Mi-a aruncat o privire iritata de repetitia aceleiasi intrebari. Asta se intampla daca nu imi raspunde... Vreau un raspuns scurt, clar si cuprinzator: "da" sau "nu".....
- Chiar nu intelegi ca la asta se referea Sam?! Asta trebuie sa fac...
- De ce? am intrebat fara sa ma mai gandesc. Pentru ca ti-a spus el?! aproape ca am tipat. De ce trebuie sa faci mereu ce iti spune?! M-am saturat sa tot aud ca ti-a spus sa faci ba una, ba alta, iar tu alergi repede sa ii indeplinesti toate "sarcinile"!De parca ai fi cainele lui... Nu te-a pus inca sa mergi pe sarma?! am chitait isterica, apoi mi-am acoperit gura cu ambele maini.
Vazand mimica sa, mi-am dat seama de nebunia mea. A ramas tablou dupa cele spuse de mine. Ce tot fac??? am gandit, criticandu-ma pentru prostia pe care am spus-o. O sa o patesc.... Asta a fost ceva de genul "Hey! Ai de gand sa ma omori! Fa-o! Astept acest moment de o viata!" sau "Daca te gandesti daca sa imi faci rau sau nu, fa-mi ca e mai distractiv"...
- Scuze, scuze, scuze!!! M-a luart gura pe dinainte! Chiar nu voiam sa spun asta! i-am turuit speriata si isterica.
Am inceput sa tremur ingrozita. Nu mai am cale de scapare... Am facut un pas in spate, incercand sa nu fiu vazuta, dar ma masura cu privirea. Inca unul... Iar cand am vrut sa imi fac avant sa o tai din loc, m-a prins de incheietura mainii si m-a obligat sa ma opresc.
- Stai aici. mi-a spus scurt si autoritar.
Am simtit ca privirea mi se incetoseaza.
- Te implor, iarta-ma!!! am zis, iar obrajii mi s-au umezit. Nu voiam sa spun acele cuvinte...
Am cazut in genunchi cu o mana la fata, pentru ca pe cealalta mi-o tinea, inca, Adam.
S-a aplecat langa mine si mi-a spus la ureche.
- Ridica-te.
Dar eu continuam sa plang in hohote, fara sa il ascult.
- Nu. Te rog, lasa-ma... am soptit intorcandu-mi fata in partea opusa lui, simtind siroaiele de lacrimi ce mi se prelingeau ca niste cascade din ochi.
Mi-a strans usor palma in ambele maini ale sale si si-a lipit buzele pe mana mea, facandu-ma sa tresar.
- Nu mai plange... Nici macar nu ti-am raspuns la intrebare... mi-a spus incetisor cu blandete.
Mi-am dat seama imediat despre ce intrebare vorbeste, asa ca i-am spus, printre sughituri.
- In acest moment nu mai trebuie sa imi raspunzi... Mi-am dat seama si singura...
A ras incet.
- Ce ti-ai dat seama? m-a intrebat de parca as fi fost un copil ce spunea o poezie.
- Doar lasa-ma... Stiu ca o sa ma omori fara ca macar sa te mai gandesti.... Mai ales dupa ce tocmai ti-am spus.....
A ras iarasi.
- De unde esti atat de sigura?
L-am privit derutata. Poftim????? Nu e posibil..... Nu poate sa vorbeasca despre ce cred eu ca o face.......
- Ce vrei sa spui? am intrebat neincrezuta, stergandu-mi lacrimile cu dosul palmei, dar fara folos, pentru ca apareau altele.
- Vreau sa spun ca nu o sa scap de tine astfel... mi-a soptit la ureche, provocandu-mi niste fiori pe sira spinarii.
M-a bagat si mai mult in ceata.
- Nu ma vei omori? am intrebat privindu-l ca un catelus nevinovat.
A zambit, iarasi, apoi a examinat teritoriul.
- Nu. a raspuns scurt.
- De ce? am incercat sa aflu mai multe, simtind o urma de speranta.
Nu mi-a raspuns. De ce ma evita?
M-am incruntat usor, incercand sa inteleg. Eram ingrijorata, totusi, de ceea ce ar putea face in schimb.
- Dar cum?... Cum vei scapa de mine?..... am insistat.
- O sa ma gandesc eu la ceva...
L-am masurat cu privirea pret de cateva clipe. Se gandea indelung. Nu ma omoara... O sa aiba probleme din cauza asta?... Dar ce o sa patesc?... Mi-e teama.... Ranjetul ce s-a instalat pe chipul sau, m-a facut sa tresar. Am simtit un firicel de sange pe limba si mi-am dat seama ca imi muscam limba ca sa imi retin nervozitatea.
A cautat cu privirea, inca o data, sa verifice daca mai era cineva prin parcarea mare, apoi a soptit.
- Stiu cum facem... iar o licarire si-a facut loc in ochii sai negri.
Nu sunt prea sigura de ceea ce va spune in continuare...
