Sora lui Harry Styles

27

Mă trezesc din cauza alarmei. Mă ridic din pat și îmi fac rutina. Mă îmbrac și ies din cameră. Intru în bucătărie unde Dylan făcea clătite. Mă așez pe un scaun și aștept să mâncăm.

....

- Sunt foarte bune clătitele. Spun iar el îmi zâmbește. Bun, hai la facultate.
Ne ridic și pornim spre facultate.

Drumul era liniștit până când Dylan de gândește să o distrugă.
- Ești ok? Ieri...
- Da, sunt. Hai sa nu vorbim despre asta... Spun serioasa uitandu-se pe geam.
-. Băieții și-au cerut scuze. Nu voiau sa te pună intr-un situație incomoda. Ști asta...
- mda...
- Îți place de unul din ei?
- Nu... Nu cred.
- Am ajuns. Spune Dylan și oprește motorul mașinii.

Mă trântesc in pat, obosita după atâtea cursuri. Telefonul incepe sa sune. il scot scot din buzunar și văd că mă sună Harry.
- Alo?
- Hei, Saf. Voiam să te rog sa ne întâlnim la cafeneaua din centru....
- Bine, spun oftând.
- ok. În 20 de minute sa fii acolo, te rog.
- Bine.

Mă ridic din pat cu greu și plec apreciat cafenea. Dylan s-a bucurat să audă că plec sa vorbesc cu Harry.

- Ajung la cafenea și intru. Harry era intr-un colț și se juca cu marginea unui pahar. Băieții erau la alta masa și se uitau la el. Când m-au văzut mi-au zâmbit trist. Merg la Harry și mă așez în fața lui. Își ridică privirea, care era plină de lacrimi. sar  de pe scaun și mă duc la el.
- Harry! Ești bine?
- Am primit un apel... Acum o ora... M-au sunat de la spital... Părinții noștri au murit.
- Ce? Spun aproape în șoaptă. Lacrimile incep să curgă șiroaie pe fata mea.... Cum?
- Au avut un accident..

Scot telefonul și ii spun lui Dylan sa vina să mă ia. Ies din cafenea repede și încep să plâng. Dylan oprește mașina în fața mea și iese alarmat când mă vede.
- Dar! Ești bine? Ce s-a întâmplat?
- Au murit! Părinții mei au murit! Spun și încep să plâng mai tare.
- O sa fie bine. Ai să vezi.

Băieții au venit lângă noi. Iar Harry m-am luat în brațele. Am inceput să plângem amândoi.
- Haide-ti la apartament. Spune Dylan, iar eu dau afirmativ din cap. Mă urc în mașina lui Harry, unde Liam conducea, iar ceilalți în mașina lui Dylan.

Ajungem la apartament, iar atunci izbucnesc intr-un plâns isteric. Plec la mine in camera și mă închid acolo. Mă las lângă perete și las lacrimile să curgă.
Mi-am pierdut părinții...

                                                 - după 2 săptămâni -

Stau închisă în camera mea... De la înmormântare, nu am mai mers la cursuri... Totul despre atât de îngrozitor....
Cu băieții nu am mai vorbit,veneau pe la mine, dar nu vorbeam cu niciunul. Stăteam cu Harry ore întregi în liniște uitandu-se pe tavan și plângând. Parca nimic nu mai are sens. Gasca a încercat să mă mai scoată afară, dar nu au reușit... Nu mai am chef de nimeni și de nimic.