Tara: o viață de fugar

Creștinul

   În anul următor, după ce-şi finaliză cu rezultate excelente cel de-al zecelea an şcolar, Tara fu invitată să facă un curs de religie comparată în Iran. Familia ei făcea pelerinaje destul de des în Iran şi Tara era nerăbdătoare să  accepte provocarea de a studia acolo. În același timp, era de părere că studiul secret al Bibliei avea să-i ofere un start bun în studierea creştinismului.
Familia o însoți în călătoria de studii şi în timp ce se aflau în Iran, Tara întâlni pentru prima oară un creștin.

Lucrul acesta se pretrecu într-o după amiază, când plecă de la hotel cu gândul să fotografieze curtea ce împrejumuia moscheea pentru o prezentare pe care o avea de pregătit pentru următorul curs. Era periculos ca o tânără străină să se plimbe neînsoțită, dar Tara îi făgădui fratelui ei mai mare, care avea grijă de ea în ziua aceea, că nu se va îndepărta de hotel, iar el se învoi cu reticență ca ea să meargă.

Pe când se plimba prin curte făcând instrantanee, dădu peste o priveliște bizară. Un bărbat era așezat pe jos lângă o fată cu câțiva ani mai mică decât ea. Avea mâinile împreunate strâns şi privea spre cer, părând că vorbește cu cineva.

- Ce faceți? întrebă Tara simțind o atracție ciudată față de acest om.
- Vorbesc cu Dumnezeu, răspunse el simplu.
- E imposibil să vorbești cu Dumnezeu, se împotrivi Tara, subliniindu-şi remarca printr-un râset  nevinovat. El nu va veni jos să vorbească cu dumneata şi dumneata nu poți urca la El decât dacă mori. Deci cum poți spune aşa ceva, că vorbești cu Dumnezeu?

Omul se uită răbdător la Tara şi, zâmbind, adaugă:
- Nu numai că am vorbit cu Dumnezeu, dar am primit şi un răspuns.

Acum Tara era sigură că omul îşi pierduse mințile.
- Ai primit un răspuns? Doar nu eşti profet sau înger. Cum se poate să primești un răspuns de la Dumnezeu?
- Vrei să ştii cum poți vorbi cu Dumnezeu?
- Da, normal că aş vrea să ştiu, răspunse Tara.
Nu îl crezu nicio secundă, însă dorea să-i asculte explicatia, aşa inutilă cum probabil era.

- Atunci hai să ne întâlnim mâine la ora patru. Uite, îți scriu locul.
Scoțând o foaie goală, bărbatul scrise adresa şi indicatiile necesare pentru a ajunge la biserica lui.
- Vino aici şi vei afla nu doar că poți vorbi cu Dumnezeu, dar şi că El te iubește.

Cand Tara se înapoie în hotel şi îşi povesti experiența, fratele ei se înfurie.

- Ce-i în capul tău?! Nu poți merge în locul acela. E o biserică creștină. Ăsta e Iranul şi tu ești musulmană. Ai putea fi spânzurată dacă ești prinsă într-un asemenea loc.
- Am fost desemnată să fac un studiu despre diferite religii. Cum l-aş putea finaliza dacă nu fac cercetări? protestă Tara.

Cearta se sfârși prin consimțământul fratelui de a adresa o cerere oficială poliției locale pentru vizitarea bisericii. De acolo, fu trimis la tribunal, unde permisiunea îi fu acordată, însă funcționării îi cerură ca fata să fie însoțită de doisprezece ofițeri de securitate şi de fratele ei când vizita biserica.

- Nu trebuie să-ți fie frică, îi spuse fratele ei. Voi fi afară, chiar lângă uşă, împreună cu poliția, dacă se întâmplă ceva.

Tara se întrebă ce se petrece într-o biserică încât să fie nevoie de astfel de măsuri de securitate.

În următoarea după-amiază, la ora patru, Tara intră în biserică. Păşi fără grabă, trupul tremurându-i ușor, în timp ce agenții de securitate şi fratele ei aşteptau afară. Exceptând bărbatul din curte, Tara nu se mai întâlnise niciodată cu cineva care nu era musulman. Se întreba cum arată creștinii, cum se comportă. Oare erau periculoși?

Găsi o bancă mai în spate. Alese un loc în apropierea intrării principale, ca, în caz de nevoie, să poată ieși repede. Majoritatea băncilor de lemn erau deja pline şi oamenii începuseră să cânte. Membrii bisericii intonară diferite cântece şi Tarei i se păru că recunoaşte în versuri unele versete pe care le studiase în programa biblică. După cântare, un bărbat se urcă pe podium şi începu să vorbească despre rugaciune. Spuse să vină în față oricine are un motiv de rugăciune.

În timp ce câțiva oameni începură să înainteze, Tara îl văzu pe omul întâlnit în curte cu o zi înainte. Ținea în brațe o fetiță de cam de opt ani. Tara presupuse că era o altă fiică de-a lui. Aceasta părea să fie complet paralizată. Brațele i se bălăngăneau în spatele tatălui în timp ce o ducea în brațe. Privea în gol si aproape că nu părea vie.

Bărbatul merse in față şi începu să se roage cu voce tare, cerându-i lui Dumnezeu să-i vindece copila. Se alăturară şi ceilalți din biserică şi începură să stăruie înaintea lui Dumnezeu pentru tămăduirea fetiței. Tara fu din nou de părere că trebuie să fii nebun să încerci să vorbești cu Dumnezeu în felul acesta. De ce s-ar cobori Dumnezeu să ajute acest copil? Pentru Tara, lucrul acesta părea o aberație.
Dar, în ciuda scepticismului ei fu fascinată de ceea ce se întâmpla şi dorea să țină minte tot ce se petrecea ca să poată scrie despre asta în teza ei.

Apoi, Tara observă că fetița paralizată începe să se miște. Picioarele i se îndreptară  uşor, iar tatăl o lăsă încet jos, ajutând-o să stea în picioare. Dumnezeule! gandi Tara. Nu pot să cred că se întâmplă aşa ceva.

Oamenii din biserică cântau din nou cântece de laudă la adresa lui Dumnezeu, în timp ce fata, vindecată acum de boala care o ținuse paralizată, păşi pe culoarul din mijlocul bisericii şi o privi pe Tara drept în ochi. Când ajunse la banca unde şedea Tara, îi spuse simplu "Emanuel" şi  apoi se întoarse şi merse pe culoar înapoi la tatăl ei.

Tara era îngrozită de cele întâmplate - şi de toate gândurile care i se perindau prin minte. De ce a venit această fetiță la ea, dintre toți cei prezenți în biserică? Cum căpătaseră picioarele ei putere? Şi ce înseamnă Emanuel? Studiul religiilor de case se apucase Tara dădea naștere mai mult la întrebări decât la răspunsuri. Era hotărâtă să afle ce înseamnă toate acestea.

Nu îndrăzni să spună nimănui la ce asistase în biserică. Însă cu certitudine nu putea să uite.

Mai târziu când ajunse înapoi acasă în Pakistan, merse în singurul loc în care se putea gândi că va găsi răspunsuri. Se duse la Biblia albastră. De data aceasta Tara nu mai citea pentru a trece un test; acum căuta cu sârguință adevarul. În fiecare zi, se cufunda în Scripturi, încercând să înțeleagă diferența dintre Biblie şi Coran şi să afle de ce musulmanii erau atât de vehement împotriva creștinilor.

Dumnezeul creștinilor trebuie să fie adevărat, se gândi ea. Cum altfel i-ar putea auzi când se roagă?