Capitolul 12

18 1 0
                                    



                Nu am putut să-mi opresc lacrimile , care se scurgeau încontinuu când citeam scrisoarea . Totul era în ceață , fiindcă nu-mi puteam explica un lucru , acela fiind "De unde știe unde stau?„ , iar aceast mister a fost rezolvat foarte ușor . Răspunsul este Maddy . Ea a vorbit cu el , iar el i-a dat scrisoarea și de aici rezultă că ea a pus-o pe pat . Fata asta nu știe când să se oprească . Nu știe ce se află în inima mea ... defapt nimeni nu știe , căci m-am încuiat , iar nimeni nu poate să îmi deschidă sufletul. Presupun că l-am încuiat pentru că îmi este frică de părerea oamenilor în care aș putea avea încredere. Nici nu știu ce vreau , ce-mi doresc , ce simt cu adevărat , dar știu că toate acestea mă vor dorea la un moment dat .

               Lacrimile s-au oprit , dar în locul lor a apărut o forță puternică , de necontrolat : furia . De data aceasta , era ciudată furia pe care o simțeam , căci mă făcea să-l iubesc și mai mult . Mă intrigă faptul că vrea să încerce să mă "recucerească„ , dar îl uram că m-a făcut să sufăr în acest timp . Îl uram pentru că el mă mințea , iar eu ca o fraieră aveam încredere oarbă în el și nu am fost în stare să accept adevărul , că el nu mă iubește . În tot acest timp , speram la un viitor , dar se pare că nu putem avem ceea ce ne dorim ... că anumite vise nu pot devein realitate .

              Niciodată nu l-aș putea ierta pentru tot răul făcut . M-a transformat într-o altă persoană , una care nu mai crede în iubire adevărată , că iubirea pe care i-am purtat-o în acest timp , a fost o pierdere de timp , căci și-a bătut joc de ea , de mine , de sufletul meu , de tot.

            Nu mai reușeam să-mi controlez furia , așadar am sunat-o pe Maddy , dar ea nu s-a bucurat auzindu-mă țipând la ea și reprosându-I ce lucru îngrozitor a făcut.

- Stai calmă . M-am întâlnit cu el , mi-a dat scrisoarea și atâta tot , spune ea pe un ton ferm , iar inima o simțeam de parcă ar vrea să plece departe , să nu mai audă de el.

-Crezi că mie îmi arde de jocurile voastre de copii ? Dacă vrea să vorbim , să vină în fața mea și să-mi spună tot ce simte , nu să scrie "scrisori de dragoste„ și să i le dea prietenei mele . Ai de dat niște explicații . Te aștept la mine .

-Vin într-o oră , Pa.

-Pa...

                                                                                            * * *

               Oare cu ce am greșit să merit toate acestea? De ce primesc ură de la persoana pe care o iubesc cel mai mult? Acesta este un mister... pe care aș vrea să-l descopăr.

              Chiar dacă el m-a rănit de atâtea ori , iar eu la fel cu indiferența mea , niciodată nu am putut sta unul fără celălalt . Oare suntem predestinați să fim împreună sau doar este o etapă pentru fiecare? Dacă era doar o etapă , iubirea față de el ar fi dispărut cu viteza unui fulger . Îmi este atât de greu să mă gândesc cum ar fi viața mea fără el , ca el să ia alt drum și eu la fel . Dintr-un întreg să fim doi necunoscuți . Mă doare sufletul doar gândindu-mă ca amintirile cu el vor deveni povești .

              Când mă gândesc câte lacrimi s-au scurs cu gândul la el , aș putea crea o mare , care s-ar numi Marea Iubirii Pierdute , iar plaja care va înconjura marea se va numai Plaja Viselor .

              Doar sunetul soneriei de la ușă m-a făcut să mă trezesc la realitate.

-Fii atentă. Am luat niște pop-corn și un film . Facem o seară a fetelor ca să uităm de toate problemele , spune ea entuziasmată . Va fi o noapte grea și se va lăsa cu plânsete , spun aceste cuvinte urcând scările greu.

-Acum poți să plângi liniștită , zice ea deschizându-și brațele pentru o mă îmbrășișa , iar eu cad în brațele ei și lacrimilie își fac apariția.

             Doar suntetul suspinelor mele se auzeau în cameră . În inima mea se află o furtună . Totul zboară ,precum amintirile în mintea mea , sufletul meu , totul ...

              Oare asta înseamnă durere ? Visul de a fi cu persoana iubită să fie ireal este cea mai mare durere ,pe care o pot avea . Uneori simt cum totul nu mai are farmec fără el , fără prezența lui ...care se află doar în capul meu .

               De când te-am cunoscut ți-ai pus amprenta pe inima mea și nimeni nu ar putea să te înlocuiească . Ești și vei fi ultima persoană pe care am lăsat-o să se aproprie atât de mult de sufletul meu . Nu îmi mai doresc pe nimeni în locul acela , care se numește inimă , fiindcă toate amintirile le-am încuiat și se află într-un cufăr ascuns , unde nimeni nu l-ar putea găsi.

-Hei , Ale , nu mai plânge . Totul va fi ok. Nu uita , și el te iubește . Dacă nu te-ar iubi nu și-ar fi scris acea scrisoare de ... , iar propoziția a fost continuată doar de lacrimile care cădeau pe obrajii ei. Oare a fost impresionată de gestul lui?

-Fii atentă . Hai să îți povestesc cum a fost . Deci , când ai leșinat ți-am luat telefonul și ți-am sunat părinții , apoi am căutat numărul lui și l-am salvat . Cât timp ai fost la spital , am vorbit cu el . I-am povestit , mi-a povestit și mi-am dat seama că îi pare rău pentru tot , iar eu i-am dat un exemplu ce aș face eu dacă aș fi în locul lui și el a venit în ziua respective , ne-am văzut , mi-a dat scrisoarea și ți-am pus-o pe pat . El a rămas în oraș câteva zile . S-a gândit că poate vrei să te împaci cu el și ...

-Nu mai vreau să aud ce vrea el . Până acum a avut timp , mai exact un an întreg să facă cum consideră că e cel mai bine pentru amândoi , iar el m-a dezamăgit de prea multe ori și eu l-am iertat de nenumărate ori . Pe mine mă doare cel mai tare ce vrea să facă el , pentru că îl iubesc încontinuare , aș face orice să fiu cu el , dar gata ... nu mai pot , nu mai am putere să lupt pentru amândoi , pentru dragostea noastră complet imposibilă , iar ce mai oribil lucru este că .. eu fac așa ceva .

-Faci asta din orgoliu și frică . Ești orgolioasă pentru că el te-a rănit , iar acum vrei să îți faci dreptate ție , arătându-I că indiferența doare cel mai tare când primești de la persoana iubită , iar idea că ți-e frică pentru că nu mai vrei să suferi și că nu mai dorești să se repete anumite întâmplări , care te dor și îți fac rău.

              Avea complet dreptate , dar inima îmi spune altceva , iar mintea altceva . Dacă îmi urmez inima voi suferi , iar dacă aleg mintea voi suferi . Nici o variantă nu mă poate fercită , iar singurul lucru care îmi poate aduce fericirea, este el ... 

ViseleWhere stories live. Discover now