Little black lies [Zayn Malik]

Capitolul 16

Paul si Niall ne astepta tolaniti pe canapeaua din living, savurand un pahar de tarie. Par binedispusi si totodata relaxati, fata de mine. Brunetul inchide usa dupa ce am intrat si merge in bucatarie lasandu-ma singura cu cei doi.

-Buna Niall, il salut politicos dupa ce il sarut usor pe obraz.

Imi raspunde cu un „hei” scurt, dupa care isi arata dantura impecabila impartasindu-mi putin din increderea lui.

Lui Paul ii arunc o privire cu subinteles, iar el da din cap incetisor mai apoi salutandu-ma pentru ca ceilalti sa nu suspecteze ceva. Ma rog, nu ca nu ar sti ce ascundem.

Zayn se intoarce cu doua pahare in mana, unul dintre ele intinzandu-mi-l. Imi arcuiesc usor coltul buzelor pentru cateva secunde si imi arunc ochii din nou pe Paul.

-Ei bine, de ce sunt eu aici? V-ati hotarat in sfarsit sa-mi spuneti ce se petrece? Intreb mai mult ca sigura de raspunsul ce va urma.

-Bingo! Se aude vocea brunetului in toata incaperea.

Odata ce suntenul ajunge la urechile mele, ma incrunt. De ce s-ar razgandi asa repede? Sau face parte tot din plan?

-Relaxeaza-te iubire, continua el mangaindu-mi spatele. Ia un loc si asculta mai bine.

Niall se uita suspect la Zayn, Paul incepe sa fie agitat, iar Zayn pare cel mai increzator dintre toti. Eu? Eu sunt doar o statuie acum. Ma asez pe un fotoliu din dreapta canapelei, incercand sa-mi pastrez calmul.

-E chiar foarte simplu.  Vrem razbunare, rosteste el cuvintele de parca ar fi cel mai dragut lucru din lume.

Razbunare , repet in mintea mea. Inchid ochii si imaginatia mea o ia din nou razna. Vad continuarea acelui vis, acelui vis nenorocit care m-a speriat de moarte. Dar acum sunt treaza. Ce dracu se intampla?

Camera era intunecata, peretii erau mazgaliti cu sange, atmosfera era ingrozitoare. Aceleasi persoane se aflau acolo, acea fata si un barbat. Nu le puteam vedea chipul, dar acum imi pareau cunoscuti. Fata suferea, se observa de la o suta de kilometri. Lacrimile ei udasera toata podeaua, iar barbatul era indiferent acum. Nu-l mai interesa de soarta ei, era un monstru. „De ce imi faci asta?” il intreaba ea suspinand si isi ridica privirea in sfarsit. Ce am vazut m-a ingrozit. Eram eu.

-Silver, Siver! Trezeste-te, ce Dumnezeu! Imi tipa brunetul in fata, scuturandu-ma.

Tremur toata, iar sangele imi fierbe in vene simtind ca mi se urca in crestetul capului. Respiratia imi e intrerupta si corpul meu parca nu mai are aer.

-Z-ayn…Scoate-ma de aici, te rog, suspin.

Nu sta pe ganduri mult timp si ma ia in brate iesind val-vartej cu mine pe usa. Deschide portiera masinii si ma pune in dreapta soferului, urcandu-se la randul lui. Ma intoc cu fata spre el si il privesc atenta. Observa asta imediat.

-Ce a fost aia? Ma intreaba vizibil ingrijorat.

Stai, de ce isi face griji pentru mine?

-Crede-ma ca nici eu nu stiu, soptesc rotindu-mi capul spre geam. Eram constienta si de-odata  ma simt trasa intr-un vis, dar totusi va auzeam si pe voi.

-Ce ai vazut acolo?

-Haide altundeva sa vorbim, nu vreau aici.

Aproba dand scurt din cap si porneste motorul masinii. Renunt sa ma mai amagesc privindu-l atat de preocupat si incerc ma gandesc la o explicatie plauzibila pentru tot ceea ce mi se intampla.

-Ce zici sa mergem intr-un parc? Asa o sa iei cat aer ai nevoie si o sa putem vorbi, imi spune brunetul.

-Da, e ok, mormai.

***

-Aici suntem, spune simplu.

Mimez un zambet si cobor din masina, nu inainte sa-i spun ca ma descurc singura. Chiar ma intreb ce s-a intamplat cu el de la un timp. Nu a facut galagie pentru ceea ce s-a intamplat intre mine si Paul, ma trateaza mult mai atent, isi face griji pentru mine. Nu, sunt sigura ca nu e vorba de vreo schimbare. Trebuie sa fie vorba de ceva specific lui. Deja a intrecut limita cu chestiile dragute.

Picioarele noastre se misca in acelasi timp spre o directie necunoscuta noua. Ne plimbam pe aleea unui parc din centru Londrei si spre mirarea mea este destul de pustiu fata de obicei. Intotdeauna plimbarile mi-au facut  bine, ma relaxeaza la fel ca si ploaia.

Ma uit pe furis la barbatul de langa mine. Poarta o pereche de blugi negri uzati, un tricou de un albastru inchis si peste o jacheta de piele. Conversii ii sunt nelipsiti ca si freza ravasita pe care o are. Parfumul tare amestecat cu fumul de tigari iti da impresia de baiat rau. Pare incordat si il simt foarte agitat. Venele din dreptul tamplelor i s-au accentuat, iar muschii fetei sunt incruntati. Se gandeste la ceva si acel lucru il macina. Uneori chiar poate fi citit foarte usor, dar mai dese sunt cazurile in care este impenetrabil.

-La ce te gandesti? Il intreb cu glasul tremurand.

-La nimic importat, incearca el sa ocoleasca subiectul.

Oftez si ma opresc din a-i mai pune intrebari, niciodata nu mi-a raspuns si nici nu o sa o faca vreodata. E decat un strain pentru mine, un strain cunoscut.

-Eu as vrea sa stiu ce s-a intamplat acolo. Nu a fost prima data cand ti s-a intamplat asta, nu-i asa?

-Da, spun soptit. Nu a fost prima data.

Zaresc o banca putin mai in fata si imi maresc pasul ca sa ajung prima la ea. Isi da ochii peste cap, pana la urma acompaniindu-ma.

-Tii minte atunci cand m-am trezit tipand din somn? A fost in zilele alea dupa ce…dupa ce m-am taiat din nou. Am visat o camera plina de sange in care se aflau o fata ranita si un barbat. Atunci nu am putut sa vad cine erau cei doi, dar acum, cand ai pronuntat cuvantul „razbunare”, continuarea mi-a reaparut in minte. Era acelasi loc numai ca am putut sa-i privesc chipul fetei.

-Cine era? Ma intreaba capturat de ceea ce ii zic.

Trag puternic aer in piept si inchid ochii, mai apoi deschizandu-i.

-Eram eu, Zayn. Eram eu, suspin lacrimile deja aparandu-mi pe fata.

Se citea pe chipul sau ca e confuz. Se apropie mai mult de mine si ma trage in bratele sale.

-E in regula!

-Nu, nu e. Imi e frica. Daca am ajuns sa innebunesc?

-Nu e asta, nu are cum sa fie. Poate sunt doar niste vise banale, nu te gandi la ce e mai rau, imi spune mangaindu-mi capul. Nu are cum sa fie, repeta mai putin sigur pe el de data aceasta.

Plansul mi se accentueaza, aproape ca ma inec in el. Cum am ajuns sa fiu asa? Tocmai eu…

Imi asez palmele pe pieptul sau si incerc sa ma incalzesc. El e cald si se simte bine. Ma cutremur cand ma gandesc ca Silver cea veche ar putea sa moara. Nu vreau sa fiu ca una dintre celelalte, eu nu sunt asa si nici nu vreau sa fiu vulnerabila in fata unui barbat.

-Gata, linisteste-te! Sunt aici, Silver.

Ii strang tricoul in palme si ma adancesc in stransoarea lui, vrand sa uit tot. Nu mai pot sa traiesc asa.

________________________________________

Imi pare rau! Capitolul nu e reusit, stiu.

Merci pentru coperta, Adelice! <3