Little black lies [Zayn Malik]

Capitolul 15

Dupa amestecul de senzatii de aseara, a trebuit sa trag in pui de somn. Ma simteam groaznic de la inceputul zilei, iar asta nu a facut decat sa-mi accentueze starea. Cat despre Paul, la fel cum ma asteptam, a cazut in capcana. Am castigat puncte in fata lor acum si imi place asta. Daca ei nu au de gand sa-mi spuna, o sa aflu singura!

Ma ridic cu incetinitorul de pe bancheta din spate, care, sa fiu sincera, nu a fost prea confortabila, dupa ce imi pun pe mine hainele cat de cat uscate de ieri. Lumina se lasa condusa si in garajul acesta imens printre bucatile de lemn prinse in locul geamurilor, ajutandu-ma sa observ cu usurinta ca el nu se afla cu mine. In schimb, doua umbre care se zaresc nu foarte departe de masina imi atrag atentia. Cine ar putea fi?

Deschid portierea foarte usor incat sa nu fiu nevoita sa scot vreun zgomot si sa evit ca ei sa ma observe, coborand cu talpile goale pe cimentul rece. Inaintez catre respectivele persoane si ma pitesc dupa o masina la fel de ruginita ca si restul cat sa pot auzi mica lor discutie.

-La naiba cu tine Paul! Spune o voce foarte nervoasa. Eu ti-am spus sa o atragi catre partea noastra, nu sa te culci cu ea!

Nu apuc sa ma gandesc prea bine la cine ar putea fi, desi imi parea mai mult decat cunoscut timbrul, pentru ca vine si raspunsul lui Paul.

-Ce voiai sa fac? Nu puteam sa risc mai mult de atat.

-Daca afla Zayn esti mancat de-a dreptul. Doar stii, continua acelasi barbat.

-Stai linistit! Nu are cum sa afle, ii zice Paul.

Nu pot sa cred ca si el il cunoaste, nu mai zic ca par a fi si aliati. Mai mult de atat, vor sa ma pacaleasca. Chiar ma intreb cat de fraiera paream daca nu ajungeam sa le ascult partea asta din discutie. Nu o sa le dau acea satisfactie de a sti tot si sa poata planui altceva pentru cine stie ce lucru stupid. Nu-mi vine sa cred ca o sa fac asta, dar ceilalti trebuie sa stie. Deja am o idee mult mai buna decat asta.

-Ai grija doar! Fata e desteapta, il anunta celalalt.

-Mai bine ai pleca pana sa se trezeasca, spune Paul.

Ma hotarasc sa ma intorc la masina lui si sa ma prefac ca abia m-am trezit si am reusit doar sa ma imbrac. Probabil va suspecta, dar nu o sa poata sti sigur daca am auzit sau nu ceva anume. In momentul asta cred ca e cea mai buna alegere.

-Te-ai trezit pisi? Ma intreaba cu un ton asa de dulce incat as vrea sa-i pleznesc una peste fata aia.

-Mhm, mormai ca o pisicuta si ma intind usor. Cat e ceasul?

-Aproape unsprezece. De ce intrebi?

-Oh, Doamne. Din nou o sa intarzii la scoala. Ai putea sa ma duci tu cu masina? Il rog din priviri.

-Sigur, daca imi arati si drumul.

***

-Merci. Raman datoare, Paul.

Ma aplec sa-l sarut scurt pe buze si dupa ies din masina grabita. Sa ma ia naiba! Nu am cartile la mine. H           olul e liber, asta inseamna ca intr-adevar am intarziat. Cum se face ca de fiecare data am prima ora cu cei mai duri profesori din liceu? Aleg cat pot de repede pentru a ajunge in clasa unde cu siguranta domnul de mate si-a inceput ora plictisitoare, dar o mana puternica ma trage intr-una dintre incaperile destinate orelor de fizica. Am vrut sa tip, el punandu-mi mana la gura spre a ma opri. De ce nu reusesc niciodata sa le vad chipul? Acum cine o mai fi? Perdelele sunt trase si aici este destul de intuneric, asa ca nu pot zari nimic.

-Calmeaza-te iubire, spune el.

Dupa ce a zis asta, e mai mult decat evident cine poate fi.

-Nu poti fi si tu putin mai discret? Il intreb reglandu-mi respiratia.