Kiss me slowly

Prima întâlnire.

 N/A: nu pot să cred de când n-am mai postat. sorreh, am uitat. Oh, da! Ăsta e ultimul capitol. O să postez şi un epilog. :)

iubesc melodia de la media, o iubesc. nu mă judecaţi. sigur n-o să vă placă ce am scris, am stricat ideea cu scrisul meu nasol.

După ceva ore, Katalina a  revenit. În timp ce îşi dădea geaca de pe ea, am mers spre ea încet cu mânile în sân. Eram încruntat. Chiar vreau să ştiu de ce s-a dus la psiholog. Nu pare nebună... adică... Acum nu pare nebună, acum câteva zile când am primit ultimele două scrisori, părea ieşită de la Spitalul De Nebuni sau Spitalul Pentru Persoane Geloase ( Ce frumos ar fi să existe aşa ceva. Probabil, vor fi trimise doar femei, dar ...) . Mi-am lipit cotul de peretele de care se ţinea ea încercând să îşi dezlege şireturile şi am aşteptat. 

  Şi-a ridicat capul, iar privirea s-a a prins-o pe a mea. S-a întors la şireturile deja dezlegate, apoi le-a legat înapoi. S-a îndreptat de spate şi a oftat. Se pare că a obosit doar dezlegându-şi teneşii. Incredibil. Şi-a aranjat părul ca spicul de grâu, apoi s-a uitat în ochii mei cu ai săi ochii albaştri spre verde. Zâmbea.

 -Vreau să vii cu mine. a spus lundu-mă de mână.

 -Iar eu vreau să vorbim despre ceva foarte serios.

 -Poate aştepta! Chiar vreau să-ţi arăt asta! N-am mai mers pe acolo de ani de zile. Te rog!

   Mi-am răsucit capul, apoi m-am apleca ca să mă încalţ. Iar a câştigat! Mereu o face.

  Am auzit-o făcând ceea ce fac adolescentele când sunt invitate de un băiat frumuşel la o întâlnire; Iiiip!. Am râs încet, să nu mă audă. M-a luat de mână şi am ieşit din casă. Am intrat în maşină şi am pornit la drum. Am întrebat-o de o grămadă de ori unde mergem, dar nu m-a băgat în seamă. Poate vrea să mă omoare! Serios, Erick? Sigur mă duce într-un loc liniştit, frumos, cu multă lume, nu nebună, ci normală. Oh, Doamne! S-o fi dus la psiholog, dar asta nu înseamnă că e dusă cu capul. 

  Am ieşit din oraş, am înconjurat pădurea şi într-un sfârşit a oprit maşina. Slavă Doamnului! Am mers atât de mult încât îmi venea să vomit.

 -Îţi mai aduci aminte de locul ăsta, Rick?

 -Nu.

  Eram în spatele pădurii, unde se afla o pajişte şi în depărtare o livadă.  Locul mi se părea cunoscut, dar nu ştiu mai exact de unde. 

  Katalina m-a condus în faţa unui stejar. Faţă de ceilalţi, era imens. Am putut observa o inimă  sculptata pe copac. M-am apropiat şi scria :

E and K - first kiss.

- Prima noastră întâlnire.

Şi atunci, s-a întâmplat un miracol. Am sărutat-o.