S-a lasat in pirostrii langa Kyle, a privit in directia mea si, vazand ca nu ma grabesc, m-a intrebat:
- Ce mai astepti?
I-am mai aruncat o privire urata, apoi am inchis usa in urma mea.
Cine se crede ca sa imi dicteze ce sa fac? "Ce mai astepti?" am repetat cuvintele lui in minte cu voce pitigaiata, dandu-mi ochii peste cap.
Chiar daca nu imi convinea prea mult, m-am supus. M-am dezbracat din pijamaua roz, si nu am putut fara sa observ ca pielea imi era usor mov in jurul taliei. Ma doare... am scancit eu. Ceva mai tare era invinetit in jurul incheieturilor mainilor, unde era umflat si foarte dureros. Poate ca a primit ceea ce cauta, dar ranile lui o sa fie mult mai mari... Si mai intunecate.... Mi-am pus pe mine hainele pe care le-am lasat acolo noaptea trecuta. Nu merita ca Adam sa fie atat de dur... Ar fi putut sa il omoare....
Mi-e frica... Daca as face eu ceva care sa-l enerveze, as putea ajunge si eu in asa stare? Nu vreau sa mai stau aici...
Arat mai rau decat naiba in persoana... mi-am spus privindu-mi reflexia din oglinda.
Alaturi de aceasta se afla o perie de par, pe care am luat-o si am trecut-o prin parul meu super-incalcit. Am gasit si o agrafa cu care l-am prins la spate, ca sa nu mai fie atat de incurcat.
Am expirat adanc. Acum trebuie sa vad iarasi peisajul de mai devreme... am gandit, strangandu-mi buzele intr-o linie si amintindu-mi de loviturile carora le-am fost martora.
Am ramas cateva clipe nemiscata, langa usa, apoi mi-am pus o farama de curaj si am apasat pe clanta si am deschis-o.
Unde e Kyle??? m-am intrebat, vazand ca nu mai era acolo unde il lasasem. Am inceput sa tremur. Stiu ca nu ar trebui sa ma ingrijoreze Kyle, dupa ce a incercat sa imi faca, dar mi-e frica de ceea ce ar fi putut sa faca Adam...
Am cautat in tot apartamentul si nu am dat de nimeni, nici urma de Kyle sau Adam. A mers in sufragerie si m-am asezat pe sofa, ca un copil ce a gresit si a primit o pedeapsa.
In mai putin de doua minute a aparut si asa-zisul "salvator". Oare de ce s-a enervat atat de rau? A spus ca nu ii pasa de mine...
Am inchis ochii, simtindu-ma vinovata. Imediat prin fata ochilor mi-a aparut momentul in care Adam urla la Kyle "Sa nu te mai atingi de ea!" si nervozitatea de pe chipul lui in acel moment. De cate ori l-am enervat, niciodata nu a fost asa... Reusea sa-si retina comportamentul nervos.... Oare chiar ii pasa de mine?...
- Vii? m-a intrebat cu indiferenta, scotandu-ma din ganduri.
Mi-am dat ochii peste cap. M-am inselat... Nu cred ca i-a pasat vreodata de altcineva, exceptandu-se pe sine.....
M-am ridicat si l-am urmat.
M-a impus sa mananc, cu toate ca i-am spus ca nu vreau, apoi am iesit afara, fiind mai mult obligata.
Ne-am asezat pe o banca mai indepartata de cladire. El si-a relaxat corpul, stand cu ochii inchisi si respirand profund, in timp ce eu stateam stresata. Oare ce ii trece prin cap acum? Tot drumul m-a privit lung...
Am zarit de departe ca alerga spre noi cineva. M-am incordat. Sper sa nu fie vreun alt nebun la care sa sara la bataie... Cand a ajuns mai aproape, mi-am dat seama ca era chiar roscatul acela de pe holuri.
Adam a deschis ochii cand a auzit pasii, incordandu-se si el pret de o clipa, pana si-a dat seama cine venea, apoi s-a calmat. Vazand asta, am facut acelasi lucru. Tipul a ajuns la noi si a spus precipitat:
- Adam, tocmai pe tine te cautam....
