Zapada rece

Capitolul VIII

Capitolul VIII 

Zapada Rece

Se trezeste, si se ridica usor din pat, incercand sa n-o trezeasca pe Carla. Se duce catre laptop si incepe  sa citeasca despre intamplari paranormale. Devine atat de interesat de subiectele abordate de alti oameni care au patit cam acelasi lucru, incat nici nu stie cand trece timpul. Intre timp se trezeste si Carla.

-Carla! Buna, am.. am..

-Mdam.. e.. 3 dimineata. Paul, ai patit ceva? Ce s-a intamplat?

-Am citit cate ceva pe internet.

-Mai exact? Despre ce? Pari ingrijorat.

-Pai. Am citit despre toate detaliile in parte, bufnite, trezirile repetate.. Acolo scria ca au mai fost cazuri asemanatoare si toti oamenii au disparut. Fara avertisment, fara urma. Si ca este adevarat ca ca e un spirit care odata la sase ani, sase luni si culmea, sase zile, se deschide o poarta a iadului. Sau ceva de genul.

-Cum? Adica doar aici? Doar in PeachVille?

-E posibil si da si nu. Adica in anumite circumstante, cum ar fi: vrajitoare exorcizate de preoti, sau omorate de..

-Si daca e o poarta care s-a deschis, inseamna ca se si poate inchide, nu?

-Carla?! Tu deja o iei prea in serios. Si eu m-am speriat, dar…

-Ce?! Glumeam si eu.. Nu prea cred in ideea de Rai si Iad.

-Ce s-a intamplat cu ceea ce credeai pana acum?

-Da da.. tu ai vazut cat e ceasul, nu?

-Bine, ma trimiti la somn.. Am inteles.

-Nu.. Doar ca eu zic sa te linistesti inainte si sa incerci sa-ti amintesti toate detaliile.

Moment in care Paul zambeste ca un psihopat. Bine, era un zambet plin de viata.

…

Ora noua dimineata. Miros de cafea, claxoane si un sunet de politie, in departare.

O melodie jazz lenta se aude din radiou.

-Paul, hai ca ti-am pregatit ceva de mancare.

-‘neata si tie, Carla. Ma simt de parca am fost lovit de tren. De doua ori!

-Stai jos si explica-mi ce ai inteles tu. Aseara eram cam ametita.

-Mda. Tu chiar vrei sa vorbim despre asta acum?

-Raule. Sa nu te ineci! Ma duc la dus. Auzi. Dar tu nu lucrezi?

-Pai. Nu prea. Sunt in concediu.

-Si de ce n-ai spus asta pana acum?

-Ha, ghici!

-“Ca n-ai fost intrebat…”

-Hai fugi la dus.

In timp ce Paul isi termina mancarea din farfurie, uitandu-se la TV vede un documentar despre Bufnitele Polare. Zambeste, si schimba canalul. Este sunat de sef ca are nevoie de el mai devreme cu 2 zile. Adica azi.

-Carla! Trebuia tu sa intrebi daca lucrez. Acum trebuie sa plec la servici.

-Ce? Adica acum?

-Mai stai putin. Sa termin si eu dusul.

-Ok. Oricum vreau sa te intreb ceva.

Inca 20 de minute. Paul, oarecum entuziasmat de faptul ca se duce inapoi la munca. Ii lipseau colegii si glumele proaste din pauze.

-Nu esti gata? Mergi in oras nu?

-Da. Mergem impreuna. Auzi. Ce s-a intamplat aseara?

zambeste usor.

-Nimic, tu te-ai dus la somn, iar eu am venit langa tine.. M-ai luat in brate si era atat de bine, dar nu prea voiam sa adorm trista, si.. sa profit de ocazie… Dar tu ai zis ca “nu iti plac telenovelele sau dramele pentru adolescent”, am decis ca e mai bine sa ramanem asa pentru un timp. Pana nu se gandeste iar naratorul asta sa ne transforme in Marguerita si Jose!

-Jura-te! Nu cred ca am zis eu asta.

-Vorbesc serios. In fine nu vrei tu sa nu mai intarziem amandoi? Deja, sefa mea se uita cam ciudat la mine.

-Poi, friezeria nu era a ta?

-Eh. Asa umbla vorba repede. Urma sa fie in cateva saptamani. Dar actuala sefa nu prea vrea sa cedeze locul cu niciun pret. Chestii complicate, pentru un om simplu si modest ca tine.

-Nu stiu daca m-ai jignit sau a fost cel mai subtil flirt.

-Dap. Asa e. O sa-ti spun pe drum.