Kiss me slowly

La doctor?

Dimineaţă m-am trezit cu gândul la ziua de ieri. Toată ziua m-am jucat cu micuţa Maya şi am vorbit despre ce îi place. M-am simţit grozav să vorbesc cu ea după un timp atât de îndelungat. Trebuia să vin mai des în vizită, i-am lipsit. Mi-a spus de mii de ori că mă iubeşte şi că i-a fost dor de mine. Nu puteam cere o fiică mai bună. Şi e aşa de talentată. Ştie deja să scrie şi este o pictoriţă excelentă.

Am sărutat-o pe frunte şi am plecat , fără să fac gălăgie de lângă ea.

Am coborât la parter şi am mers în bucătărie cu speranţa ca Katalina să fie acolo. Dar nu era. Mi-am făcut o cafea şi m-am aşezat pe un scaun de la bar. Sorbeam din lichid şi mă uitam în gol pe fereastră. 

Unde poate fi Katalina?

Mi-am întors capul când am auzit o bubuitură venind din dreptul treptelor. Am alergat în direcţia sunetului şi am văzut-o pe Maya frecându-şi genunghiul. Am luat-o în braţe şi i-am sărutat fruntea.

-Eşti bine?

-Da, tati. Îmi e foame.

Am râs şi am dus-o în braţe până în bucătărie unde am aşezat-o pe un scaun. M-am întors cu spatele la ea şi am început să caut laptele.

-Unde e mami? am întrebat.

-La doctorul de cap. a spus ea.

M-am întors spre ea şi am întrebat-o:

-O doare capul?

-Nu. Nu doctor de durere de cap.

-Psiholog?

Nu cred că e acolo, dar în fine, am întrebat.

-Parcă aşa îi spunea. spuse ea uitându-se la genungiul său.

Katalina merge la psiholog? De, de,de ce?