Kiss me slowly

The love of a daughter

 n/a: nu e editat, îmi pare rău.

Pe drumul spre grădiniţă am discutat despre ce am făcut în acest an. S-a schimbat foarte mult, a revenit la normal, ba chiar mai mult. Nu îmi vine să cred. În ultimele ore am tot repetat această propoziţie. Am spus şi glume şi ea a râs. Atunci când râde îşi face dinţii albi ca perlele de la lanţul său primit de ziua ei acum ceva timp, şi mă face să tremur. E aşa de drăguţă, mai ales că are un râs foarte liniştit. În jurul ochilor îi apar mici riduri create în timp. Era şi încă este o fată foarte fericită şi amuzantă, de asemenea.Părul blond pe care îl are îi cade pe umeri şi îi mângâie uşor pielea albă. De când o ştiu a fost palidă la faţă şi pielea mereu albă ca laptele. Era aşa de supărată când se ardea la soare şi era aşa de amuzant deoarece obrajii i se făceau roşi de furie şi se bosunfla. Râdeam de ea şi ea alerga cu umbrela după mine pe plajă. Şi uite cum îmi zboară gândul de la drum la ea. Nu regret nimic, nu eu conduc. Plus că gândul despre ea mă face să mă liniştesc şi să mă simt mult mai confortabil.

  Păcat că nu mai putem fi împreună. Nu mai pot. După ce am lăsat-o singură cu un copil de crescut, ca pedeapsă. Am plecat la New York şi a trebuit să uit de ea. Nu a fost uşor, dar cu ajutoul job-ului meu mi-a fost cât de cât uşor. Nu pot. Nu-i mai pot simţii atingerea caldă ca altă dată, acum e rece ; nu-i mai pot da sătuturi înainte să plece pe tărâmul viselor ; nu o mai pot lua în braţe când nu îi iese ceva sau când e tristă. Nimic nu a fost la fel de la  divorţ şi nu mai fi la fel niciodată. Câteodată regret acest divorţ, dar rău făcut e bun făcut. Pe ea a ajutat-o să se regăsească, iar eu am putut respira mai mult. O regret pe Maya. Simt că o folosim . Cred că noi încă ne iubim şi ea e singurl motiv de a ne vedea. Cred. Nu ştiu niciodată ce-mi cere inima. Sunt aşa de confuz când bate tare. Să o sărut sau să stau departe? Nu ştiu.

  Copii cu părinţi de mână mergeau pe stradă. Presupun că suntem aproape de grădiniţa Mayie. Taţi şi mame merg fericiţi cu copii lor de mână pe stradă. Ce frumos. Eu cu Maya şi Katalina nu putem. Dacă ne văd jurnaliştii şi cred că suntem din nou împreună? Argh, şi jurnaliştii ăşti. De când ne-am despărţit încercăm să-i evităm, sunt insuportabili. Asta i-a trebuit Katalinei, să fie mare star şi să n-o lase ăştia în pace nici când se retrage. 

   Katalina parcă maşina pe aleea institutului şi opri maşina. Deschise uşa şi scoase cheile din contact.

-Nu trebuia doar să o luăm? am întrebat.

-Vreau să vorbesc cu educatoarea ei. Tu du-te şi caut-o pe holul principal. Mă aşteptă mereu lângă paznic.

    Mi-a zâmbit şi a trântit uşa. Am ieşit din maşină şi m-am îndreptat spre uşa principală. Ce emoţii mari am. Nu am mai văzut-o pe Maya de mult timp.

    Intru şi o văd stând în locul indicat de Katalina. Se întoarse cu spatele, sigur nu m-a observat. Am mers spre ea, am apucat-o de mijloc şi am ridicat-o în braţe. A ţipat şi atunci când m-a văzut a început să râdă. M-a luat în braţe şi m-a sărutat pe obraz. Ce mi-a lipsit. O iubesc aşa de mult pe asta mică. Abia aştept să ajungem acasă şi să ne jucăm, să aflu ce îi place să facă, să văd cum stă la grădiniţă, dacă vrea să meargă la anu' la şcoală.