Tara: o viață de fugar

Pasiunea pentru Evanghelizare

 
După ce petrecu doi ani cu noua ei familie, Tara avea optisprezece ani şi tânjea să meargă şi să se implice mai mult în lucrare. Era mulțumită de postul de secretară, însă dorea să evanghelizeze oameni. Majoritatea lucrătorilor misionari se născuseră în familii creștine, însă Tara le putea vorbi musulmanilor, ea însăși fiind fostă musulmană.

Tara supraviețuise brutalității tatălui şi fraților ei şi fusese proscrisă de familie. Avea o mărturie de împărtăşit şi ştia că ceilalți o vor asculta.

- Te rog, Rubin! Te rog, lasă-mă să merg cu tine! Îl imploră într-o zi pe fiul cel mai mare al pastorului care se pregătea să plece într-o călătorie de evanghelizare.

- Nu, Tara, spuse el, neplăcându-i să o refuze, întrucât ştia cu câtă pasiune îşi dorea ea să evanghelizeze. E mult prea periculos.

Cineva se va simți ofensat de mărturia ta şi te va da pe mâna autorităților. Poate eu voi fi arestat, dar tu, dacă eşti prinsă, vei fi ucisă mai mult ca sigur.

Rubin ajunse s-o îndrăgească pe Tara ca pe sora lui şi nu suporta gândul de a o pune în pericol. Însă ştia că ea va insista să meargă - şi că el are dreptate. Tara îşi avea argumentul pregatit.

- Rubin, ce e mai important, întrebă ea, siguranța mea sau sufletele pierdute pe care încerci să le evanghelizezi?

Rubin îşi recunoscu înfrângerea şi Tara începu să-l însoțească în calatorii, în timp ce el o învață arta evanghelizării.

Alți doi ani şi jumătate se scurseră fără niciun incident. Tara se acomodase cu noua ei viață în calitate de nepoată a pastorului şi îşi termină o parte din studiile universitare.

Îşi descoperi un nou rol, acela de a aranja în secret botezuri pentru foştii musulmani sau hinduşi. Cea mai mare parte din ei erau rodul lucrării de evanghelizare făcute de Rubin. Ajută şi la demararea unui program de alfabetizare şi de lucrare cu copiii.

Tara rămânea mereu în gardă, dar după tot acest timp, avea în sfârșit sentimentul că îşi făcuse un rost departe de amenințările tatălui şi ale fraților ei.

Singurele necazuri veneau din partea câtorva membrii ai bisericii care nu credeau că ea este nepoata pastorului şi care erau invidioşi pe lucrarea ei înfloritoare alături de conducerea bisericii. Era, însă, o problemă pe care o putea rezolva.

Problema căreia nu-i putu face față o aştepta la uşa bisericii, într-o după amiază însorită de duminică, când Tara ieşi afară din biserică.