A treia zi de cand sunt in coma:
Nu mai inteleg nimic,mai devreme voia sa ne înțelegem mai bine,iar acum imi spune ca a plecat din cauza mea.Nu il credeam in stare ca ar putea sa imi faca asta. Am avut încredere in el, cu toate stiam ca nu trebuia sa ma încred im el ,dar acum stiu. Nu o sa-l mai pot privi in ochi.Ma gândesc mereu ce este cu tatuajul de pe spatele lui Aris... Ce înseamnă acest tatuaj?... Are legătura cu mine?... La aceste întrebari nu le pot găsi un raspuns. Mi-as dori sa fie mama langa mine si sa imi dea un sfat sau chiar sa ma ajute sa imi dau seama daca este sau nu fratele meu.
Eu încerc de ceva timp sa repornesc visul. Oare de ce nu pot sa il mai visez? Imi doresc sa il visez… Nu pot sa stau fara el nici măcar o secunda… Oare asa trebuia sa se termine visul? Multe întrebari am in cap, dar fara nici un raspuns. Ce ar trebui sa fac acum?...Intr-un final reusesc
Începerea visului:
-Eu imi doream din tot sufletul sa te întorci si încercam sa gasesc o soluție pentru a te aduce înapoi si încercam sa ma gândesc de ce ai plecat,dar acum imi pare bine ca ai plecat...
-Iti pare bine?imi spune constiinta mea .
-Daa…Mai bine decat sa stau langa un om care se gândește decat la el.
-Eu ma gândesc decat la mine sau tu?intreaba Aris
-Tu normal.
-Esti cea mai rea sora din lumea intreaga,ma bucur ca am plecat.
-Atunci de ce ai mai venit?
-Am crezut ca te-ai schimbat.
-Ai vazut ca nu m-am schimbat acum poti pleca înapoi de unde ai venit…
-Eu cred ca ai uitat ca locuim impreuna.
-Nu pentru mult timp...
-O sa te muți?
-Nu tu te muți.
In aceste momente vroiam sa tip si sa ii arunc toate hainele pe geam pentru a putea pleca...dar am ezitat deoarece este fratele meu sau cel putin asa se pare si nu as vrea sa se supere si mai rau pe mine
Încheierea visului
Deodată lumea alba dispare si ma trezesc înconjurată de prietenii mei care asteptau sa ma trezesc..
Când David vede ca imi revin sare si ma ia in brate...il imbratiseze si eu ...ma simt mai mult decat fericita
-Hey frumoas-o ma bucur ca te-ai trezit insfarsit!imi spune David cu un zambet pe buze.
-Hey!de abia am putut sa voebesc
Doctorul intra si le cere tuturor sa se îndepărteze...astfel imi îndepărtează aparatele si imi spune ca in seara asta pot pleca acasa...
Toți imi zâmbesc si ma îmbrătisează ca o adevarata familie ce suntem impreuna...
*Sper ca v-a placut si acest capitolul,daca da nu uitati sa-mi oferiți un vot si de ce nu un mic comentariu.Va pwp😘*
CITEȘTI
O aventură spre necunoscut!
Teen FictionMa numesc Abigail si am 17 ani .Locuiesc intr-un oras plin de mistere , pe care încetul cu încetul o sa le descopăr impreuna cu prietenele mele cele mai bune Mary , Bia , Gaby (Dragoiu) si Ana (Mama) , dar si cu cei mai buni prieteni Cezar , David...
