Kiss me slowly

Înapoi acasă.

  Acea scrisoare m-a făcut să îmi fie puţină frică de Katalina.Deşi pare nebună, şi deşi a fost foarte "materialistă" ştiu că nu are cum să îi facă rău Mayei. O iubeşte mult şi ... Mai bine merg acolo ca să aflu mai multe.

  Ştiu ce are de gând. Vrea să mă mintă ca să mă întorc la ea. O să intru în joc ca să îi dau o lecţie; nu e bine să minţi şi să îţi baţi joc de cineva.

   Mi-am pus geaca de piele neagră pe mine şi am ieşit din casă ca o furtună. M-am grăbit spre gară, de unde îmi pot cumpăra un bilet dus spre Vancouver. Norocul meu a fost că mai aveau doar un loc liber, care acum e ocupat de mine.

    A doua zi, dis-de-dimineaţă, m-am trezit şi am pornit spre Vancouver. 

   " Aşezaţi-vă comod pe scaunele dumneavoastră pentru că vă aşteaptă, mai bine de 5 ore de călătorit "  spuse conductorul înainte de a porni la drum.

  Mi-am rezemat capul de geam, mi-am pus căştile în urechi, mi-am setat o alarmă în caz că adorm, şi am început să mă gândesc la cum va fi să mă întorc acasă. Eu m-am născut în Canada, dar după divorţul cu Katalina, m-am mutat. Nu am mai vrut să mai am vreo legătură cu ea, deşi există şi Maya. Când vreau să o văd pe Maya, bunica sa -mama Katalinei-  mi-o aduce în New York. Mama ei este o femeie incredibilă, nu este ca ea. Mama ei este o persoană optimistă, mereu veselă şi corectă. La proces ea a fost împotriva ficei sale, deoarece ce a făcut ea nu era corect. Săraca Katalina, cum s-o fi simţit? Groaznic, presupun. Mama ta să nu te aprere când ai nevoie, of!

   Pe o bancă veche, într-o gara, unde trenul a oprit, doi tineri se sărutau. Mi-am adus aminte de data când am vrut să plec de acasă împreună cu Katalina, deoarece tata nu mai voia să mă văd cu ea. De când eram împreună notele noastre scăzră şi a trebuit să dau un test special ca să trec la chimie. Tata avea dreptate, dar eu nu l-am ascultat atunci. Când m-am întors din gară, cu Katalina acasă, am aflat că tata murise cu o oră în urmă. Atunci relaţia noastră a devenit mult mai strânsă. Eu şi ea trecusem la un alt nivel. Nu mai eram copii prostuţi care se jucau împreună, eram adoleşcenţi ce trebuiau să înveţe cât de grea e viaţa şi să nu se mai prostească. 

  Îmi amintesc cu drag când am cerut-o în căsătorie, chiar dacă s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Eram pe stradă, în faţa unei florări - acela era locul unde aveam să o cer, totul era planificat - şi am aşteptat. Ea a venit, iar eu m-am prefăcut că ... nu ştiu cum să spun, voiam să o fac să creadă că ne despărţim. Şi atunci când m-am aşezat în genunchi ea a început să plângă şi în acelaşi timp, din cer au început să cadă stropi de ploaie. A fost un moment perfect.

  Am iubit-o mult şi încă o fac, dar e complicat. Cum spun şi copii " De ce adulţii cred că totul e complicat?"  Ce stupid.

    Cele 5 ore s-au scurs, iar eu nu voiam să se fi terminat.

   Am coborât pe treptele din faţa uşii apoi am expirat lung. Fie ce-o fii!

N/A: Nu e editat, dar e tot "neaşpa"