Fobia

Criza

  O privesc pe Kate,terapeuta aflata in practica, si nu spun nimic.Ca deobicei,o ascult si tac...e tot ce pot face.
-'Haide draga mea!Eu sunt Kate,iar tu esti...?'spune ea cu un zambet poate prea mare si poate prea fals,pe buze.
-'Ke-nnn-ethh!'reusesc eu sa imi balbai numele.
Tresar atunci cand ea bate incet din palme si apoi spune:
-'Perfect!Facem progrese.'
In timp ce ea isi scria ceva in carnetel eu priveam ceasul situat pe peretele din spatele terapeutei, si asteptam sa sa se face ora 15:00 ca sa pot pleca.
Chiar atunci cand aceasta inchide agenda si vrea sa spuna ceva trece si ultimul minut.
-'Ahammm'mormai eu aratandu-i incet spre ceas.
-'Dap.Ai dreptate.Este ora de plecare.Sa nu uiti sa exersezi cum sa te prezinti in fata oglinzii,bine?!'
-'D-daa!'
-'La revedere!'spune ea cu acelasi zambet fals pe fata
-'P-pa!'
Deschid usa si ies pe ea cat de repede pot fara sa fac mult zgomot dupa care o inchid in urma mea si fug spre camera mea.Vazandu-ma inautru ma arunc in pat si privesc spre tavan.La cateva minute usa se deschide si pe ea intra singura persoana cu care pot vorbi,Sophia!
-'Hei!'spune facandu-mi cu mana
-'Buna!'ii raspund eu imitandu-i gestul
-'Ai mai desenat ceva?'intreaba ea privind ca si mine spre tavan.
-'Mhmm'mormai eu in barba si ma dau jos din pat luand blocul de desen dintr-un colt al camerei si il deschid la pagina cu noul desen ca mai apoi sa-l aruc spre ea.
-'Este minunat!Esti asa talentata!'spune ea mirata(poza cu desenul la media)'Kenneth Emily Milton'tresar incet la auzirea numelui meu intreg 'Asta ar trebui sa fiu eu?'
  Imi las capul in jos dand incet din el in semn de ,,da''.Sophia vine si ma imbratiseaza.Nu stiu cum sa reactionez,stau ca un morman de piatra si incerc sa-mi controlez instinctele de a plange si a tipa.In sfarsit se indeparteaza dupa care sopteste.
  -'Esti minunata!'
  -'Mersi!'
  Ne asezam amandoua pe patul meu, iar eu imi strang genunchii la piept si imi las capul pe ei.Dintr-o data Sophia isi duce mana prin par si trage usor de el.La inceput nu-i inteleg gestul dar cand incepe sa vorbeasca deja stiu ce va urma sa se intample.
  -Oh nuuu!Nu!Nu!Nu!Imi cade parul, o sa raman cheala...Nu vreau sa-mi pierd parul.Daca am cancer sau o tumora pe creier.Daca o sa mor sa stii ca te iubesc.
  Din primele cuvinte imi dau seama ca are o noua criza asa ca ma decid sa merg jos pentru a o chema pe Lena, terapeuta Sophiei.
*
  Privesc cum pe usa mea ies Lena si Sophia.Prietena mea avea ochii rosii si era tinuta strans de terapeuta ei.
  -'Nu vreau sa mooor!'tipa ea incepand sa verse lacrimi dinnou.
  O privesc cu mila dupa care imi intorc capul ca sa nu o mai vad.Stiu ce avea sa se intample,va fi dusa in camera ,,Doar eu si pshiologul meu'' unde i se va explica ca este sanatoasa,frumoasa, tanara si alte tipuri de incurajari infantile care pe ea nu o vor ajuta cu nimic si vor trece pe langa ea ca niste vorbe fara sens,de asemenea ii vor da niste calmate pentru a fi siguri ca nu va incerca sa isi puna iarasi capat zilelor.

  Acesta este capitolul 2 si sper ca va placut.Capitolul urmator va veni mult mai repede daca vad multa sustinere din parte voastra.
  Deasemenea am schimbat si descriera, daca puteti arunca in ochi pe acolo  ar fi minunat.
  Repet,daca aveti vreo nelamurire in legatura cu personajele sau una dintre boli,lasati in comentarii si eu o sa va raspund.
  Va puuuup