La casa-mi mult uitată
De brazii blânzi, uscaţi,
Sta-o mică, dulce fată
Ce-aşteaptă cei doi frați.
Şi pietrele se-ascund
Atunci când-n zare apare,
Precum un strop mărunt
Privire-ascunsă-n depărtare.
Dar fraţii s-au uitat,
Căci sunt ai vieţii dar;
Căci unul e mutat
Iar altul e hoinar.
