Ascunsă sub o frunză
Pe un pahar întors,
Statea o fată mică
Cu roşu-n obrăjor.
Ea se ferea de ploaie
Si vrând sa se ascundă,
E într-o casă mare
De ceață doar umplută.
Firavă ea de fire
Si vrând sa se coboare,
Văzându-te pe tine
Tresare si-apoi moare.
Dar tu, sa nu fii trist,
Căci viaţa nu-i eternă.
Răsare ca si-o floare
Apoi se pierde-n mare.
Această fată mica
Ce aparent banală,
Un scop avea in viaţă;
Trăise ca sa moară!
Ca un pahar de sticlă
Ce veşnic este plin,
Se sparge sau se crapă
Curgând din el destin.
O soartă cruda ai
Iar tu o vezi aproape,
Precum un gram de vânt
Alunecând in noapte.
Sperând ca ea sa treacă,
Chiar tu cu mâna ta
Iei vieţi nevinovate
Dar fară voia Mea.
O, Tu de sus veghează
Asupra mea si-a lor,
Voind ca a mea soartă
Sa aibă si un rost.
Un rost precis in viaţă
Ce mi L-ai dat de mult,
In vremurile duse
Când incă eram sfânt.
Cu-aceste gânduri bune
O fată sa ma ierte,
Ca vrând sa fac un bine
Trimis-o-am la Tine.
Si casa-mi mai pustie
De când ea a plecat
Iar ceața densă, mată,
In suflet mi-a intrat.
