Will you remember me tomorrow?

19. Dulce revedere

      Aproape se înoptase și soarele dispăruse de pe cer. Un aer rece mă cuprinse, însă nu îmi era frig. Mă bucuram de răcoarea care îmi luase cu asalt corpul. Priveam spre împrejurimi, însă vizibilitatea era redusă. Eram concentrat asupra gândurilor. Aveam nevoie să gândesc și să mă eliberez de teama ce mă cuprinse. Pentru un moment credeam că sunt singur, însă David apăruse. Aerul devenise înecăcios și respiram cu greu. Nu-mi suportam propriul miros, aveam nevoie de prospețime. Am deschis robinetul și apa rece îmi cuprindea mâinile pline de răni. Mi-am întins palmele înălțându-le spre față. M-am scuturat de câteva ori și voiam să le fiu alături.

      Intrasem în pivniță și era întuneric. Coborâsem scările cu grijă, iar mâinile îmi erau poziționate pe pereții de ciment. Călcasem în gol și înjurasem, o lumină îmi atrase atenția. Eram concentrat pe acea lumină și corpul mi se mișca de bunăvoie. Auzisem o voce venită de la suprafață, mi-am întors privirea. Nu puteam zări nimic și căzusem pradă unei pânze de păianjen. M-am speriat, iar mâinile s-au mișcât din propria inițiativa. M-am scurat de câteva ori, nu-mi plăcea sentimentul de a fi suprins. La capătul încăperii auzisem o strigătură de ajutor și mă îndreptasem cu rapiditate. Ridicasem cutia de lemn și o stransesem cu putere. Voind să o scot la suprafață mă împiedicasem, auzisem un râset forțat.

      M-am așezat lângă un perete, era rece. Îmi era frig și mă învelisem cu haina de culoare neagră. Mă simțeam protejat și râdeam cu pofta la glumele lor. M-am încins și frigul nu mai era atât de apăsător. Am aruncat haina de pe mine și mi-am dat tricoul jos. Mi-am întins spatele pe picioarele groase ale lui Rică. Erau ca doua buturugi de lemn. Avea un râs dezacordat și timbrul vocal i se schimba în funcție de cât de bine înțelegea informația. Avea corpul unui om mare și greutatea unui elefant în creștere. Tenul lui avea o tentă roșiatică și era împânzit în permanență de niște puncte roșii. Părul îi era netuns de câteva săptămâni și era de un saten deschis. Avea o dantură extrem de dezvoltată și niște mâini grele.

      Marin se așezase pe un scaun fară spătar și se uita lung către terenurile din apropiere. Nu voiam să mă mut din acea poziție, era momentul oportun pentru relaxare. Începusem să aud vocile în reluare și zâmbeam de parca mă regăsisem că persoană. Îmi ridicasem mâna dreaptă și-l trasem pe David de ureche. Întinzându-mi mâna mai adânc, îi simțisem barba ascuțită. Nu mai vorbise de ceva timp și vream să-l atenționez în legătură cu asta. Între timp, Alex luase inițiativa și începuse să cante. Flueratul lui Rică mă surzise și tot ce voiam îl acel moment era să-l pocnesc.

      M-am ridicat de pe genunchii lui, încercând să mă deplasez. Îmi luase câteva secunde până să mă ridic pe propriile picioare. La capătul scărilor era o ușă demodată din lemn. Am apăsat pe clanță și un scârțăit se auzise. Era întuneric și văzusem forma unui pat. Mi-am scuturat picioarele arucând încălțările. M-am așezat pe spate și mi-am închis ochii. În câteva secunde camera a început să se învârtă. Mă scuturasem de câteva ori, însă, învârtitul începuse în direcția opusă. Mi-am trecut mâna prin păr și fruntea îmi era fierbinte.

      Am verificat ceasul și observasem că era trecut demult de miezul nopții. Melodiile îmi încălzeau sufletul și am plecat prin întuneric. Mă sprijinisem de peretele aspru din ciment. Mâna dreaptă îmi era prăfuită și uscată. Uitându-mă în spate, încă puteam vedea fumul înălțându-se către cer. Ajuns la finalul peretelui, m-am așezat pe pământ. Era rece și ud. Vream să îmi revin și luminile unor neoane mă captivau. De la celălalt capăt al peretelui auzeam râsete. Niște pași de om se auzeau călcând pe podeaua cimentată.

— Paul, aici erai! Mă gândeam că ai plecat deja... La ce te uti? Priveliștea este frumoasă, și mie îmi plac aceste lumini ce par amplasate pe cer. Suntem cam gălăgioși, nu crezi? Este abia ora două, mai rezistă puțin, spusese David trăgându-mă de umăr.