Fobia

Ingrijorata

  Eram constienta ca daca voi deschide ochii totul va disparea,dar totusi am facut-o.Stiam ca nu avem cum sa raman captiva in acel vis chiar daca mi-as fi dorit.Era mai mult decat perfect, exact asa cum imi doream innainte sa intru in acest stadiu al bolii.
  Cobor incet din pat,iar un fior imi cuprinde spinarea atunci cand pielea mea este lasata prada frigului.Si stand asa, pe marginea patului , mi-am adus aminte ce zi e azi.Astazi toti copii ai adolescentii merg sa manance in oras.Tot caminul s-a bucurat mai putin eu.Simt ca o sa se intaple ceva rau,ceva foarte rau.Decid totusi ca ar fi bine sa ma imbrac tinand cont cat e ceasul.
  Imi pun un hanorac negru pe mine si niste blugi de acesi culoare, iar in picioare niste tenesi gri ponositi.
  -Esti gata?'intreaba Kate atingandu-mi incet bratul
La gestul acesta tresar si imi ating bratul in locul care a facut contact cu mana terapeutui mele dupa care mimez un da si ma intorc cu spatele la ea.O aud cum ofteaza ca mai apoi sa-i aud pasii indepartandu-se.
Raman privind intr-un punct fix pentru cateva minute cu mana inca asezata in locul unde Kate m-a atins.
Urasc contactul cu oamenii.

Perspectiva lui Kate
  Ea a fost prima mea pacienta, cand am auzit ce boala are ma asteptam sa fie mai rau, ma asteptam sa planga si sa nu vorbeasca in niciun fel cu mine, dar totusi m-a uimit.Pana la urma am ajuns in acelasi loc de unde am plecat:furioasa pe oameni si trista din cauza lor.
  In alta ordine de idei abia am reusit sa o conving pe diectoare ca Kenneth nu va deveni un obstacol in a impresiona inspectorul care vine azi sa vada cam cum decurge o zi pentru copii si adolescenti cu boli pshice sau care au intrat in depresie.Totusi trebuie sa am mare grija cu Kenneth caci daca iese ceva gresit imi va taia din salariu sau chiar ma va concedia asa ca nu exista loc de greseli astazi.
  Ma imbrac in graba cu o bluza alba cu dungi albastre tip barcuta,o pereche de blugi putini evazati iar in picioare o pereche de balerini rosi.Astazi optez sa imi las parul buclat pe spate,iar bretonul mi-l ascund cu ajutor a doua agrafe negre care se camufleaza perfect in parul meu brunet.De machiaj nici nu vreau sa aud,mi se pare ca sunt destul de tanara ca sa folosesc,pana la urma am doar 23 de ani.Dupa ce sunt gata imi iau telefonul si il apelez pe Jacob,sotul meu,care raspunde dupa al doilea bip.

-'Da scumpo!'
-'Salut dragule!Ce face Anne?'il intreb eu in graba
-'Bine,a mancat si acum doarme.Tu ce faci?Te grabesti?'
-'Da,ma grabesc.Trebuie sa ies cu niste fete de la centru si desigur cu Kenneth.Am o multime de emotii deoarece nu stiu cum va reactiona la contactul cu oamenii.In concluzie :sunt ingrijorata!'spun lasand un oftat lung sa-mi paraseasca gura
-'Stai calma iubita mea,totul va fi bine.'ma incurajaza el
-'Mersi Jay!Stiam ca daca voi vorbi cu tine ma voi simti mai bine.Te iubesc!Si pe tine si pe pitica noastra!'spun facand un sunet de pupic
-'Si noi te iubim!'spune repetandu-mi gestul
-'Trebuie sa plecam...Te las!'
-'Sa ai grija de tine printesa.Pa!'
-'O sa am!Ciao!'ii spun inchizand imediat dupa ce imi termin fraza.

Am impresia ca ceva nu o sa mearga prea bine azi.O simt.Cu toate aceasta imi iau geanta neagra de pe birou dupa care parasesc camera in care ma aflam si ma duc in camera principala.

Woooow.615 cuvinte,probabil cel mai lung capitol.
Multumesc pentru voturi si sustinere.
Daca aveti orice intrebare va rog sa o lasati in comentarii.
Va puuuuup <3