cu el în telefon . Ne simțeam de parcă am fi unul lângă celălalt , dar între noi se aflau kilometrii depărtare...

      Îmi aduc aminte că am avut o tentativă de a mă vedea cu el în luna martie , dar am ezitat , fiindcă îmi era frică , chiar dacă nu știu motivul exact nici în ziua de azi.

     Atunci a fost singura , dar și ultima lună în care vorbeam cu el zilnic . Nu exista zi să nu vorbim sau să ne uitam la un film , cu ajutorul Skype-ului , fiindcă el era singurul lucru cu care puteam comunica.

      Pierdeam serile cu el , iar a doua zi mă trezeam cu zâmbetul pe buze, înviorată , fără pic de oboseală și cu mintea numai la el . Așteptam să ajung acasă și să vorbesc cu el. Minutele petrecute fără el mi se păreau ani.

       Totul era minunat...până când...ceva s-a întâmplat . Această "relație" parcă făcuse scurtcircuit . Nu mai funcționa nimic . El se îndepărta lent de mine , până în momentul actual când este pe cale de a pleca definitiv...