Little black lies [Zayn Malik]

Capitolul 9 - Midnight Memories

Tocmai ce am primit un mesaj de la Zayn in care imi spune ca trebuie sa ma pregatesc pentru o petrecere aniversara data de unul dintre prietenii lui si ca vine sa ma ia peste vreo doua ore. Grozav!, imi zic in mintea mea, acum mi-a mai impus si timp in care trebuie sa fiu gata.

-Jane, o strig cu putere pe prietena si colega mea de apartament, vino putin aici , te rog.

-Ce s-a intamplat? Ma intreaba ea prinzandu-si repejor parul lung si blond intr-un coc dezordonat.

-Stii cumva de un party care se da in seara asta? Ma interesez eu in speranta ca mi-ar veni macar o idee cu ce ar trebui sa port.

-Da, nu e departe de aici. De ce intrebi? Se aseaza ea obosita pe patul meu moale si confortabil.

-Zayn vrea sa mergem acolo, ma stramb eu. Nu de alta, dar nu stiu cat chef am si mi-a spus deja ca nu se accepta refuzuri.

Incepe sa chicoteaca si se lasa cu tot coprul pe saltea, ca mai apoi sa se sprijine pe coate si sa ma priveasca cu atentie.

-In ultimul timp Zayn ti-a cam tinut de urat, nu-i asa?

-La ce te referi prin asta? O intreb asezandu-ma si eu langa ea.

-Uite iti spun asta pentru ca imi pasa de tine, dar nu prea imi place apropierea asta rapida dintre voi.

-Nu e ca si cum am fi impreuna, Jane. Eu sunt Silver pana la urma, asa ca nu te ingrijora.

Chiar daca ii spun asta ei, sunt cam nelinistita. Intr-adevar a stat cu mine toata saptamana din acea seara si asta fara sa i-o cer eu. Ma bucur totusi ca am putut sa uit pentru cateva zilele de ceea ce s-a intamplat acolo. Desi poate ca nu pare, m-a afectat destul de mult. Chris, asa cum e el, a insemnat destul de mult pentru mine pana acum cateva luni cand mi-am dat seama ca nu e deloc bine ceea ce simteam pentru el. E adevarat ca pana sa apara Malik prin peisaj era foarte diferit. Mult mai calm, nu ma supraveghea atat de indeaproape, nu ma obliga sa fac sau nu unele lucruri, imi era aproape asa cum stia el mai bine, iar acum este exact opusul. La un moment dat ajunsesem sa-mi fie frica de el, de-asta si l-am ascultat pentru catva timp.

-Doar ai grija, imi spune ea soptit sarutandu-mi fruntea.

Pare asa mica si inofensiva. Intotdeauna a vrut binele tuturor si de multe ori se agita din cauza altora fara sa-i mai pese de ea insasi. Imi pare rau, Jane. Nu trebuia niciodata sa te las sa vii cu mine aici, dar iti promit ca o sa fac tot posibilul sa te fac fericita si sa devii din nou fata ce erai odata. Tu nu meriti nimic din astea , isi spune constiinta mea. Fara sa-mi dau seamna deja cateva lacrimi mi se preling pe obrazul rece. Mi le sterge repede si ma ia imediat in brate sale calde si pline de dragoste. Cateodata simt ca eu sunt copilul, iar ea e mama in loc sa fie invers.

-Gata, nu ai de ce sa plangi. Haide sa vedem cu ce te imbraci, imi zambeste vesela indreptandu-se spre sifonier.

-Multumesc, mormai eu, insa fara ca ea sa ma mai auda.

Imi sterg si celelate lacrimi agatate de genele mele cu podul palmei si ma alaturi ei in cautarea tinutei potrivite.

***

-Acum esti pregatita pentru o sera la fel de frumoasa precum arati si tu, ma complimenteaza Jane, vizibil mandra de capodopera sa.

-Esti cea mai tare, stii nu-i asa? Ii spun in timp ce o sufoc in imbratisarea mea gigant.

Ea este adepta rochilor de seara, iar spre mirarea mea nu s-a gandit asa ceva acum. Mi-a ales un sacou crem, foarte simplu dupa care se ascundea un tricou alb fara nici un fel de model bagat in pantalonii de un albastru viu care dau coluare tinutei. Pentru mai multa eleganta m-a obligat sa-mi iau niste platforme bej asortate cu sacoul si alte cateva accesorii importante dupa parerea ei. Parul mi l-a prins foarte usor intr-o coada care-mi cade pe partea stanga.