Tara: o viață de fugar

Începutul

Pakistan
Iunie 1985

Poștașul se apropie de binecunoscutul conac şi pândi pe fereastră. Numai intrarea era mare cât multe din casele satelor pakistaneze.

- Am un colet pentru Tara spuse poștașul, când un servitor îi deschise în sfârsit uşa. Îmi trebuie semnătura ei. Pot sa intru? Avea sub braț o cutie de carton nu prea mare, de culoare maro. Pixul era deja pregătit.

- Nu, nu puteți intra, răspunse servitorul cu severitate. Dați-mi mie coletul şi i-l voi duce eu Tarei. Tatăl ei nu-i dă voie să vină la uşă.

- Bine, consimți poștașul cu reticență. Dar trebuie sa am semnătura Tarei sau a cuiva imputernicit. Altfel, nu pot lăsa coletul, înțelegeți?

- Da, da, spuse servitorul pierzându-şi răbdarea şi întinzând mâna. Acum dați-mi, vă rog, coletul.

Tara privea de după colț, întrebându-se care era cauza agitației şi cine i-ar fi putut trimite ei un colet.

- Ce-i asta? îl întrebă ea pe servitor. De la cine e? Servitorul dădu din umeri şi îi înmână hârtia ca s-o semneze. Tara îsi mâzgăli numele, apoi luă pachetul. Era mai greu decât credea. Îl luă cu ambele mâini şi îşi târî picioarele până în cameră, închizând uşa după ea. Deși familia Tarei era destul de numeroasă, ea avea propria odaie, frumos mobilată. În partea opusă ferestrelor mari se aflau niște comode fixate în perete şi de fiecare latură a patului se găseau niște noptiere încântătoare, având deasupra câte o veioză elegantă de cristal. Tatăl Tarei avea o slăbiciune pentru fiica lui mai mică şi camera ei era ticsită de daruri scumpe cu care obișnuia să o copleșească.

Acum era la fel de entuziasmată ca orice copil de doisprezece ani care ar primi prin poştă un colet neașteptat. Aşeză cutia pe podea, se puse în genunchi lângă ea şi desfăcu banda cu care era lipit capacul de carton. Uitându-se atent în cutie, Tarei i se tăie respirația. Curiozitatea plăcută se transformă numaidecât în neliniște. Sări în picioare şi  alergă înapoi la uşă, o dechise doar cât să -şi vâre capul şi se uită de-a lungul holului ca să  se asigure că nu e nimeni prin preajmă. Închise la loc uşa, însă de data asta răsuci cheia înainte de a se întoarce la cutia desfăcută ce stătea le podea în mijlocul dormitorului.

O voce lăuntrică îi spunea că ar trebui să-i predea cutia tatălui. Ar fi cel mai prudent din partea ei, îşi spuse ea. I-ar putea spune că habar nu are de ce sosise pachetul cu numele ei pe el. Însă, în realitate, Tara ştia de ce sosise cutia. Conținea ceva ce ea ceruse.
   Cu câteva săptămâni în urmă, completase un cupon din ziarul local şi îl trimise prin poştă. Acum ceea ce comandase sosise şi se temea de ce avea să pățească dacă era prinsă. Mintea ei tânără începu s-o ia razna. Trebuia să se hotărască dacă s-o păstreze, pe ascuns, firește, sau să-i spună tatălui.

Curiozitatea triumfă asupra fricii şi scose una din cărțile din cutie. Cartea avea pe coperta moale, de culoarea fildeşului, un titlu format dintr-un singur cuvânt: Geneza. Aşezâdu-se pe pat, deschise cartea şi începu să citească.

Din prima zi în care sosi planul de studiu, Tara se cufundă în lectură, terminând mai mult de doua cursuri aproape în fiecare săptămână. Îşi sigila testele rezolvate în plicturile care sosiră odată cu programa şi ruga un servitor să le ducă la poştă. La scurtă vreme după aceea, primea în cutia poștală o diplomă, prin care era felicitată pentru reusită.

Tara, care provenea dintr-o familie foarte însemnată şi strictă de musulmani, cunoscută în întregul Pakistan, ni intenționa nicidecum să-şi schimbe credința. Era pur şi simplu captivată de studierea Bibliei şi mai cu seamă se bucura că primește acele impresionante diplome. Era ușor şi distractiv, oferindu-i-se în egală măsură o senzație palpitantă de primejdie de fiecare dată când îşi ascundea cu grijă cutia şi conținutul ei zi de zi sub pat. Servitorii care o ajutau să trimită şi să primească poşta se legară cu jurământ să păstreze secretul. Toți erau siguri că tatăl va fi furios dacă va afla. Dar ştiau şi că Tara era feblețea lui. Îşi va ieși din minți, da, însă mai mult ca sigur că o va certa doar şi îi va lua planul de studiu. Ea nu făcea decât să se distreze. Cât de rău poate fi să studiezi? se întreba ea.

După doi ani şi jumătate, Tara expedie ultimul test. Terminase întregul curs, studiind fiecare carte din Biblie. Avu un sentiment de mulțumire că reușise să parcurgă o programă atât de vastă şi încă se minuna că totul îi fusese oferit gratis, iar secretul rămase nedescoperit. Câteva săptămâni mai târziu, fu şi mai surprinsă când sosi încă o cutie. Era mult mai mică decât aceea în care primise cursul, însă, în comparație cu mărimea ei, mai grea. Tara ştia că provenea de la aceiași oameni care îi trimiseră cursul şi diplomele de absolvire, dar habar nu avea ce se află  în acea cutie mică. Spre mirarea ei, înăuntru se găsea o încântătoare Biblie albastră, cu marginile paginilor aurite. Era cea mai frumoasă carte pe care Tara o văzuse vreodată. Deschizând prima copertă, observă că numele ei era scris cu caractere sofisticate, în semn de recunoaștere a faptului că Tara absolvise cu succes întregul curs de studiu biblic. Tânăra răsfoi cu grijă paginile translucide înainte de a-şi ascunde noul cadou sub pat, alături de celalte cărți. Era destul de periculos că pastra planul de studiu. Dacă va fi prinsă pe deasupra cu o Biblie, ştia că va trebui să plătească cu vârf şi îndesat.

De fapt, nu ştia nici pe jumătate ce avea să i se întâmple.