Zapada rece

Capitolul XI

Capitolul XI

Seara abia incepe, iar Paul e din ce in ce mai obosit. Dar nu renunta, si se aseaza langa patul in care se afla Carla. Foarte trist si ingrijorat, incepe sa-i vorbeasca, chiar daca stie ca nu i laude. E deja patru dimineata iar Carla nu da semne ca acea perfuzie cu vitamine si ce mai contine, si-ar face treaba. Atipeste un pic, si este trezit de o voce calda. Tresare si exclama: “Carla!”.

-Imi pare rau, nu este Carla. Am venit sa iti aduc un ceai si un sandwich, ca pari epuizat. Si pun pariu ca iti este si foame.

-Multumesc mult. Sunt foarte ingrijorat. Aveti vreo idee ce i s-a intamplat?

-Simptomele sunt similare unei lipse de calciu. Dar analizele sunt ok. Nu este nimic in neregula. Sunt sigura ca o sa isi revina in curand. Insa, ceea ce a patit, ramane un mister pana o sa ne explice chiar ea.

-Sper! Sper sa aveti dreptate. Sper sa ne spuna chiar ea. Asa mi-as dori sa fiu in locul ei..

-Nu cred. Ai fi vrut sa-si faca ea griji? Sa stea ea langa tine cum faci tu acum?

-Da. Adica, nu. Nu stiu. Nu m-am gandit la asta.

-Eu o sa plec. Dar daca ai nevoie de mine nu trebuie decat sa apesi acel buton de urgenta si voi veni imediat.

-Va multumesc mult pentru tot.

Si doamna doctor pleaca, la ceilalti pacienti. Paul insa, este inca ingrijorat, chiar daca stie ca nu mai are de ce sa ii fie teama. Carla s-ar putea trezi in orice moment.

Mai trece o ora. E ora cinci si un sfert. Paul doarme cu capul pe pat.

-Paul? Unde sunt?

-Carla!! Vai, cat ma bucur ca te-ai trezit!

-Ce s-a intamplat?

-Am venit sa te iau de la munca, dar lesinasesi, si te-am adus cat am putut de repede la spital. Aveai erai rece si palida. Si tremurai necontrolat. M-ai speriat de moarte!

-Imi pare rau. Iarta-ma. Nu imi amintesc prea multe.

-Stai sa o chem sip e doamna doctor. Sa iti puna si ea cateva intrebari.

Apasa butonul de urgenta, si aceasta vine imediat.

-Vad ca te-ai trezit. Esti mai bine? Uite, bea un pahar cu apa. Te-ai deshidratat.

-Multumesc. Dar aveti idee ce s-a intamplat?

-Este posibil sa fie din cauza stresului. Pur si simplu, psihicul tau nu a mai facut fata, si creierul a trecut pe “modul de urgenta”. Analizele ti-au iesit bine. Nu este nicio problema de care sa-ti faci griji. O sa te rog totusi sa mai ramai, sa te relaxezi si sa uiti de toate problemele. Paul, tu poti merge acasa. Vom avea noi grija de ea. O sa fii anuntat daca se intampla ceva, sau cand poti veni sa o insotesti acasa.

-O sa mai raman. Va multumesc mult.

Acum, doamna doctor ii lasa singuri, vazand ca aveau cate ceva sa-si spuna. Paul o intreaba care e ultimul lucru pe care si-l aminteste. Carla incercand cu greu sa retraiasca momentul in care a lesinat, ii povesteste ca era la ultimul client, si l-a intrebat cum vrea sa fie tuns, si apoi nu-si mai aminteste nimic. A zis totusi ca a vazut ceva neobisnuit in salon, in timp ce se prabusea la pamant. Ceva alb. Dar nu era sigura ca este o bufnita.

Paul ii cere acordul sa mearga acasa, sa se odihneasca, pentru ca urma sa aibe o zi plina.

-Normal ca te poti duce acasa. Eu vreau doar sa iti multumesc ca ai stat langa mine si m-ai vegheat.

-Cum te puteam lasa singura aici? Normal ca am stat. Acum, o sa ma duc sa dorm un pic. O sa vin peste cateva ore sa vad daca esti bine. Daca vrei sa vorbim, ma poti suna.