Mi-e teama chiar și de umbra mea ...

✏ Capitolul 11 - Doamne ... unde am ajuns?

Spor la citit

Ma uit la împărat cu frica, el zâmbind șters.

Împăratul: Trebuie sa te căsătorești cu fiul lor, Dylan. Tot războiul o sa înceteze, dacă faci asta.

Eu: Poftim?! Un vampir?!

Înghit în sec privindu-l cu ura si tipand. Nu-mi pasa dacă e împărat, asta nu înseamă ca o sa accept sa fiu hrana unor vampiri!

Printul Dylan ... cel care mereu omoară oamenii.. Noi suntem, doar hrana lui! ... Cum sa fiu soția unui monstru?!

Mai devreme sau mai târziu o sa ma omoare! O să-mi bea sângele ca un monstru ce e!

Eu: Nu o sa fac asta!

Împăratul: Nu era o întrebare, ci un ordin!! Și tu nu m-ai tipa la mine, n-ai dreptul! Familia ta o sa trăiască foarte bine dacă o sa faci asta, o sa aibă foarte multi bani, vila mare, mașini scumpe! Orice!

Nu-mi vine sa cred ca spune asta!

Vrea sa ma cumpere!

Cat tupeu!

Eu: Nu vrem nimic!

Atunci tata ma întoarce cu fata înspre el, dar băiatul ii prinde mana înainte să-mi dea una.

?: Ea e aleasa.. Nu vreau sa fie chinuita..

Am avut dreptate! El are o legătură cu povestea asta!

?: Eu sunt Nathaniel. Nu m-am prezentat..

Împăratul: Nathaniel printul Castelului Întunecat.

Eu: V..vampir?! Ești un monstru, care bea sânge?!.. M-ai mințit..

Simt o mana, care ma trage în spate și vocea tatălui mei în soapta.

Tata: Daca nu faci asta.. mama ta o sa plătească scump!

Măresc ochii și oftez, spun un mic "da", apoi plec alergând din acel loc îngrozitor.

Când ajung acasă o îmbrățișez strâns pe mama, apoi îmi fac bagajul.

Mama: Oh.. draga mea.. Te rog.. Te rog, nu fa asta.. Ești singurul meu copil, te iubesc mai mult decât viata mea. Lasa-ma sa mor.. Mi-am trăit viata, nu pot sa te dau pe mana acelor monștrii..

Eu: Ce am spus.. rămâne stabilit.

Ma chinui sa nu plâng, zâmbind șters, încercând sa o încurajez.

Nathaniel: Gata.. bagajele?

Eu: Da..

O îmbrățișez încă odată pe mama, apoi plec.

Eu: E departe?

Nat: Da.

Ajungem în parc lângă banca, care acum e acoperita de multe pasari.

Eu: De ce.. am venit aici?

Fantoma: Ati ajuns?.. Rapid.

Încep sa tip ușor, dar el îmi face semn sa tac, asa ca îmi opresc chiar și respirația.

Nat: Soarele.

Fantoma: Norul o sa plece în câteva secunde.

La 30 de secunde se vede soarele, umbra aparand din nou.

În pământ se formează o gaura uriașă și umbra ma impinge în ea.

Inchid ochii speriata, crezând ca (,) contactul cu pământul o sa ma doară, dar n-am simțit nimic.

Doua mâini puternice m-au prins.

Nat: Sa mergem.

Ma uitam în jur neauzind ce îmi spune Nat. Eram într-o pădure unde copacii erau arși, tăiați sau uscați.

Nat: Beatrice!

Eu: Da?..

Nat: Sa mergem!

Intru într-o limuzina, care pot sa bag mana în foc ca merge cu viteza luminii.

Eu: Ce Doamne iartă-mă se întâmplă?..

Nat: Mașini pentru vampiri. Au cam jumate din viteza noastă..

Eu: Daca un vampir și o mașină s-ar lua la întrecere, vampirul ar câștiga?

Nat: Categoric.

Aceasta a fost ultima întrebare pe care am spus-o.. De atunci instalându-se o liniște mortală.

Soferul: Am ajuns.

Cobor din mașină uitându-mă în fiecare colțișor.

Doamne ... unde am ajuns? ...

********************************
Va urma