Will you remember me tomorrow?

7. Aceeași poveste

— Știi, eu am avut un mare rol în viață ta. Eu și maică-ta stabilisem să avem doar un singur copil. Dar, aflând într-una din zile că a rămas din nou însărcinată, am hotărât să-l păstram. Ei bine, ăsta a fost norocul tău, a fost o decizie luată de comun acord. Plus că frate-tu își dorea foarte mult un frățior, cineva cu care să se joace. Când te-ai născut și am aflat că ești băiat mă simțeam în al noulea cer. Țin minte ziua aia de parcă ar fi fost ieri, m-am îmbătat de fericire. Să fii tatăl a doi băieți, eram mai mândru că niciodată. Te-ai născut un copil sănătos și frumos, dar, ceva s-a întâmplat întrucât te-ai îmbolnăvit, se pare că-ți apăruse o pată pe creier și s-ar fi extins daca nu ne străduiam.

— Toți banii strânși în ani de muncă, salarii, fiindcă eram angajat în acei ani, s-au dus pe spatele tău. Atâtea drumuri făcute la județ... Nu a fost așa simplu, de fiecare dată când te vedeam îmi venea să plâng, nu puteam să te las așa. Am tras de mine, am tras de noi pentru a te face bine.

— La vârstă de doi ani, ți-am salvat din nou viața. Cu acest deget, iți vine să crezi? Ți-ai înghițit limba, nu mai puteai respira. Aveai dinții încleștați, preț de câteva minute am depus un mare efort pentru a-ți pătrunde în gura. Iar când credeam că ai scapăt de toate chinurile, te-ai îmbolnăvit din nou. La vârstă de patru ani ți-au apărut durerile abdominale, cred că stomacul era de vină. De fiecare dată când ajungeam acasă trebuia să se întâmple ceva, mereu te duceam la spital. Fiecare ban pe care îl produceam eram nevoit să îl cheltui pe medicamente. Ai stat numai prin spitale, îmi era așa milă de tine. Am apelat și la vrăjitoare, mai tii minte?

— Dar cu toate astea, îmi pare rău că nu v-am oferit mai multe, îmi pare rău că nu am putut. Și probabil voi nu veți uita prin ce ați trecut... Dar, m-am străduit cât am putut, ca totul să fie bine pentru familie. Nu am hoinărit prin baruri ca restul, cu banii aia v-am pus ceva pe masă. Probabil observi că alții au mai mult decât  tine, gândește-te că eu am pornit de jos, nimeni nu m-a ajutat. Pământurile, casa, toate făcute și cumpărate din banii mei. Până și nunta mi-am făcut-o din banii mei, doar gândește-te la asta. Tu ai pornit cu câțiva pasi în urma tuturor, psihic cât și fizic te-ai dezvoltat mai puțin. Dar, văzându-te acum ce mare ai crescut, sunt mulțumit. Observ că și mintea iți merge, nu ai de ce te îngrijora. Dar, de acum înainte să ai grija, să nu cedezi în fața nimănui. Ai grija cui îi faci bine, fiindcă toți uită într-un final.

— Oamenii țin minte doar răul pe care l-ai făcut, nu și binele. Să te pregătești de ziua în care toți te vor uita, toți te vor lăsa. Acea zi când vei rămâne singur, dar, să nu cedezi. Eu nu voi fi o viață cu tine, dar să-ți amintești cuvintele mele, întotdeauna vei fi pe cont propriu. Toți pe care i-am ajutat cândva au uitat. De fiecare dată când îi întâlneam îi invitam la masa, la un pahar, acum doar au uitat. Și te mai întrebi de ce nu mai am prieteni? îmi spusese seniorul înghițind în sec...

"Toate au trecut, mereu o să treacă."

        Doar îl priveam și încercam să înțeleg prin ce a trecut. Mereu a încercat să ne ofere tot ce e mai bun, și știam că nu voi uita asta. Priveam spre câmpie, afară ploua, culorile cuprindeau fiecare colț al naturii. De parcă timpul se oprise, preț de câteva minute am privit în gol. Peisajul era de o frumusețe nemaivăzută, întrucât toamna își puse amprenta. Era una dintre sâmbetele în care îl ajutam și eu cu ce puteam prin curte. Ascultând cuvintele lui îmi regăseam propria persoană.

        Ajungând la liceu după un week-end foarte aglomerat, încercasem să-mi găsesc liniștea vorbind cu Maria. De obicei îi povesteam tot ce mi se întâmpla. Dar, dintr-o dată mă trezisem cu o mana pe spate, se pare că Eva dorea ceva. Întorcându-mă la ea încercasem să o ating. Dar, cu o mișcare lentă îmi luase mâna și o sărutase. Nu mai văzusem să facă și altora așa ceva. În acel moment am simțit ceva, cu acel gest m-a luat prin suprindere mai tare ca niciodată. Nimeni niciodată nu mai îmi oferise un semn de afecțiune în acel fel. Am încercat să nu-mi expun gândurile în acel moment, fiindcă nu știam ce să spun. Apoi, cu o voce calmă mă intreabase: