În week-end ne văzusem la Alex. Bineînțeles, trebuia să-i povestim și lui ce a pierdut. Doar ne amăgeam, nu a fost cine știe ce. Atunci am realizat că nu totul constă în poftele trupești. Aveam nevoie de altceva, de o nouă provocare. O provocare care să-mi ocupe mintea și timpul, ceva care să mă impresioneze cu adevărat. Și atunci chiar aveam cu adevărat foarte mult timp la dispoziție.
Renunțasem și la fotbal, nu mă adaptasem cât aș fi vrut. Eu și David eram colegi în echipa localității și majoritatea timpului eram la antrenamente. Iar în week-end-uri plecam în deplasări. La început chiar era o activitate interesantă, îmi placea la nebunie ideea de colectivitate.
Făceam asta de placere, sportul avea un rol important în viața mea. Însă în toamna acelui an renunțasem, nu era pic de seriozitate. Totul era luat în glumă, nimeni nu se implica cu adevărat. David nu avea să se retragă prea curând, probabil din motive personale.
Ajungând la liceu mă asezasem în aceiași bancă rece, trebuia să o aștept pe Maria. Nu știu cum se întâmpla să ajungă mereu după mine. După câteva minute mi se făcuse din nou rău. Aveam de ales între cabinet, sau ceva timp in aer liber. Și cum cabinetul era închis la acea ora, nu aveam altă alternativă.
Observasem cum Eva mă privea. Poate din curiozitate, sau doar rutina zilnică? Își alesese un moment destul de prost, nu eram cu siguranță în apele mele. De obicei când mi se întâmpla asta, simțeam nevoia de frig. Ieșisem afară respirând aerul rece pentru a mă liniști. Revenind, o găsisem și pe Măria. Îmi oferise o îmbrățișare, de care chiar aveam nevoie. Între noi erau doar conversații scurte, nu puteam să-mi exprim cu adevărat gândurile și nici fața mea nu exprima prea multe. Îmi mângâia cu tandrețe spatele din propria inițiativă.
După câteva ore de somn, privisem în jur încercând să înțeleg ce se întâmplă. De aceasta dată Eva nu mai era singură, trebuia să mă ia prin surprindere? Era o veste excelentă pentru început, Ionuț era unul dintre colegii mei. Un băiat cu caracter mediocru și grosolan. Lipsit total de bun-simt, care încerca să impresioneze prin glume de prost gust. La un moment dat chiar îi ceruse numărul de telefon al Evei.
Se pare că cineva avea gânduri serioase?!
Încercasem să evit discuțiile celor doi și l-am vizitat pe David pentru a-mi ridica puțin moralul. David era tipul de băiat care mereu era pozitiv și venea numai cu vești bune. Cum să nu te simți bine în prezența lui? Amândoi așteptam cu nerăbdare luna noiembrie, hotărâsem să ne facem abonamente la sală. Bineînțeles, asta mă bucura enorm. În sfârșit îmi găsisem din nou o activitate interesantă care să îmi ocupe timpul.
Zilele trecuseră foarte repede și observasem că Eva și Ionut s-au mai apropiat. Mădălin a început să se distanțeze puțin cate puțin de prietena sa. Cine ar fi crezut? Părea că au o relație perfectă, se pare că nu. Îmi petreceam timpul cu mai mulți colegi acum, iar Mădălin era acolo ori de câte ori aveam nevoie de ceva. Deși nu îl cunoșteam de mai mult de o lună, mă puteam baza pe el. Acum aveam un aliat împotriva Evei, nici el nu prea îi oferea prea multă atenție. Sau doar trăiam cu impresia asta?
La începutul lunii noiembrie era planificat ca eu și David să facem acele abonamente, dar se pare că ceva intervenise:
— În câteva zile facem abonamentele și ne apucam, nu? îl întrebasem eu.
— Nu am deloc timp acum, chiar nu pot. Trebuie să termin cantonamentul cu echipa. Daca nu vrei să mă aștepți, te poți duce cu Madalin la început.
CITEȘTI
Will you remember me tomorrow?
Adventure"Îi observasem cearcănele de-a lungul feței. O priveam fară să clipesc, respirațiile noastre erau sincronizate. Îmi intinsesem mâna dreaptă peste pieptul ei, atingându-i bărbia cu degetele. Acum îmi era cald, voiam să mă arunc pe pământul umed. Voia...
