Sora lui Harry Styles

32

Liniștea era din ce in ce mai apăsătoare... Doar respirația mea sacadata străpungea liniștea lăsată în camera. Buzele lui Louis erau încă pe maxilarul meu, așteptând să fac următorul pas. Este conștiente ce efect are asupra mea in momentul de față.
- Louis... Spun și mă opresc. Ce  trebuia să spun. Sa plece? Voiam să rămână! Să rămână? Voiam să plec!

Își dezlipește buzele de pe pielea mea, dar nu pleacă.
- Spune-mi ce vrei sa fac in continuare.
Eu? Ce voiam?

Cu o mișcare ușoară mă răsucește spre el.  Privirea lui era intensa. Era greu să îți dai seama ce gândește... La mine.... Ei bine era ușor. Îmi era frica. Nu știam ce vreau. Nu știam de ce este asa greu pentru mine sa ii spun sa plece. Îmi mușcă buza din reflex... Mare greșeală... Privirea lui coboară asupra buzelor mele, care erau încă prinse între dinți.

Își linge buzele ușor, și se apropie de mine... Dar sunetul unei uși deschise ne întrerupe momentul. Louis de întoarce spre ușă, la fel făcând și eu. Zayn era acolo, nervos dar mai mult trist. Își îndreaptă privirea spre mine. Oricum privire care mă cutremură. Avea ochii mari și umezi. Își închide ochii pentru câteva o secunda apoi iese din cameră închizând ușa după el.

Louis de întoarce spre mine cu o privire tristă.
- Îmi pare rău pentru asta. Spune și părăsește și el camera.

Rămân acolo. În picioare, pe covorul meu pufos, în mijlocul camerei asteptand... Așteptând să ce?

Mă trezesc devreme... Nu prea am dormit. M-am gândit... Și m-am gândit... Louis.. Zayn, eu... Mă îmbrac in niste blugi albaștrii și un maieu negru. Îmi iau adidașii și ies la o plimbare...

Strada e pustie. Era 5 dimineață, soarele incepea sa răsară... Era destul de frig. Eram in noiembrie...  Dar nu voiam să mă întorc.voiam sa stau afară. Intru intr-un parculet... Mă așez pe o bancă și îmi aduc picioarele la piept. La câțiva metri de mine, mai era o bancă... Pe ea stătea un băiat. Parul sau blond îi acoperă fața. Îl avea lung și strălucitor. Părea destul de înalt. Purta blogi negrii și un pulover crem. Îmi feresc privirea când de întoarce spre mine.
Mă uit cu coada ochiului, era încă acolo. Se pregătea să se ridice. Pașii lui apăsați de auzeau in tot parcul. Se apropia din ce in ce mai mult de mine. Speram să treacă pe lângă mine. Dar nu. Se așează pe banca la doar câțiva centimetri distanta de mine.

- nu e devreme? Spune cu o voce răgușită.
-hmmm? Spun eu
-. Nu e prea devreme pentru o fata că tine să fii în parc?
- nu cred
- asa, deci.  De întoarce cu capul spre mine. Atunci l-am putut observa mai bine. Aceleași trăsături de care mă îndrăgostisem. Avea o privire blanda. Scoate un pachet de țigări din buzunarul pantalonilor. Își aprinde țigara si incepe să tragă fumul din ea.
-.  Știi, îmi pare rău. Spune el după un timp.  îmi pare rău pentru cum am fost. Chiar mi-a plăcut de tine. Dar după un timp nu mergea... Știam că mă iubeai... Daca mă despărțeam de tine... Nu acceptați... Credeam că singura cale era sa te fac sa mă urăști. Nu voiam popularitate. Îmi pare rău.

Eu tăceam, nu spuneam nimic.. asta sa fie adevărul.?

- Îmi pare rău... Repetă și se întoarce spre mine... Regret tot... Eu inca te iubesc!!