Tara: o viață de fugar

Cuvânt înainte, Eliza

  Iată o carte pe wattpad nouă, inedită, originală. Aşa ați spus probabil când v-ați trezit din întâmplare cu cartea în față. Cred ca aşa am reacționat şi eu când am găsit cartea "Inimi de foc" pe rafturile librăriei.

Mergând prin oraş într-o zi frumoasă şi însorită, m-am oprit la o librărie pentru a căuta o cate nouă, nimic deosebit. Cei care mă cunosc ştiu că sunt o fată care citeşte des, şi că îmi strâng o bibliotecă personală. Trec atât de des pe la librării încât am ajuns să le cunosc pe femeile şi pe fetele care lucrează acolo, dar am ajuns să cunosc deasemeni şi cărțile aliniate pe raft.
 
În sfârșit, de data aceasta la librarie am mers din curiozitate. Nu aveam de gând să cumpăr ceva din cauza că portofelul meu a căzut într-o criză financiară - cred că toți ați experimentat "sentimentul" măcar o dată în viață. Dar aveam acea mică speranță că voi găsi o carte bună pe care o voi lua cand portofelul meu îsi va reveni.

  Din întâmplare (sau din fericire) mi-au  căzut ochii pe cartea "Inimi de foc", şi am întrebat pe doamna simpatică de după tejghea care este prețul ei. Mare mi-a fost mirarea când mi-a zis ca este gratuită. Am început să zâmbesc - nu ştiu ce o fi gândit femeia aceea despre mine în acel moment. O ocazie mai potrivită de atât?  Culmea, găsesc cărți şi când sunt fără bani. Am început să cred că această carte mă aştepta pe mine, ca şi cum providența s-ar fi îngrijit de mine personal ca să am ce citi. M-am simțit... binecuvântată (după ce am citit-o pe toată am înțeles şi de ce).
Plină de recunoștință şi bucuroasă de noul meu dar, am luat cartea mulțumită şi am plecat spre casă, hotărâtă să încep să citesc.
  
În primele pagini scrie că această carte, Inimi de foc, este distribuită gratuit de către Organizația "Vocea Martirilor" pentru a încuraja creștinii. Cu alte cuvinte, pentru a mă încuraja pe mine, dar şi pe tine.
  După ce am citit toată cartea, m-am gândit în mod serios să public cel putin o poveste şi pe wattpad, pentru că merită citită. Am înțeles că pot să transmit mai departe poveștile impresionante despre credință.

  De multe ori ignorăm faptul că suntem creștini. Uităm adevărata esență a creștinătății. Uităm de Dumnezeu. Suntem obișnuiți să trecem prin viață uşor, să răspundem că noi credem în Dumnezeu, dar asta doar dacă cineva ne întreabă despre credința noastră. Nu Îl aducem niciodată în discuție pe Dumnezeu, pentru ca acest subiect este demodat şi păleşte în fața subiectelor despre modă, filme, băieți, fete, iubiți, actori, vreme şi aşa mai departe. Sincer, nu că aceste subiecte nu ar fi interesante...

   Dar ce înseamnă să fii creștin? Doar a merge la biserică şi să crezi oarecum intr-o divinitate care veghează acolo sus?
  Nu doar atât, a fi creștin înseamnă "să-L urmezi pe Cristos" (de unde şi numele de "creștin").
Să-L urmezi chiar când totul îți stă împotrivă.

  Chiar când țara cu legile ei, îți stă împotrivă? Da.
Nu aveți idee cât este de bine într-o țară declarată "creştină". Nu aveți idee cât de bine este fără persecuție pentru credință, deocamdată. Sunt recunoscătoare pentru credința mea şi pentru locul în care m-am născut.

  În vremea comuniștilor, când țara era declarată ateistă, mii de oameni au murit în închisori sau au fost torturați pentru că mărturiseau despre Dumnezeu, pentru că acei oameni credeau în El. Puteau foarte bine să renunțe la credință pentru a-şi scăpa viața, dar nu au facut-o, nici chiar sub tortură. De ce? Pentru ca ştiau că lepădarea de credință nu este o opțiune. S-au temut de Dumnezeu şi au crezut în viața veșnică, în promisiunile lui Dumnezeu. Iar El, i-a ajutat pe fiecare în parte să treacă peste situație: Dumnezeu le-a dat bucurie şi pace în mijlocul torturii sau în fața morții; sau pe unii Dumnezeu i-a păstrat în viață pentru a mărturisi despre cum El i-a scăpat şi cum i-a ajutat.

   Astfel, se nasc oameni ai credinței, oameni care trăiesc cu Dumnezeu. Trăiesc după legile Lui. Nu-L slăvesc doar cu buzele. Astfel, trăirea aceasta cu Dumnezeu aduce cele mai mari bucurii, dar şi nenumărate greutăți, din cauză că celui rău nu-i place această idee şi încearcă să îndepărteze pe credincioși de lângă Dumnezeu. Credincioșii adevărați rezistă cu ajutorul lui Dumnezeu.

   Cei care cred in Dumnezeu şi au văzut bunătatea Lui, ajung să spună şi altora, să împărtășească bucuria lor cu alții şi aceştia care împărtăşesc credința se numesc misionari.

   Dar ce se întâmpla când țara este declarată musulmană, şi condamnarea la apostazie (cei care renunță la islam pentru o altă religie) aduce moartea?  Cu toate aceste riscuri, oamenii, au hotărât să devină creștini. 
   În această situație s-a aflat Tara, protagonista acestei povestiri. A renunțat la confortul ei, la viața ei, pentru că a crezut în Dumnezeu.

Nu doresc ca această poveste doar să te uimească, ci să-ți întărească credința în Dumnezeu! La sfârsit, să spui şi tu: am un Dumnezeu minunat, care merită orice efort pentru a rămâne lângă El.
    Daca a putut să rămână Tara credincioasă, pot şi eu.