Alergam ca o nebuna scapata de la azil. Nu imi aminteam sa mai fi fugit in halul acela in viata mea. Am auzit vocea "rapitorului meu" in spate si am facut coltul spre alt hol. Sa ma ascund!... Dar unde?!... Am continuat sa gonesc cu viteza pe mijlocul acestor coridoare lungi.
- Opreste-te naibii odata! mi-a strigat tipul in spate nervos, dar era prea departe ca sa ma ajunga.
Mai repede! mi-am spus in gand. Am facut din nou coltul si am deschis o usa micuta din viteza si am intrat. Camera de serviciu! Am lasat usa usor intredeschisa, la fel cum era inainte sa ajung eu aici. L-am vazut cum s-a intors si el, spre holul pe care am venit eu, si cum a alergat cu viteza pe alaturi. Huh! Nu m-a observat... L-am vazut ca se indeparteaza, amintindu-mi ca am uitat sa respir. Am expirat usurata aerul tinut deja prea mult timp in plamani.
Acum ce fac?
Am asteptat asa, fara sa ma misc, pana cand l-am vazut ca dispare dupa un colt. Mi-am trecut mainile prin par din cauza fricii. Am oftat, ducandu-mi ochii spre tavan.
De ce am ajuns in aceasta situatie? m-am intrebat. Acum unde sa merg??? De ce nu m-am gandit la asta inainte sa fug???
Am expirat ca sa ma calmez. Trebuie sa gandesc limpede, ceea ce este imposibil la nervi. M-am asigurat ca nu se mai afla nimeni pe hol si am iesit din micuta camera de serviciu.
Am mers incet ca o felina, fara sa fiu auzita. Am zarit spre celalalt capat al coridorului un geam larg si m-am dus la el, privind imprejurimile. Am inceput sa imi fac griji si sa respir apasat. Unde m-au adus? Era o padure cat vedeai cu ochii si mi-am dat seama ca nu mai eram in oras.
Am respirat adanc indepartandu-ma de geam ca sa caut niste scari. Din cate observasem, eram la etaj asa ca trebuia cumva sa cobor.
Am mers pe alt hol si in partea opusa mie mi s-a parut ca vad luminita de la capatul tunelului. Am alergat, incercand sa scot cat mai putin zgomot cu putinta. Covorul mare si rosu de pe jos imi favoriza linistea atat de cautata. Locul asta imi aminteste mult prea mult de un hotel...
Am coborat scarile largi care pareau rupte dintr-o poveste cu printi si printese spre un etaj de mai jos. Hoinaream pur si simplu prin cladire, neavand o directie anumita. Cum se descurca toti tipii astia prin locul asta? Eu deja m-am ratacit... Toate holurile astea arata la fel!
Un alt coridor lung cu un covor rosu pe jos si pereti castanii, aidoma celor pe care i-am mai vazut. Am incercat sa caut mai departe ceva ce mi-ar putea da vre-un indiciu despre localizarea iesirii sau drumul spre ea. De-as iesi inainte de toate din locul asta... voi gasi o cale sa ajung in oras... cumva...
Respiratia mea s-a linistit in timp ce mergeam. Aproape ca ajungeam la un alt colt, cand am auzit vocea de barbat care m-a facut sa inghet pe loc. Nu! Nu! Nu!!! Nici mie nu imi vine sa cred cat noroc am in viata asta!... Inima mea a pornit, iarasi, sa isi doreasca sa imi sara din piept.
Ok, trebuie sa raman calma... Dar cum sa fiu calma, cand in cateva secunde voi fi prinsa??? Am alergat rapid si tacut in partea de unde am venit si am deschis o alta usa, prima care mi-a aparut in fata, intrand rapid pe ea si inchizand-o in urma mea, lipindu-mi spatele de ea si inchizand ochii din cauza socului. Am expirat adanc, incercand sa ma linistesc. A fost cat pe ce... am gandit, deschizand ochii incet. Aproape ca mi s-a oprit inima in loc, cand am vazut ca nu eram singura in camera... cu mai mult de 10 perechi de ochi indreptati spre mine... Ups!...
